Tuesday, September 29, 2026
16.4 C
Bucharest

Presedintele Frantei avertizeaza dur SUA pentru spionaj intre parteneri

Orice încălcare a angajamentului Statelor Unite ale Americii de a nu mai spiona conducerea statului francez va fi considerată o încălcare gravă a relației franco-americane, a avertizat președintele francez François Hollande, în fața presei prezente la summitul european care a început joi la Bruxelles.

‘Consider că dacă s-ar produce orice îndepărtare de la angajamentul care a fost luat (în noeimbrie 2013), ar însemna o încălcare gravă a relației noastre’, a afirmat șeful statului francez, citat de AFP.

Vorbind despre ‘agresiuni’ împotriva ‘teritoriului’ și ‘autorităților’ franceze, François Hollande a reamintit că, în discuția telefonică purtată miercuri, omologul său american Barack Obama ‘a confirmat’ încă o dată că ‘președinția Republicii (franceze) nu mai constituie un obiectiv’ pentru serviciile americane de informații.

După ‘angajamentul SUA că, începând din noiembrie 2013, au încetat toate aceste practici’, Barack Obama a ‘reiterat’ deja aceste asigurări la Washington în februarie 2014, a mai indicat șeful statului francez, referindu-se la vizita de stat întreprinsă în capitala SUA.

‘Aceste practici sunt condamnabile, iar eu le-am condamnat de fiecare dată când au existat dezvăluiri’, a adăugat președintele Hollande, potrivit căruia ‘cele care au fost publicate nu sunt primele și, fără îndoială, nici ultimele’.

Conform documentelor dezvăluite de Wikileaks și publicate marți în presa din Hexagon, spionajul american a interceptat, cel puțin în intervalul 2006-2012, comunicațiile ultimilor trei președinți francezi, Jacques Chirac, Nicolas Sarkozy și François Hollande.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img