Friday, March 20, 2026
9.1 C
Bucharest

Tariceanu : “Rapid, o moţiune de cenzură impotriva Guvernului”

Co-presedintele ALDE Calin Popescu Tariceanu :

„Acest guvern ar trebui să fie confruntat rapid cu o moţiune de cenzură. Numai că, o moţiune de cenzură care ar duce la căderea Guvernului ar presupune pentru șase luni un alt provizorat, alţi miniştri nu ştiu de unde aduşi; dacă toţi vor fi cu aceeaşi lipsă de experienţă cronică, probabil că rezultatul nu va face decât să se înrăutăţească situaţia şi mai tare.

Dar, politic vorbind, să ştiţi că faţă de performanţa guvernului acesta este lucrul care ar trebui să se întâmple. Numai că trebuie să ne gândim. S-ar părea că soluţia asta e şi mai proastă. Guvernul s-ar putea să rămână nu pentru că performează, ci pentru că o altă schimbare de guvern, cu aducerea de noi miniştri, până încep să se acomodeze, până încep să înveţe lucrurile esenţiale, ajungem la alegeri. Altfel, eu aş recomanda introducerea unei moţiuni de cenzură şi din ce am văzut şi cei de la PSD au o părere care este foarte apropiată de a noastră.

Numai că în situaţia asta trebuie să spunem foarte clar: soluţia asta politică a fost vrută de preşedinte. Preşedintele se dovedeşte că nu are experienţă politică, dar costurile le plătim noi; nu noi, eu sau Daniel Constantin, mă refer la toţi cetăţenii României. Toţi cetăţenii plătesc costurile pentru aceste experimente politice”.

Hot this week

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img