Tuesday, June 30, 2026
37.4 C
Bucharest

Presedintele Comunitatii Evreiesti : “Este oportuna moscheea, dar nu la un stil granda”

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Aurel Vainer, a declarat, pentru AGERPRES, miercuri, la Dorohoi, că nu este oportună, în prezent, construirea celei mai mari moschei din Europa la București, în condițiile în care există în România mai multe moschei în zonele cu populație musulmană semnificativ.

”Cu cultul islamic din România avem relații foarte bune, atât la nivelul Muftiatului de la Constanța, cât și deputații turci din Parlamentul României. Eu sunt adeptul de a fi în dialog și a conviețui cu toate celelalte culte (…) Din punctul meu de vedere, este oportun, dar nu la un stil granda. Nu cred că, la ora actuală, este oportun să avem cea mai mare moschee”, a spus Vainer.

El a subliniat că în România comunitatea musulmană nu este atât de numeroasă.

Comunitatea musulmană are moscheea din Constanța, care e splendidă, are moschee la Mangalia, la Techirghiol, acolo unde există populație musulmană. Mie mi se pare un act de prea mare mărinimie, mai ales în contextul în care în mișcarea islamică, în islamism, există aceste curente jihadiste care aduc atâta rău și nu se știe când începi ceva și unde duce”, a spus Vainer.

El a atras atenția că, în cazul în care se realizează o asemenea investiție, ”ar trebui foarte atent reglementat”.

Ideea construirii la București a celei mai mari moschei din Europa și a unei universități musulmane pentru 6.000 de studenți reprezintă un risc pentru securitatea națională, a afirmat duminică fostul președinte Traian Băsescu. În opinia fostului șef al statului, situația ar trebui să fie analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Șeful Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, a declarat luni, într-o conferință de presă, la Constanța, că este consternat de afirmațiile fostului președinte Traian Băsescu, potrivit căruia construirea la București a celei mai mari moschei din Europa și a unei universități musulmane reprezintă un risc pentru securitatea națională.

Turcia va construi o moschee mare la București, care va fi gata în termen de trei ani, a relatat recent ziarul turc Daily Sabah. În schimb, în baza unui acord semnat cu autoritățile române, Turcia va aloca un spațiu pentru construcția unei biserici de către România la Istanbul.

Construirea acestei moschei s-a aflat pe agenda președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a efectuat o vizită la București în luna aprilie. Cele două țări ar fi ajuns la un acord pentru a grăbi planurile de ridicare a moscheii, potrivit sursei citate.

Moscheea, care va fi construită pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați, va avea o capacitate de 2.000 de persoane. Potrivit Daily Sabah, guvernul român a aprobat concesionarea suprafeței necesare pentru ridicarea moscheii într-unul din cartierele centrale ale Bucureștiului, pe o perioadă de 49 de ani.

Conform publicației turce, construcția ar urma să includă și un complex cu o librărie, o școală de studiu al Coranului și spații de recreere și va avea caracteristicile arhitecturii din era otomană.

In imagine, Centrul Islamic din America, construit DUPA 11 sept 2001.

https://en.wikipedia.org/wiki/Islamic_Center_of_America

Hot this week

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Topics

01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Secretarul General spune ce se va întâmpla la Summit-ul NATO de la Ankara

Discursul Secretarului General al NATO Mark Rutte la Atlantic...

Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient

  Autoconsumul și stocarea energiei: prioritatea strategică pentru prosumatorul eficient Creșterea...

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img