Thursday, July 3, 2025
32.6 C
Bucharest

Miracolul vietii centenare din Acciaroli

Un subiect pe gustul meu.

Cercetatorii americani care au studiat mai multi batrani cu varste de peste 100 de ani care traiesc intr-o regiune din apropiere de Salerno, in sudul Italiei, au descoperit ca, spre diferenta de alte persoane, din corpul acestora lipseste, aproape in totalitate, un anumit marker sanguin, scrie AFP.

Din cei 700 de locuitori ai satului italian Acciaroli, 81 au varste de 100 de ani si peste, potrivit unei statistici de la inceputul lunii septembrie. Satul a starnit curiozitatea cercetatorilor americani care au petrecut mai multe luni in Cilento, o regiune prinsa intre mare si munte, situata in partea sudica a Salerno, in Campania, pentru a descoperi secretul acestei longevitati.Cercetatorii de la universitatea San Diego din California, asistati de colegii lor de Universitatea La Sapienza din Roma, au sosit in primavara pentru a studia misterul acestei sfidari a mortii. Acestia au publicat luni rezultatele cercetarilor.

http://abcnews.go.com/Health/italian-village-300-people-100-years/story?id=38262283

Faptul ca cei mai multi dintre locuitorii din aceasta zona care au implinit 100 de ani nu au suferit niciodata de boli cardiace sau cognitive, precum Alzheimer, se explica prin faptul ca un anumit biomarker are, in mod neasteptat, o prezenta scazuta in organizmul lor. Este vorba despre un vasodilatator numit adrenomedulina, spun cercetatorii americani si italieni intr-un comunicat de presa citat de hotnews.ro.

Acest marker sanguin este “mult mai putin prezent in subiectii de studiu si se pare ca acest lucru actioneza ca factor de protectie, favorizand dezvoltarea optimala a microcirculatiei (circulatia sanguina capilara)”, se precizeaza in comunicat.

Studiul a mai aratat ca “prezenta metabolitilor (molecule de dimensiuni mici – n.red.) in organismul lor, care ar putea influenta pozitiv logevitatea si bunastarea persoanelor din Cilento cu vaste de 100 de ani si peste”, se arata in studiu, fara a se preciza insa despre ce molecule este vorba.

al_acciaroli_italy_jc_160408_12x5_1600Oamenii de stiinta au decis sa prelungeasca acest studiu pilot si sa isi dezvolte cercetarea, inlusiv printr-o campanie de strangere de fonduri.

Pe langa analizele de sange extinse (ADN, metabolism), cercetatorii au efectuat controale cardiace si neurologice, a explicat pentru AFP Alan S. Maisel, profesor de medicina cardiovasculara in San Diego.

Cercetatorii au avut in vedere obiceiurile alimentare – faimosul regim mediteranean bazat pe ulei de masline, legume si produse proaspete – dar si genetica.

Aceste persoane ar putea avea o gena care profita de benefiiile anumitor produse consumate zilnic, “precum rozmarinul, care amelioreaza capacitatea creierului”, a mai explicat profesorul Mazel.

rosemary-656896
Varstnicii din Cilento practica, de asemenea, zilnic activitati fizica precum pescuitul, mersul pe jos in satul intins pe o panta abrupta, sau pur si simplu ingrijitul gradinii, ceea ce reprezinta o alta pista importanta pentru oamenii de stiinta.

 

Hot this week

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Topics

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Bombă : Trump îl ameninţă pe Musk cu deportarea din SUA !

Președintele SUA Donald Trump a declarat marți reporterilor că...

3 ambasadori americani : românii au respins modelul autoritar promovat de Putin

Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark...

În 2024, România a exportat autoturisme noi de 12 miliarde de euro

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să clarifice...

MApN : achiziția sistemelor MANPAD a fost aprobată din 2022

România participă la Iniţiativa Europeană de Achiziţie în Comun...

Media europeană la TVA : 21%

www.antena3.ro : Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este un...

Noul preț la gaze de la 1 iulie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a...

Secetă extinsă în Europa

Jumătate din Europa și regiunea mediteraneană erau afectate de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img