Tuesday, November 3, 2026
7.2 C
Bucharest

Băsescu, Ponta si Ghiţă, asteptati la Comisia SRI

Preşedintele Comisiei de control al SRI Adrian Ţuţuianu consideră că ar fi utilă audierea fostului preşedinte Traian Băsescu pe tema înregistrărilor prezentate de Sebastian Ghiţă, în care fostul şef al statului vorbea despre mai multe dosare în justiţie.

“Ne-am gândit că ar fi utilă prezenţa domnului Ghiţă, chiar a domnului Ponta, care şi-a exprimat public disponibilitatea de a veni la audieri şi chiar şi a fostului preşedinte Traian Băsescu. Am comunicat foarte clar că această investigaţie nu s-a încheiat. Eu cred că este foarte important să ştim dacă înregistrarea cu Traian Băsescu este corectă. Dânsul a spus că este adevărat, dar că este prelucrată înregistrarea”, a explicat Ţuţuianu la Antena 3.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a prezentat, în seara zilei de 3 ianuarie, o înregistrare audio în care Traian Băsescu discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cele ale procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi şi pe al prim-adjunctului SRI Florian Coldea. Într-o înregistrare anterioară, Ghiţă afirmase că Traian Băsescu i-a spus că are înregistrări cu “felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu”, scrie news.ro

Hot this week

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img