Asistam la o confruntare foarte dura intre reprezentantii unor puteri ale statului pe de o parte si DNA pe de alta parte.
O tensiune fara precedent, cu posibile consecinte administrative.
Trei voci importante din arhitectura institutionala a statului roman acuza Directia Nationala Anticoruptie ca incalca legea fundamentala – Constitutia – si normele democratice.
Acuzatiile extrem de grave sunt aduse de :
- Presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, judecatorul Dana Girbovan
- Presedintele Curtii Constitutionale Valer Dorneanu
- Ministrul Justitiei, fostul judecator CCR Tudorel Toader
- Presedintele Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu
Mass media va urmari cu atentie ce consecinte vor exista pentru aceste acuzatii extrem de grave formulate de cele 3 figuri publice importante.
Magistrații Curții Constituționale au admis sesizarea președintelui Senatului Călin Popescu Tăriceanu privind conflictul între puterile statului.
Astfel, judecătorii CCR au admis că a existat un conflict de competență în acest caz.
”Parchetul DNA a început descinderi la Ministerul Justiției, audieri, în legătură cu felul în care a fost adoptat un act normativ. (..) Practic, DNA-ul s-a apucat să verifice în ce măsură au fost îndeplinite condițiile de aprobare a unei OUG, dacă s-a motivat sau nu urgența, ori dacă s-au primit toate avizele, lucruri care exced autorității DNA”, a spus Valer Dorneanu, la finalul ședinței.
Judecatorul Dana Girbovan a subliniat intr-un interviu pentru evz.ro ca in momentul de fata exista un deficit serios in privinta raspunderii atat in ceea ce priveste CSM, cat si in ceea ce priveste DNA. Sefa UNJR aminteste ca nici pana astazi nu exista un instrument legal de revocare a membrilor CSM, iar in legatura cu DNA Girbovan arata ca nu a vazut nicio analiza temeinica a activitatii parchetului anticoruptie, bazata pe un control de fond al Inspectiei Judiciare. De asemenea, Dana Girbovan acuza ca modul in care DNA reactioneaza la critici devoaleaza o autosuficienta a parchetului condus de doctorita Kovesi, periculoasa pentru un stat democratic:
“Increderea in institutii este direct proportionala cu gradul acestora de responsabilitate si cu instrumentele pe care le ai pentru a le trage efectiv la raspundere. O alta conditie este legata de transparenta activitatii institutiei, si aici prin transperenta nu ma refer la actiuni de PR, ci la oferirea de informatii corecte si complete.
Or, in privinta raspunderii avem un deficit serios atat in ceea ce priveste CSM, cat si DNA.
In ceea ce priveste membrii CSM, nici pana azi nu avem, dupa decizia CCR din 2013, un instrument legal de revocare a membrilor Consiliului.
In cazul DNA, nu am vazut nicio analiza publica temeinica a activitatii acesteia, bazata pe un control de fond al Inspectiei Judiciare. De asemenea, modul ofensiv in care DNA reactioneaza la critici demonstreaza o autosuficienta periculoasa pentru un stat democratic”.
Pe de alta parte, in acelasi interviu, presedinta UNJR a avertizat in legatura cu desconsiderarea drepturilor omului in numele luptei impotriva coruptiei, o reminiscenta de gandire comunista. Dana Girbovan s-a referit si la un alt subiect sensibil. Si anume, serviciile secrete. In acest sens, sefa UNJR a explicat ca modul in care ne raportam la serviciile de informatii este extrem de ingrijorator si nesanatos pentru democratia din Romania:
“De ceva vreme citesc despre justitia din perioada comunista si constat ca noi am imprumutat forme democratice pe care le-am implementat pe un fond de justitie profund sovietizat.
Societatea romaneasca post-comunista nu a beneficiat de o lustratie, care sa ne permita o rupere reala de trecut.
Fosti turnatori, colaboratori si ofiteri ai Securitatii au activitat pana nu de mult si in magistratura.
Una dintre cea mai des intalnite reminiscente de gandire comunista pe care o gasim si azi in societatea romaneasca este desconsiderarea drepturilor omului si perpetuarea idei ca acestea pot fi subsidiare in raport cu alte deziderate, cum ar fi lupta impotriva coruptiei”.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut luni că un procuror nu poate ancheta oportunitatea, legalitatea sau constituționalitatea unui act juridic, declarație făcută în contextul în care Curtea Constituțională a discutat sesizarea privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public pe tema anchetei referitoare la elaborarea OUG de modificare a Codurilor penale.
