Sunday, December 22, 2024
3.2 C
Bucharest

Tariceanu si Dragnea, dezamagiti. “Nu facem nimic impotriva presedintelui”

Președintele Camerei Deputaților l-a acuzat pe șeful statului că a vorbit despre divizare, în loc de pace.

“Am asistat la discurs, trebuie să spun din capul locului că m-aș fi așteptat să fie un discurs de unitate, din păcate a ales să vorbească despre divizare, despre români buni și români răi, sunt de acord că alegerile anticipate nu sunt o soluție, am înțeles îndemnul lui ca Guvernul să fie eficient pentru că programul de guvernare este unul bun. Și pe mine m-au susprins (colegii din PSD că au părăsit sala), dar și ei și eu ne așteptam ca președintele să aibă un discurs de mediator. Eu nu am ieșit din sală pentru că mi s-a părut civilizat să ascult acest mesaj cu speranțe că vor veni mesaje de pace. Noi nu facem nimic împotriva președintelui. Suspendarea nu a fost și nu este o soluție. Și noi puteam după alegeri să scoatem lumea în stradă. Dar nu am vrut să facem asta”, a declarat Dragnea.

Președintele Senatului a criticat dur discursul susținut de Klaus Iohannis în plenul Parlamentului.

“Vă spun că sunt dezamăgit de discursul președintelui. M-am așteptat ca în acest moment de criză ca președintele să fi găsit calea spre dialog. Din discursul președintelui, dincolo de faptul că a arătat că vrea să dea lecții Parlamentului, nici nu a venit cu soluțiile la care mă așteptam. Singura posibilitate este cea de dialog. Justiția nu este un câmp în care să se războiască anumite instituții de forță. Mă întreb ce era în capul președintelui când vorbea de oameni integri la vârful statului. În momentul în care tu ești condamnat pentru modul în care ai obținut o casă, când nu ți-ai plătit banii la stat pentru meditații, mi se pare nefiresc să dai lecții”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu citat de antena3.ro

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img