Saturday, July 25, 2026
26.5 C
Bucharest

Predoiu : “Vocea poporului, exprimată prin intermediul preşedintelui”

Partidul Social Democrat ar trebui să îndeplinească promisiunile făcute în campania electorală şi să nu mai atace justiţia cu legi, a afirmat marţi prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu.

‘Astăzi PSD şi-a dat jos haina de oaie şi s-a arătat în toată splendoarea sa de lup. Lupul PSD a defilat în campanie electorală cu un ton mieros, cu mesaje blânde, cu un îndemn la înţelegere, astăzi am văzut care a fost răspunsul PSD-ului la un mesaj coerent, generos dar ferm în acelaşi timp al preşedintelui. Plecarea din sală a PSD echivalează cu un refuz de a asculta vocea poporului, exprimată prin intermediul preşedintelui, pentru că preşedintele reprezintă toţi românii şi când ai în stradă sute de mii de oameni care încearcă să îţi spună că ai greşit şi tu refuzi să primeşti acest mesaj, apoi ai în faţă pe preşedintele României care îţi spune că ai greşit şi îţi întinde o soluţie, o mână care arată o soluţie respectivă să repari greşeala şi să guvernezi conform mandatului pe care l-ai primit, te ridici şi pleci din sală înseamnă că pur şi simplu ai asurzit’, a afirmat Predoiu, la Palatul Parlamentului.

În opinia acestuia, ‘PSD nu mai aude vocea poporului, vocea raţiunii’.

‘Şi eu chem liderii PSD şi liderii ALDE să înţeleagă că nu e un moft ceea ce se cere de către piaţă, ceea ce cere preşedintele, ceea ce cerem şi noi, PNL, respectiv să nu mai atace justiţia cu legi, să nu mai submineze anticorupţia şi să exercite mandatul pe care l-au primit. Au primit un mandat să crească pensii, salarii, să facă proiecte economice, să se ţină de această treabă şi nu de alte lucruri. Acesta este mesajul nostru astăzi’, a arătat liderul liberal citat de Agerpres.

PS :

Constitutia Romaniei
ARTICOLUL 61
Rolul şi structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

Hot this week

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

Topics

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img