“O decizie favorabilă (a CCR — n.r.) care ar dezlega o problemă de principiu (…) rezultată din separația puterilor, și anume procurorul anchetează acte, fapte infracționale și nu poate ancheta oportunitatea, legalitatea, constituționalitatea unui act.
În concret, dacă Guvernul adoptă un act juridic, hotărâre de guvern, ordonanță de urgență, ce-o fi, procurorul nu poate să ancheteze nici oportunitatea adoptării actului, nici legalitatea adoptării, nici constituționalitatea. Pentru că oportunitatea este cenzurată de Parlament, când aprobă, respinge, modifică ordonanța, legalitatea este verificată de judecătorul de contencios-administrativ, iar constituționalitatea de către judecătorul constituțional”, a afirmat ministrul Tudorel Toader după ședința Curții Constituționale.
Întrebat de jurnaliști de ce a susținut în pledoaria în fața judecătorilor CCR ca, pe viitor, Ministerul Public să nu mai poată ancheta nu numai oportunitatea, ci și legalitatea în cazul elaborării actelor normative, Toader a precizat că un conflict juridic de natură constituțională trebuie să fie împiedicat să se mai repete pe viitor.
“Orice conflict juridic de natură constituțională, dacă este constatat de către judecători (…), presupune să răspundă la trei întrebări: unu — există conflict sau nu există, doi — cine a generat, cine a determinat conflictul respectiv și trei — ce este de făcut pentru viitor pentru ca astfel de conflicte să nu se mai repete. (…) Eu nu am făcut decât să repet o jurisprudență bogată în acest sens”, a explicat ministrul.
El a arătat că dacă CCR va da o decizie favorabilă, procurorii vor fi obligați să o respecte.
“Din momentul în care se publică în Monitorul Oficial, produce depline efecte, efectele deciziilor CCR sunt general obligatorii, generale și pentru Guvern, și pentru procuror, și pentru fiecare în parte. Nu mă întrebați pe mine ce va face procurorul în ipoteza unei decizii favorabile. (…) Dacă va fi o decizie favorabilă, procurorul, la rândul lui, va fi obligat să o respecte”, a menționat ministrul.
Toader a precizat că a venit la Curtea Constituțională la solicitarea premierului pentru a susține un punct de vedere.
“A fost solicitarea prim-ministrului de a-l reprezenta și mi s-a părut oarecum firească cererea domniei sale, având în vedere calitatea mea de ministru al Justiției și probabil dânsul a avut în vedere și experiențele mele de 10 ani judecător la Curtea Constituțională”, a punctat el.
Sesizarea la CCR în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public, prin DNA, după ce procurorii au deschis o anchetă cu privire la elaborarea proiectului de OUG de modificare a Codurilor penale, a fost făcută de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Acesta a considerat că, procedând la anchetarea oportunității, circumstanțelor și împrejurărilor elaborării proiectului de act normativ,
“reprezentanții Ministerului Public au uzurpat unele dintre competențele Guvernului, prin Ministerul de Justiție, fapt care a condus la apariția prezentului conflict juridic de natură constituțională, în sensul deciziilor CCR”,
scrie Agerpres.
INCREDIBIL : PROCURORUL GENERAL SPUNE CA VA CONTINUA ANCHETA !
Parchetul General susţine că a luat cunoştinţă despre decizia Curţii Constituţionale privind constatarea existenţei unui conflict între Guvern şi Ministerul Public, prin DNA, şi că motivarea CCR va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracţiunile ce constituie obiectul dosarului cunoscut generic sub denumirea de ‘Adoptarea Ordonanţei 13’
“Curtea a spus foarte clar că pentru deciziile politice ale Guvernului singurul în măsură să le sancţioneze este electoratul, nu DNA. Aceste acţiuni din ultima vreme perturbă activitatea guvernului, a ministerelor. Nu de puţine ori am avut întrevederi cu instituţiile internaţionale şi mi-au semnalat blocaj la nivelul Executivului. E o temere. E frica multora dintre funcţionarii publici de a nu risca şi ca deciziile lor să fie anchetate. Salut decizia CCR care vine să pună lucrurile în normalitate.”, a declarat Calin Popescu Tăriceanu.
