Monday, August 25, 2025
18.1 C
Bucharest

Sec Gen NATO : “Rusia incearca sa schimbe prin forta frontierele”

Unitatea NATO de Integrare a Forțelor de la București nu va fi o bază militară, iar experții de aici vor juca un rol în planificarea exercițiilor, a declarat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

“Pentru ca statele noastre să fie în securitate trebuie să consolidăm capacitatea noastră de apărare și asistăm la cea mai mare creștere a acesteia de la sfârșitul Războiului Rece. Creștem capacitățile forței de reacție a NATO care ajunge la peste 40 mii de militari, am grăbit procesul de luare a deciziilor politice și militare și am înființat unitățile de integrare a forței NATO în șase țări — Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și România. Abia aștept să vizitez aceste unități, în București, mai târziu, în cursul zilei de astăzi. Aceasta nu va fi o bază militară, este un cartier general mic, de aproximativ 40 de oameni, din România și din alte țări membre NATO”, a precizat Stoltenberg, după întâlnirea cu președintele Iohannis.

El a spus că toate contribuțiile României facilitează menținerea NATO ca o Alianță puternică. “Acest lucru este important într-o perioadă în care avem nevoie de un NATO puternic și o solidaritate puternică în interiorul Alianței, pentru că vedem o Rusie care se afirmă tot mai mult, care încearcă să schimbe prin forță frontierele; vedem creșterea extremismului și tulburări în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord și vedem provocări care nu cunosc granițe, precum atacurile cibernetice și întreruperile de furnizare de energie”, a afirmat secretarul general al Alianței.

Stoltenberg a precizat că experții Unității NATO de Integrare a Forțelor de la București vor juca un rol-cheie în planificarea exercițiilor și în asistarea unei reîntăriri potențiale.

El a mai spus că România va găzdui Cartierul General Divizional de Sud-Est.

“Aceste măsuri sunt de apărare NATO, nu caută confruntare cu nimeni, dar vom face tot ce este necesar pentru a menține siguranța țărilor noastre și vom apăra toți aliații împotriva oricăror amenințări, de la Est sau de la Sud”, a arătat secretarul general al NATO.

La rândul său, președintele Iohannis a declarat că a discutat cu secretarul general Stoltenberg despre progresul făcut de România în implementarea planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței, precizând că în 2016 va fi funcțional Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est din București.

“Demersul nostru în această privință pornește de la convingerea că România este puternică într-o Alianță puternică. Astăzi vom vizita împreună Unitatea NATO de Integrare a Forțelor, așa-numitul NFIU, stabilită în București. Mă bucur că acest lucru se întâmplă la doar câteva luni după luarea deciziei. Baza de la Deveselu va deveni operațională până la sfârșitul acestui an, iar în 2016 va deveni funcțional și Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est, localizat tot în București”, a mai spus șeful statului.

 

Hot this week

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, reluată din septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un...

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare   Tromboza...

Așezări vechi de 7500 de ani, descoperite în Vrancea

Cercetările arheologice desfășurate în Punctul "Islaz" din comuna Movilița...

Topics

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, reluată din septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un...

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare   Tromboza...

Așezări vechi de 7500 de ani, descoperite în Vrancea

Cercetările arheologice desfășurate în Punctul "Islaz" din comuna Movilița...

Peste 56.000 de soldați ucraineni au fost instruiți în Marea Britanie

Peste 56.000 de soldați ucraineni au fost instruiți în...

Care e dieta ideală pentru inimă?

Un studiu amplu, desfăşurat pe parcursul a trei decenii...

A optat de două ori pentru același medic și bine a făcut

A optat de două ori pentru același medic și...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img