Monday, December 23, 2024
-1.5 C
Bucharest

Mitica Dragomir si Mircea Sandu, 3 ani cu suspendare

Fosti mari granguri ai fotbalului romanesc la ora decontului. Ani de zile galeriile au strigat “La brutarie !”.

 

——————————

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal Mircea Sandu şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir au fost condamnaţi, luni, de Tribunalul Bucureşti, la câte 3 ani închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii ilegale a Universităţii Craiova.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au primit câte 2 ani şi 4 luni închisoare, pedepse sporite cu câte 8 luni închisoare, însă instanţa a dispus suspendarea executării pedepselor de câte 3 ani închisoare, pe durata unor termene de supraveghere de 3 ani şi 4 luni. Cei doi au fost obligaţi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, dacă sănătatea le va permite, pe o durată de 100 de zile.

Potrivit deciziei tribunalului, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost obligaţi la plata a câte 80.000 lei amendă penală, precum şi 2 ani interzicerea unor drepturi civile.

De asemenea, Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal au fost condamnate la plata a câte 370.000 de lei amendă penală fiecare şi publicarea hotărârii de condamnare, după rămânerea definitivă a deciziei.

Judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de SC Fotbal Club Universitatea Craiova SA, prin lichidator judiciar – Agenţia de Insolvenţă SPRL Bucureşti. De asemenea, Mircea Sandu, Mitică Dragomir, LPF şi FRF trebuie să plătească 10.527.634 lei, plus dobândă legală de la rămânerea definitivă a hotărârii, către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – ANAF.

Pe durata termenelor de supraveghere, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir trebuie să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. De asemenea, cei doi nu au voie să părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

Instanţa a mai dispus menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal.

Judecătorii au respins ca inadmisibile acţiunile civile formulate de Clubul Sportiv Judeţean Ştiinţa U Craiova, Asociaţia Fan Club Universitatea Craiova – Legiunea XIII, Asociaţia Peluza Sud, FC U Craiova, Preoteasa Gigel, Adrian Mititelu, Gigi Mititelu, Liana Gabriela Mititelu, Ileana Mititelu şi Marin Emanuel Elian.

Instanţa a luat act că Primăria Municipiului Craiova a renunţat la solicitarea de constituire ca parte civilă.

Decizia nu este definitivă, potrivit Agerpres.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată în iunie 2013 pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată; folosirea influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi sustragere de sub sechestru.

De asemenea, au fost deferite justiţiei şi Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi sustragere de sub sechestru.

Procurorii au reţinut că, în data de 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club U Craiova SA, club al cărui patron este Adrian Mititelu, din cauza încălcării grave a statutului federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

‘Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai FRF, respectiv ai LPF, şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF. Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţi ai FRF, respectiv LPF – Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva SC Fotbal Club U Craiova SA au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva Federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului’, declară DNA.

Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a FRF, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale – 20 iulie 2011.

‘Ulterior, la data de 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Clubului U Craiova a fost adoptată cu ‘un manifest exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp’. Concret, urmare a deciziei de excludere a Fotbal Club U Craiova SA din FRF, contractele civile dintre aceasta şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar jucătorii au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nicio contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului’, susţin procurorii.

DNA mai precizează că, în 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale clubului şi totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15,8 milioane lei.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img