Acuzaţiile DNA conform cărora ministerul pentru relaţia cu Parlamentul ar fi dat aviz negativ în primă instanţă pentru OUG 13 nu-l interesează pe şeful Senatului. Tăriceanu spune că nu a avut nicio discuţie pe acest subiect cu ministrul Graţiela Gavrilescu. “Nu am stat de vorbă cu doamna Gavrilescu. Eu nu interferez cu membrii guvernului. Nu ştiu dacă a dat unul sau mai multe avize. Întreaga acţiune a DNA e nelegală şi neconstituţională. Ei încearcă să se scuze. Aceste chestiuni nu pot sta în picioare. Ministrul Justiţiei trebuie să aibă un rol. Ministrul se aşteaptă la o explicitare care să prevină pe viitor asemenea greşeli de interpretare ca să spun aşa.”, a spus Tăriceanu.
Copreşedintele ALDE loveşte din nou DNA-ul şi îi aduce acuzaţii extrem de grave. “Mi s-a părut că DNA e în registru politic. DNA vrea să se impună ca o supraputere în stat. E foarte grav. E incorect cum a procedat DNA, dar au făcut asta ca să reducă presiunea şi ca înfrângerea să fie mai mică prin trimiterea dosarului la Parchet”, a mai spus Tăriceanu.
Adica guvernul si psd pot da fure legal si nimeni sa nu-i opreasca. E asta e bolsevism domnule Radu Tudor. Adica spuneti ca infractorul dragnea are dreptul la favoruri. Asta da democratie.
In romania e unu care munceste, un pensionar, un asistat social, un bugetar si un politician care-l fura pe primul cu voturile celorlalti.
sunteti incoerent, greu de dialogat rational cu dvs
corect !
@ Vlad,
mai baiatule,
guvernul a dat o Ordonanta perfect legala: Ordonanat 13
Unii in strada au iesit ILEGAL si au fortat anularea ordonanatei
Astia din strada au fost ajutati de o presiune externa – de cei care nu mai pot de binele Romaniei !!
DNA ancheteaza guvernul pentru ca a dat o lege absolut aberant si CCR confirma ca e o imixitiune ilegala.
———-
Ced mai vrei mai baiatule saracu de tine nu ai o logica nu ai un gram de inteligenta esti ca aia din evul mediu de le spunea unul Vrajitoare… . Si toti urlau fericiti la esafod, vrem sange ! Toti fara sa inteleaga nimic.
@ Vlad
Mai baiatule fiindca esti preocupat ca pe banii tai isi schimba Dragnea mobila
Ce zici de 1.9 miliarde bani reali dati SRI-ului? Asta oficial fara companiile lor.
Buget in euro cat al serviciillor germane. 12 000 de angajati in Romania si pe locul doi 5000 in Polonia. Geramnia la 2700.
Asta nu te deranjeaza?
Cum naiba au aparut tinerii astia asa de iubitori de securisti carora nu le pasa de cati bani se dau la servicii si dna .
In 1990 tinreii strigau Jos Securitatea dar pe astia acum ii vad ii vad mari iubitori. de secu.
Ce e gravisim domnule Tudor ? Decizia ccr , sau faptul ca guvernul e acuzat de favorizarea infractorului ?
Haideti sa dialogam inteligent. Vreti sa spuneti ca guvernul si psdul poate sa faca orice cat e la guvernare ca raspunde doar politic ?
stimate domn, dupa ce parcurgeti constitutia si deciziile ccr, putem purta un dialog. pina atunci, imi pare ca sunteti precum cei din pta victoriei : protestati fara sa cititi, protestati profund manipulati. sau cu manipularea asumata
Aha. Deci in piata victoriei sunt niste manipulati si fara sa fi citit ordonanta. Parca am mai auzit asta de la psd. Nu e prima data cand va asociati cu partidul.
Constitutia trebuie schimbata daca guvernul nu poate fi verificat. Parlamentul e oricum controlat de psd.
Favorizarea infractorului este o fapta extrem de grava chiar daca nu scrie in constitutie ca dna ul poate verifica guvernul.
