Wednesday, June 18, 2025
22.6 C
Bucharest

Cate milioane de euro valoreaza palatul lui Ceausescu din Primaverii

‘Am făcut aceste estimări pentru a da o valoare cât mai apropiată de realitate și, în plus, am încercat să facem o comparație cu proprietățile existente pe piață din acest moment. Cartierul Primăverii este cea mai căutată zona din București pe segmentul rezidențial premium și de lux, iar noi avem în portofoliu mai multe proprietăți din această zonă. Din experiența noastră, proprietățile care au conotații istorice sunt extrem de apreciate de cumpărători’, spune Eduard Uzunov, președintele companiei Regatta Real Estate.

Palatul Primăverii, fosta reședință a familiei Ceaușescu din București, valorează circa 18-22 milioane de euro, sau ar putea fi închiriat cu 40.000-50.000 euro pe lună, apreciază specialiștii unei companii de consultanță imobiliară, într-un comunicat remis AGERPRES.

Palatul din Bulevardul Primăverii a fost construit în anii 1964-1965 pe un teren inițial de 14.830 mp după un proiect al arhitectului Aron Grimberg-Solari. Arhitectura palatului este completată de ansamblul peisagistic conceput de arhitectul Robert Woll, de altfel și principalul designer de mobilier al reședinței.

Reședința are o suprafață construită de 3.000 mp și dispune, în prezent, de un teren de 4.800 mp, dar și de piscină, solar și saună, cinema, seră cu plante exotice, grădină cu păuni. La acestea se adaugă 80 de camere decorate cu tapet de mătase, lambriuri de lemn, tablouri semnate de pictori români celebri, mozaicuri, marmură, candelabre și oglinzi din sticla de Murano. Stilul mobilierului este foarte variat, de la mobilier în stil renascentist, până la Art Deco, piese clasice britanice, piese în stil baroc și în stil Ludovic al XIV-lea și al XV-lea.

 Valoarea clădirii este estimata la circa 6-8 milioane de euro, iar cea a terenului la 12-14 milioane de euro, valorile ținând cont de prețurile imobilelor și terenurilor in Cartierul Primăverii, care a fost, conform specialiștilor imobiliari, dintotdeauna cea mai căutată zonă din București pe segmentul rezidențial premium și de lux.

Un singur detaliu scade atractivitatea palatului, spun experții de la Regatta: o parcelă din grădina din fața locuinței aparține acum Ambasadei Kuweitului, așa ca viitorul proprietar al imobilului ar putea avea surpriza ca pe acest loc să apară o construcție cu mai multe etaje. De asemenea, de-a lungul timpului mai multe parcele de teren au fost înstrăinate, din terenul inițial de 14.830 mp rămânând doar 4.800 mp.

În prezent, clădirea se află în administrarea RA-APPS. În 2014, Guvernul a decis ca palatul sa fie scos din baza de protocol și pregătit pentru vânzare, în condițiile în care costurile de întreținere sunt foarte mari, iar clădirea era folosită de câteva ori pe an de către delegații oficiale.

Primele locuințe din Cartierul Primăverii au fost construite în anii 1930. Inițial, Primăverii a fost un cartier de funcționari, deoarece uzina de gaze și electricitate a Bucureștiului a parcelat teritoriul fostului parc Jianu și l-a împărțit angajaților pentru a construi case. Având drept reper modelul rușilor, comuniștii au căutat o zonă pentru a construi într-un singur loc locuințe pentru demnitari și au ales Cartierul Primăverii, unde în anii 1950 au început lucrările la vilele care există și azi.

Hot this week

Rusia, mişcare periculoasă pentru toată Europa

Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații...

Misterul marinarului dispărut de pe Fregata “Regele Ferdinand”

Fregata „Regele Ferdinand” a revenit luni, în portul militar...

Prima femeie, șef al spionajului britanic

MI6, serviciul de informații externe al Marii Britanii, va...

În ce partide şi politicieni au românii încredere

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea...

Jurnalistă etnic rusă din Estonia, 6 ani închisoare pentru trădare în favoarea Moscovei

Un tribunal din Estonia a condamnat-o la șase ani...

Topics

Rusia, mişcare periculoasă pentru toată Europa

Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații...

Misterul marinarului dispărut de pe Fregata “Regele Ferdinand”

Fregata „Regele Ferdinand” a revenit luni, în portul militar...

Prima femeie, șef al spionajului britanic

MI6, serviciul de informații externe al Marii Britanii, va...

În ce partide şi politicieni au românii încredere

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea...

Dovezi : ce mâncau dinozaurii

Cercetători australieni și internaționali au descoperit, pentru prima dată,...

Prof.Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor : Sunt prea puţine transplanturi în România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Cătălina Poiană, afirmă...

860.000 euro pentru o sculptură a lui Rodin

O mică marmură a sculptorului Auguste Rodin, găsită întâmplător...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img