cTaticul sistemului dovedit neconstitutional, Basescu Traian se rasteste azi la fostii sai subordonati, pe care-i compara cu fostii ofiteri de Securitate de pe vremea comunismului. Atacul lui Basescu la adresa DNA si a lui Kovesi completeaza tabloul descris de fostul sef al US Secret Service Darren White, care a facut dezvaluiri anti-DNA in dialog cu unul din comunicatorii PMP, formatiunea lui Basescu.
In momentul de fata, fostul presedinte si acolitii lui reprezinta varful de lance al efortului de inlaturare a Laurei Codruta Kovesi din fruntea DNA.
—————
Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat că solicitările șefilor DNA, DIICOT, IGPR privind resursele pentru dotarea în vederea interceptării comunicațiilor arată că aceștia sunt ahtiați după putere și ar trebui să plece din funcții și că, în opinia sa, ar fi trebuit să ceară Parlamentului crearea unei autorități civile neutre în domeniu sau realizarea unei structuri similare în cadrul Parchetului General.
“Toate aceste instituții sunt bugetare. Deci, discutăm de lideri ai acestor instituții care sunt bugetari, ce-i drept, extraordinar de bine plătiți și care vor să acumuleze putere, pentru că cine are informația are putere. Cine are informația se duce în fața unui politician și îi spune: ‘hă, hă, hă, domnu’ știm noi’. Exact cum făceau securiștii înainte de Revoluție. (….) Eu i-aș da afară, dacă aș fi președintele României, pe toți cei care au cerut astăzi aparatură și bani în plus”, a declarat Traian Băsescu miercuri seară, la România TV, răspunzând unei întrebări cum vede solicitările venite din partea șefilor DNA, DIICOT, IGPR în urma deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor reglementări referitoare la realizarea activităților de supraveghere tehnică.
Întrebat dacă se referă și la procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, fostul șef al statului a răspuns: “Nu știu cine…că eu am fost în avion, dar toți sunt niște bugetari ahtiați după putere, indiferent cine a cerut”.
“Toți acești bugetari trebuiau să spună: ‘ne adresăm Parlamentului să creeze o autoritate civilă neutră de supraveghere a interceptării comunicațiilor’. Dar s-au repezit bugetarii să ne spună ce dezastru avem, ‘vrem aparatură, vrem echipamente, vrem tot ce ne trebuie’. În loc să pună problema: ‘în țară există echipamentele, problema este cine le controlează’. Este momentul în care putem crea autoritatea națională de interceptare care să nu mai fie o instituție militarizată, ci una pusă sub control civil”, a spus Băsescu.
El a adăugat că pe aceeași temă se poate imagina, în afara variantei unei autorități civile, și una a unei structuri subordonate Parchetului General.
“Nu știu de ce aceste două direcții autonome ale Parchetului General, DNA și DIICOT, nu au spus ‘trebuie să avem la Parchetul General echipamente care să ne deservească pe toți’. Vă dau o altă variantă decât la ce am spus cu o autoritate civilă. Uitați-vă că fiecare șef de instituție, bugetar, vrea putere. (…) Oamenii ăștia nu mai au ce căuta în funcții în fruntea instituțiilor statului (…) Acești oameni trebuie să plece, s-au îmbolnăvit de putere”, a spus președintele MP.
Băsescu a mai spus că în urma deciziei CCR “nu se dărâmă toate dosarele și nu cad toți infractorii”, având în vedere că interceptările din dosare sunt doar unul dintre elementele de probă într-o anchetă penală. “Interceptările sunt vorbe, procurorul trebuie să așeze peste vorbe fapte ale celui pe care-l acuză. Deci, vor fi utilizate interceptările în continuare”, a mai declarat liderul MP.
A intrat “bocănilă” pe blog și-a făcut, în stlul său inteligent de a scrie, varză tot blogul, respectiv cu tot ceea ce s-a comentat în cele 4380 de articole. Sper să se înțeleagă ce spun? 😀
De data asta ma vad nevoit sa-i dau dreptate Piratului numai ca ma intreb cine oare a sprijinit-o in ascensiunea fulminanta pana in varful ierarhiei ?
ar mai exista o varianta:aceea ca lovind in kovesi ii creste popularitatea.dupa 2012,orice tampit a inteles ca basescu este urat de majoritatea populatiei.deci logic pe cine lauda basescu pierde popularitate iar cine este injurat de personaj castiga capital politic.din partea acestui individ malefic putem sa ne asteptam la orice.mai ales ca indiferent de preferintele noastre politice trebuie sa recunoastem un lucru:prost nu este. e chiar diabolic de inteligent.