Pe banii mei ajunsi la stat imi permit sa protestez cum vreau.
Pentru mine e un grup infractional care trebuie sa raspunda penal.
nu e nici o asociere. aveti o probleme cu exprimarea in limba romana sau cu intelegerea unor cuvinte simple. daca nu vreti sa respectati constitutia, mergeti in alta tara. da, cei mai multi din piata nu au citit si nu vor sa auda decizia CCR in legatura cu ordonanta. pt ei si pt dvs, legea fundamentala – constitutia – este o hartie veche de ziar. tipic pt cei care nu accepta si nu inteleg democratia
Se pare ca va scapa esenta problemei. Esenta inseamna follow the money.
cu banii mei nu vreau sa isi schimbe mobila dragnea si oamenii lui.
respect optiunea dvs
Ce decizie CCR ? Dorneanu si-a dat cu parerea pe holurile Parlamentului !
:-)))))))))))))))))))))))))))))
Sa iti spun de ce esti de acord cu mine. Vrei legea magistratilor ?
Vrei sa raspunda guvernul pentru lipsa autostrazilor, sau astepti dupa 4 ani sa raspunda politic ?
Eu zic ca trebuie sa raspunda profesional si legal si inainte.
Gravisim este ca CCR este pesedista!
daaaaa, cu daniel morar in frunte :-)))))))))))))))))))))))))))))))))))))0
Pe cei din P-ta Victoriei îi manipulează conștiința, pe amărâții aceia de la Cotroceni îi manipulează 100 de lei și primarii din satele de baștină. O mică mare diferență. Pe urmă , o constituție care permite spolierea unei țări de către niște borfași deghizați în politicieni nu este altceva decât hârtie de șters la g….z! Ce altceva?
Nu mai pariați pe guriștii cărora le stă DNA-ul în grumaz ca un ghimpe pentru că în curând vor ajunge la țuhaus pentru înaltă trădare și subminarea economiei, printre alte mârșăvii.
pariez pe libertate si eliminarea abuzurilor, nu pe strigaturi pro catuse si pro puscarie
Bai Joseph Anteportas, daca tu tot esti un suporter oparit “de dreapta” care se zvarcoleste in chinuri pe aici pentru ca ati pierdut alegerile din cauza ca pe 11 decembrie 2016 nu v-ati dus la vot, dupa care ati iesit in strada ca cica nu v-a convenit rezultatul, eu zic mai bine sa va duceti direct in… constiinta voastra de suporteri opariti “de dreapta” si-n sloganurile voastre de galerie de ultrasi opariti si sa va luati sloganurile de galerie de stadion si sa vi le bagati la interior sau daca nu sa va intoarceti voi pe dos ca sa nu mai fie nevoie sa le-nfigeti! Ti-as scrie eu mai multe despre tine si despre genealogia ta dar sunt sigur ca ma baneaza daca dau drumul la turbocompresor. Sper ca ma intelegi si pe mine omeneste… Sal
Dupa prima postare, incoerenta de altfel, ma gindeam la 1001 lucruri pe care ti le-as putea spune dar nu e cazul. Nu am nicio indoiala: esti si tu un analfabet fuctional dar nu stii lucrul acesta. Degeaba stii sa scri si sa citesti, intelegi doar ce vrei tu sau nu intelegi nimic. Spectacolul pe care il dati in Piata V. este o imitatie patetica a unor concerte cu laser, norisori colorati, luminite aprinse si tricolor plus pancarte vulgare si virulente ce descalifica pe oricine se pretinde educat, scolit, destept, frumos si tinar!
Cauta daca vrei concertul ” One direction” la S.Siro in Milano si vei intelege ce manipulare patetica a fost totul. Miza voastra e o schimbare deocamdata fara forma si continut. Pentru voi as propune:
1 – CCR deschis 24 H unde sa vina la coada toti mitomani si delatorii .
2 – Parlament cu usile deschise gen Bistro unde sa veniti ca la o cafea spre a asista la munca legislativului. E o gluma desigur propunerea mea, inspirata de idioteniile auzite pe la radio, gen. EuropaFM.
Credeti ca mergeti intr-o directie si va aflati deja intr-o democratura (amestec de dictatura institutiilor de forta DNA+SRI cu o poleiala de vorbe mari: Stat de drept, anticoruptie, bla, bla).
