Monday, September 21, 2026
22.1 C
Bucharest

Băsescu execuţie Voiculescu : Recunosc înregistrările ca fiind reale !

Traian Băsescu pe Facebook :

Am luat notă de înregistrările apărute în mass media în serialul “Ghiţă face dreptate”. Cu privire la aceste înregistrări, fac următoarele precizări:
1. Înregistrările au fost făcute în cadrul unor discuţii private în ultimele luni ale anului 2016;
2. Recunosc înregistrările ca fiind reale;
3. Autorul a procedat la editarea înregistrărilor, ceea ce este de natură a crea unele confunzii;
4. Nu m-am întâlnit niciodată cu judecătoarea Camelia Bogdan şi, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu;
5. Afirmaţiile mele sunt legate de informaţii primite de la structurile specializate şi nu de la procurori sau judecători, cu care nu am discutat niciodată dosarul ICA (Voiculescu);
6. Încă înainte de terminarea mandatului şi, în mod deosebit, după terminarea acestuia, am vorbit frecvent în spaţiul public, dar şi în întâlniri private, exemplificând ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunoşteam. În acelaşi timp, am vorbit, ori de câte ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de către Parlament a activităţii serviciilor de informaţii, şi, în mod deosebit, a SRI.

http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/camelia-il-face-pe-basescu-judecatoarea-camelia-bogdan-reactioneaza-in-exclusivitate-pentru-lumeajustitiei-ro-dupa-inregistrarea-exploziva-cu-traian-basescu-am-dispus-confiscarea-de-la-ioana-basescu-a-1-milion-euro-ca-ea-a-perfectat-ilegalitatea-daca-dore

Hot this week

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Topics

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img