indiferent cat de mult atacati dna-ul are sustinerea populatiei. restul sunt povesti.
ambasadorul sua a exprimat clar pozitia sua fata de dna si domnul white. domnul white este un nimeni in momentul de fata pentru administratia sua.
pe principiul actiunii si reactiunii, este un atac continuu al coalitiei basescu – psd – a3.
auzi, tu gusti ceva inainte sa postezi? sau esti fan etnobotanice?
sa zicem o alianta de conjunctura. cel putin dna-ul nu e o institutie placuta dumneavoastra.
ati criticat metodele de la incatusare , la faptul ca dna-ul se plange ca parlamentul are drept sa se opuna arestarii preventive, la faptul ca sunt arestati doar psd-istii, ca procurorii au puteri sporite. exact ce a mai zis si base. la voi la a3 am auzit doar critici.
daca nu e atac , atunci sa-i zicem critica in forma continuata.
“Taticul sistemului dovedit neconstitutional”, aici nu e o mica satisfactie, sau mi se pare ?
cand spui alianta basescu-antena 3 esti pe taramul irational, al lipsei oricarui discernamant. noi suntem singurii care criticam dictatura creata de basescu
mai sunt şi alţii,dar nu la fel de vizibili!
nu am vrut sa ma refer la o alianta scrisa , sau vorbita, ci de aceleasi interese.
interesul principal al romanilor e recuperarea prejudiciilor, fara de care nu mai exista frica.
Omu’ este cu hotii din sistem si din pnl si se da acum antibasist, ca asa trebuie sa mearga diversiunea.Sa asociezi A 3 cu Basescu sau PSD cu Basescu dupa cate ABUZURI le-au facut cheile lui Basescu PRINTRE CARE SI KIOVESI, si unora si celorlalti, este tupeu jegos penelisto-basist.
Tu chiar esti jurnalist?! Tu “gusti” asemenea raspuns?! Indiferent ce gusta el. Pareai mai echilibrat decat prietenul tau Badea!
Tragi? Hai recunoaste ca tragi. Tragi, sigur tragi.
Un nimeni esti tu…un postac
Acum nu este vorba de a ataca o institutie, cum vor multi sa para situatia, nu este vorba de atac la DNA, ci de cei care,in frunte cu Kiovesi si ALTI TOVARASI,s-au folosit,se folosesc si se vor folosi si in continuare, cu Kovesi la shefie, de aceasta institutie si in alte scopuri decat scopul pentru care ea exista,iar populatia vrea lupta adevarata cu coruptia si nu vrajeli,abuzuri si musamalizari, trase pe sub firma DNA.
Corect. Asistam la un asalt asupra institutiilor de ancheta din partea coruptilor, prin oamenii lor pusi inclusiv in CCR. Basescu, Ponta si toti smecherii si-or dat mana. De fapt Basescu si Ponta si-or dat mana de cand Ponta o devenit premier. In an electoral baietii vor sa mai prosteasca odata, albindu-si dosarele.
Incredibil ce se intampla iar prostii mai pun botul la asa zisul regim Basescu sau regim PSD. De fapt este regimul coruptilor care se zbat pe ultimii metri. Catusele se aproprie de aripa Basescu dar si de aripa Ponta.
🙂 🙂 unde bă să plece?
🙂 tu să rămîi ?
Tocmai tu vorbeşti? 🙂 🙂 tu cel care au fost ocolit de anchete şi pedepse alături de ai tăi?
🙂 luaţi-vă de mînă împreună cu Macovei plus cîţiva şi s’aud de voi cînd nu mai am simţul auzului şi văzului !
🙂 ce înseamnă să fii ”imun cu nesimţire”!
Cred ca a inceput sa-i fie frica si ii tremura pantalonii !
Bolnavul de putere, basescu, ii face pe altii bolnavi de putere. Ăsta chiar a băut ceva inainte.
Bolnavii de putere , impreuna cu tine, ticalosule, trebuie sa plece la puscarie.