PS Analfabet functional = ideal pentru manipulare.
Vreti o Constitutie noua? Cereti lui Johannis un referendum pe aceasta tema!
E doar setat, Vlad de mai sus ! Se vede, feisbucu’ dauneaza in multe feluri…
De unde a inteles el ca Dragnea e favorizat, ca PSD-u’ fura legal ?! Am citit si recitit : doar Vlad intelege d-astea “subliminale”…
Chiar as fi curios, d-un sondaj de la dl. Pieleanu : cati d-astia de injura PSD ca fura merg acum gratuit cu trenul ?! Altfel, buni de munca, vanjosi…
(Ps : ca sa n-avem vorbe, la d-astia ca Vlad : recunosc c-am dat spaga “nasului”, cand mergeam, destul de rar – chestie de buget personal – acasa, in scoala; cum ar veni, astia d-atunci eram penali dovediti:))) astia d-acum sunt doar…. – puneti pe linia punctata, sa nu para jignire din partea mea, sa fie de la altii)
E bolnav mintal de-ala “de dreapta” care el are o singura ratiune si anume sa moara adversarii sau sa fie bagati in puscarie. La astia la asta se rezuma tot, astia nu au treaba cu logica, cu argumentele, adevarul sau dreptatea. Sunt niste primitivi a caror mentalitate se reduce la gandirea suporteriilor din galeriile de la stadion, la care totul se reduce la sa piarda adversarul. Restul e cancan.
P.S. Pute tara de din astia…
Tefelepitii iesiti in strada sa demonstreze impotriva ord.13, deci impotriva guvernului legal ales, au luat o mare MU@ de la CCR. Si pentru ca ei sunt mai mult t..piti decat frumosi si liber vor continua sa-si dea MU@ de unii singuri, conform sloganului prin MU@ noastra noi rezistam pana vom pieri ca prostii in neant. Vlad fiind un tefelepi posteaza ca atare, bate campii cu gratie.
Vlad, ba basistule oparit “de dreapta”, probabil ca nu stii ca prin ceea ce sustii tu si foarte multi altii ca tine voi decideti de fapt sa dati bani din buzunare din cauza ca pentru ca vreti ca abuzul in serviciu sa ramana incadrat ambiguu nu mai semneaza nici dreac din municipalitati contractele de investitii/achizitii. Toti primarii fac S.A.-uri care dubleaza serviciile primariei ca sa externalizeze serviciile pentru ca pe actuala incadrare “ambigua” a abuzului in serviciu repet, nu mai vrea sa semneze nici dracu’! Toate acestea se intampla pe banii vostri, voi iesind in strada si cerand ca abuzul in serviciu sa ramana in actuala forma, ca banii din buzunarul vostru pe care il cheltuiesc urbele ala nu mai conteaza, da-l dreacului ca voi si-asa sunteti plini full de bani! Era sa zic fir-ati ai dracului de spoitori, dar ma abtin ca nu vreau sa ma baneze! Pa
scuze dar chiar esti prost. un pensionar a muncit ca sa-l creasca pe ala care munceste acum. tu crezi ca “..unu care munceste..” s-a nascut direct asa? nu a fost copil? nu a invatat ceva pana sa se apuce sa munceasca? cine l-a intretinut pana atunci? faci cumva parte din gasca aia a tfl-istilor trepanati si idioti care habar nu au pe ce lume traiesc? te-ai nascut cu dna-ul in suflet? bugetarul ala pe care-l critici tu nu munceste? cine a avut grija sa te invete sa scrii ceva chiar si tampeniile astea? un bugetar. cine a avut grija sa ai o sanatate cat de cat acceptabila chiar daca aia mentala e pusa sub semnul intrebarii? tot un bugetar! un bugetar iti apara avutul si are grija sa nu-ti dea unul cu parul in cap pe strada, altul are grija de tine si bunurile tale atunci cand dai de necaz fiind in urma unui accident sau atunci cand iti ia foc casa sau cand te distrezi intr-un club si dai de dracu pentru ca e un un patron care nu vrea sa respecte, ca si tine, legile si singura lui grija e ca prin “munca” lui sa se imbogateasca pe seama altora.si politicianul ala pe care-l injuri tu, de bine de rau, incearca sa faca niste legi, bune sau mai putin bune, pe care tu si altii ca tine trebuie sa le respecte oricat incerci si tu si tfl-istii ailalti trepanati sa nu le respectati.cat despre un asistat social incearca sa-i nu ii bagi pe toti care au nevoie de ajutorul statului in aceasi oala cu altii care nu merita ajutor de la stat. intai citeste constitutia tarii asteia in care traiesti, vezi ce fel de stat e tara noastra si apoi, daca reusesti sa intelegi ce fel de stat e romania, poti sa comentezi. in rest astept sa te vad diseara in piata victoriei protestand contra lultzei si a dna in fata incalcarii “statului de drept” pe care tot il clamati in prostia voastra.
