Procurorii DNA incearca a treia apropiere de premierul Victor Ponta prin anchetarea si acuzarea unor oameni apropiati. Dupa arestarea cumnatului primului ministru, a inculparii lui Sebastian Ghita si a punerii sub acuzare a lui Dan Sova, azi are loc un nou episod. Primarul de Targu Jiu, Florin Carciumaru, unul din cei mai apropiati oameni politici de Victor Ponta, este la ora aceasta anchetat de DNA.
Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria din Târgu Jiu, la locuinţa primarului Florin Cârciumaru şi la sediile unor firme, de unde ridică documente, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2008-2015.
Direcţia Naţională Anticorupţie Craiova efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie comise în perioada 2008 – 2015, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit DNA, procurorii fac şase percheziţii în judetul Gorj, la sediul unei institutii publice, la sediile unor societăti comerciale si la domiciliile unor persoane.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde au loc percheziţii este Primăria Târgu Jiu, de unde sunt ridicate documente. De asemenea, procurorii fac percheziţii la locuinţa primarului Florin Cârciumaru (PSD), care ar fi printre persoanele vizate în acest dosar.
Sursele citate au precizat că nicio persoană nu va fi dusă la audieri şi nu vor fi luate măsuri preventive, în urma percheziţiilor fiind ridicate doar documente.
Toti apropiatii lui Ponta au dosare si sunt anchetati in timp ce o seama de lideri importanti ai PDL si PMP, varfuri ale regimului Basescu, sunt in continuare protejate desi exista indicii si denunturi in privinta lor. E vorba despre Traian Basescu personal, Emil Boc, Roberta Anastase, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Lucian Duta si multe alte figuri mentionate de martori in operatiuni cu bani negri si inalta coruptie.