Presedintele Klaus Iohannis a dezvaluit relatia cu Guvernul Ciolos in discursul de investitura a noului ministru al Fondurilor Europene :

“Este, cred, un lucru arhicunoscut că fondurile europene, pe care le poate accesa România, sunt o mare oportunitate pentru noi. Aceste fonduri vin să suplinească resursele noastre în zone vitale, în zone unde, din forţe proprii, nu am putea nici repede, nici profund să restructurăm lucrurile şi să le ducem la bun sfârşit.
Am avut o experiență nu neapărat nefericită, dar o experienţă care ne-a arătat în perioada 2007-2013, că anumite lucruri trebuie rezolvate foarte repede, alte trebuie gândite mult mai profund decât se vede la prima vedere. Eu cred că toată lumea a învăţat ceva din acea etapă bugetară şi toţi cei care ştiu despre ce e vorba se aşteaptă să ne apucăm un pic mai repede de implementat proiectele pentru perioada bugetară în care ne aflăm acum. O parte din munca care trebuia făcută s-a făcut, însă lucrurile, după părerea mea, nu s-au mișcat suficient de repede. Este mai mult decât evident că  aceeaşi părere a avut-o şi Prim-ministrul, care a dorit să aibă o echipă cu un suflu nou prin propunerea dumneavoastră.
Ştiţi ce trebuie făcut, ştiţi cu cine trebuie făcut, ştiţi cum trebuie făcut. Eu vă doresc să aveţi suficientă energie să puneţi în practică aceste lucruri. M-am referit acum câteva zile, când am fost la o manifestare foarte frumoasă la Timişoara, o manifestare de cercetare, cu cercetători din țară şi din străinătate, şi am făcut acolo o afirmaţie care nu ştiu dacă a fost foarte bine înţeleasă, cea cu „am ceva nemulţumiri legate de Guvern”. […] Asta a fost una din nemulţumirile mele, că pe zona fondurilor europene lucrurile încă nu s-au mişcat aşa cum probabil ar fi trebuit. 
O altă nemulţumire, şi evident că nu am fost singurul care a avut-o, a fost situaţia care s-a creat când s-a lucrat pe un act normativ care ar fi venit să reglementeze salarizarea bugetarilor.
Şi, în fine, o a treia nemulţumire, este, înţeleg, în curs de rezolvare şi s-a referit, evident, la situația de la Operă. Este un contra-exemplu de implicare a unui minister ceea ce s-a întâmplat la Operă. Cred că au rămas puţine greşeli imaginabile care nu au fost făcute de către Ministrul Culturii în această chestiune. Astfel de nemulţumiri le am, le discut cu Prim-ministrul Cioloş şi, după cum se vede, ele se rezolvă. Nu există nemulţumiri care duc la vreun circ între Palate sau la certuri între Preşedinte şi Prim-ministru. Noi lucrăm împreună şi rezolvăm problemele.”

 

7 COMMENTS

  1. “intre palate” nu, ca ce e acolo, Calea Victoriei, Piata Buzesti, Gradina Botanica… dar “in palate”?

  2. are dreptate sasul.intre cele doua palate nu exista circ.circul este IN cele doua palate.in cotroceni presteaza un clown trist care nu stie ce cauta acolo,iar in celalalt are loc un spectacol de marionete.ciolos si trupa de tehnoratati care sunt manevrati de papusarii de la bruxelles.si noi ,spectatori nevinovati stam,privim si ne crucim.si asteptam sa vina noiembrie sa scapam macar de marionete.dar habar nu avem ce surprize mai vin de la inalta poarta.nasol.foarte nasol.

  3. Johannis si-a dat seama, sau a fost avertizat de șefii lui de la PPE, ca singura calitate care-l mai menține in fruntea sondajelor este aceea de a fi mai puțin mârlan decât antecesorul sau si s-a apucat sa bată moneda, cat mai e timp, pe “bunele maniere” care aplaneaza eventualele conflicte dintre presedintele tării, d-sa însuși, si Ciolos, premierul “bruxellez”, mai civilizat si acesta decât predecesorul sau, Ponta, cel puțin in materie de postări pe Facebook. De fapt, conflictele intre “palate” trebuie sa fi apărut demult pentru simplul motiv ca ambii protagoniști, Johannis si Ciolos, sunt la fel de încăpățânați si orgolioși unul ca si celălalt, si apți sa se enerveze intens, si pe durata lunga, la orice încălcare a protocolului, cat de mica s-ar dovedi aceasta. Deja faimoasa, întâmplarea cu trântitul paltonului e nimic fata de demiterea ministrului Culturii pe motivul proastei gestionari a scandalului de la Opera-as putea sa pariez ca Ciolos s-a răzbunat pe Curaj (sorry, umor involuntar) pentru ca l-a pus in situația sa se certe cu balerinele si primadonele, el, om serios, preocupat de gravele probleme ale economiei si, pe deasupra, sa si fie tratat de “țăran” de către artiștii naționali fiindcă nu înțelege ce se întâmplă in milieu-ul artistic si-i da cu “lacrimile” care uda pământul artelor de râd si curcile de retorica lui de zootehnist. Dar, in afara de lipsa de umor care-i unește pe cei doi ocupanți ai “palatelor”, exista o deosebire, fundamentala, intre IQ-ul președintelui si cel al premierului “sau”, Johannis fiind mult mai prost (sorry, Mr President, nici BUSH II nu stătea mai bine la capitolul asta) decât Ciolos, care, măcar , știe sa-si ascundă fudulia (din bătrâni: atribut principal al prostiei) sub masca modestiei si-a eficientei “tehnocrate”. De-asta s-a si “opărit” atat de rău in scandalul Operei, ca i-a fost spulberată imaginea de mediator eficient, modest, dar si sensibil (vezi chestia cu lacrimile) prin reluarea scandalului de plus belle (sa-nțeleagă si Julien) după ce-a ieșit el din arena. In concluzie: nu exista circ intre palate fiindcă circul nu se face cu prosti, ca, de altfel, nici teatrul si niciunul dintre celelalte domenii parnasiene, e drept, fioros decăzute in epoca Basescu din pricina cabotinilor instalati in sediile puterii, dar coexistând in mod natural cu “spectacolul” politic.

Leave a Reply