Sunday, December 21, 2025
3.9 C
Bucharest

Franţa ar putea interzice WiFi-ul public

Franţa, aflată în stare de urgenţă după atentatele teroriste comise la Paris pe 13 noiembrie, ar putea să interzică în curând reţelele publice de WiFi, informează site-ul lepoint.fr, preluat de Mediafax.
Anonimatul pe internet se află în vizorul Ministerului de Interne din Franţa. În cadrul stării de urgenţă, Guvernul francez intenţionează să adopte mai multe măsuri care îi vizează pe internauţi. Una dintre ele ar consta în interzicerea conexiunilor WiFi libere şi partajate, potrivit cotidianului Le Monde.
Suprimarea conexiunilor WiFi publice ar fi motivată de faptul că ele fac dificilă pentru autorităţi identificarea internauţilor conectaţi. Contravenienţii, continuă Le Monde, s-ar expune la “contravenţii penale”.
În prezent, precizează site-ul Numerama.com, legea impune ca abonaţii la internet să îşi securizeze conexiunea WiFi, pentru a evita, de exemplu, ca un utilizator străin să se folosească de acea conexiune liberă, pentru a opera descărcări ilegale online.
O altă măsură ce ar fi vizată de Ministerul de Interne francez vizează interzicerea şi blocarea programelor ce permit navigarea pe internet într-o manieră anonimă. Potrivit Le Monde, una dintre măsuri ar consta în “interzicerea şi blocarea comunicaţiilor pe reţelele Tor din Franţa”, ce permite navigarea online anonimă.
Reţeaua Tor este foarte des folosită de activiştii şi disidenţii din ţările autoritare, care se folosesc de aceasta în special pentru a comunica fără a fi reperaţi de autorităţi. Astfel, Iranul este una dintre primele ţări care au blocat reţeaua Tor.
Aceste texte de lege ar putea fi adoptate în ianuarie 2016.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img