Opinia mea pe acest subiect daca doresti, Radu.
https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2016/03/10/turcescu-darren-white-basescu-sarbu-si-adamescu-ce-au-in-comun/
Vrajeala de prostit votantii. Urmarind propaganda platita cu bani la punga se vede de la distanta ca se urzesc lucruri de prostit populatia !
vraja mării în fuga după fraieri care să-l mai voteze.
http://www.opinia1.ro/disperarea-incapabilitatii/
Ha, ha, uite ca ma citează si pe mine cineva. Ma mai baga si pe mine cineva in seama ! Eu base-prezidentu ‘ mor de ciuda ca asta mica de la DNA , nu ma mai asculta ! Si eu am facut o sefa ! Am eu informatii ca îmi coace un dosar…
Era o gluma…
Basescu susține ideile si personalitățile politice care sunt la “moda” pe moment, adică cele care se bucura de favoarea opiniei publice, de unde si uluitoarele piruete, contradicții si absurdități parafate pe care le făptuiește de cand se afla pe tușa si, deci, la cheremul opiniei publice (nu la comanda acesteia). In acest sens, faptul ca arata usa madamei Koveși dovedește șubrezenia sau chiar falsitatea sondajelor care afirma dragostea populației fata de personaj si de instituția catuselor pe care o conduce; daca madam Koveși ar fi the Darling a opiniei publice in acest moment, Basescu ar tăcea ca Peștele in copca, precum a făcut-o la căderea Udrei de s-a ales cu epitetul de las care “sta sub masa” chiar din partea acuzatei. Pe de alta parte, lătratul lui Basescu la adresa lui Koveși intregeste corul de huiduieli adresat lui Johannis si guvernului “meu”, cor ce se aude din ce in ce mai tare in peisajul Pre-electoral, ceea ce întărește bănuiala ca Basescu simte valul de nemulțumire publica fata de respectivele personaje si se grăbește sa apuce un loc pe coama acestuia. Din păcate, atitudinea lui in acest caz mai dovedește si faptul ca Basescu a redevenit ceea ce era înainte sa ajungă președinte: un agent provocator, de unde si protecția dinafara si dinăuntru de care se bucura in ciuda tuturor dezvăluirilor care il arata ca pe un mafiot de ultima speța. Si, daca e așa, ar trebui sa avem speranța ca societatea s-a trezit suficient ca sa se intereseze de ea agenții si “agenturili” puși pe provocări.
Ce mincinos, conteaza si interceptarile ca prostavanii aia de procurori pe langa ele nu prea au probe serioase, cum a fost si cu proba aia numita telepatia.
Domnu’ Radu , a-ti cazut in capcana Chiorului !
“a-ti” inteles pe dos
Multumesc pentru corectare ! Eu nu prea stiu gramatica si de aceea v-am intins aceasta capcana , ca sa ma corectati si sa-mi dau seama daca intradevar puteati sa cadeti in aceasta capcana . All the best !
Pai bai Vasile care scrii dupa cum iti e si numele, pai vezi ba ca tu intinzi totusi capcane mult prea dese, chiar daca esti inteligent spargere. Vezi ba, nea Vasile, ca “intradevar”, se scrie corect in limba romana “intr-adevar”, cu cratima, fie ca esti tu doar foarte inteligent, sau de fapt doar un semianalfabet expirat de profesie. Nu de alta, dar e plin internetul de specimene ca tine, care isi bat joc de limba romana si de sanatate. P.S. Sper ca ti-am fost de ajutor in depasirea analfabetismului ce te caracterizeaza, totusi…
Basescu nu mai are in mana “cheile”. Nu ca ar fi probleme mari in ce-l priveste ( cu justitia, desigur ! ) dar nu mai are atata putere cat doreste….Atunci loveste in dreapta si in stanga cu acuzatii care erau valabile si in perioada cat a fost presedinte. O singura deosebire este : atunci el era cel care oferea cheilor cata putere dorea. Cu alte cuvinte zabala putea fi oricand folosita de cel care tinea fraul. Acum, respectivele chei au inceput sa-si ia puterea atat cat doresc…Si Basescu nu este ce ar vrea sa fie…
basescu traian a grait asta din 2 motive: 1. A inceput sa se teama de tavalugul DNA 2. Scop electoral…
Naaaa,e ceva mult mai mare.Nu cred ca e neaparat legat de dna. Dupa cum stim,dna-ul nu s-a atins de baselu’.Lupta e alta.Rabdare si tutun 🙂
Foarte tare poza!!!
Oare dupa ce Marele Incucisator a prizat,i-a dat si Lulutzei?:)))