Vlad, baiatule, mergi un pic pe la scoala, invata și ia-ti examenele, numai asa o sa intelegi care sunt puterile intr-un stat democratic si ce rol au ele! Tot asa, cu mana pe carte, o sa intelegi care este deosebirea intre bolsevism si democratie! O sa ramai profund surprins ca tocmai unii procurori DNA si unii judecatori se comporta precum bolsevicii! Ce ati zice daca dupa modelul OUG 13, DNA va cerceta ministrii din Guvern pentru ca in proiectul Legii bugetului sau la rectificarea bugetara, nu s-a alocat un buget conform pretentiilor DNA? Probabil, in scurta vreme, unii ”cititori” ca dumneata, vor ataca si CCR, acuzandu-i de bolsevism, dupa principiul ”cine nu este cu mine, este impotriva mea”! Doamne fereste-ne de astfel de cugetatori!
Pai tocmai spunea unu’mai sus ca “CCR=PSD” (la care dl. Tudor l-a amintit doar pe Morar… da’ mai e si aia cu “cazu’ Rarinca”, asa, la prima strigare…); prin inductie, cu PSD e “ciuma rosie” in monosinapsa tefeleului, atunci si CCR e tot o ciuma d-aia !
Astia gen Vlad, d-le Marin, nu stiu ce insemna bolsevism, daca nu le pune cineva pe pancarte; ‘geaba, deci, efortul explicativ cu astia : lor trebuie sa le spui tot cu lozinci, cu “feisbuc”… altfel, ii bulversati ! Astora le trebuie un premier gen Nicusor Dan, da’ un pic mai obosit; daca s-ar putea “fiecare cu premierul lui”, ar fi cea mai misto democratie : aia sa aiba “guvernul lui” (lui Iohannis, bineinteles), ceilalti s-avem ceva conform alegerilor. Cui nu-i convine, sa treaba in patratica lu’ Nicusor Dan. Da’ sa ramana acolo, sa se sature !
Din ce tenebre ai mai aparut si tu ?!
Vlade, deci in capul tau infim “unul care munceste” si un “pensionar” care a muncit toata viata ca sa poti tu sa tastezi incorect gramatical sunt doua entitati (persoane, deh) care numerita aceiasi stima de la persoana ta de mare jmeker dashtept, nu?
pai asa si eu cred ca noi toti avem mame numai tu ai avut o maimutza gestanta
Asa se întâmplă când trăim într-o tara de tâmpiți sau ……nu?
Pai unii sunt mai presus de lege și au găsit de cuviinta sa își mai delege de la sine puteri având în vedere ca la Cotroceni se afla un papagal care nu știe pe ce lume trăiește. Dacă ne am fi numit Papaua Noua Guinee as fi înțeles dar cum suntem România, stat european , integrat în structuri Euro Atlantice și cu ceva resurse pe la unele persoane as întreba cine are curaj în 2017 sa o ia la întrebări pe aia care ocupa ilegal funcția la DNA?
Avem o doamna care merita tot respectul în fruntea UNOR! Și mai sunt multe persoane ca ea. Toată stima!
UNJR am vrut sa scriu, scuzele mele.
pesedismul este in CCR. Clar ca voi urmariti indepartarea lui KOVESI cea care are curajul sa lupte cu coruptii … basescu o da jos pe Kovesi impreuna cu antena3. Suspecta simbioza basescu-antena3
absolut idioata presupunere
Presupunerea nu e idioata; emitentul, da !
Ala nenumit de mai sus crede ca doar el e cu justitia, sigurul ! Cat vid, in unele cutii craniene, gauri negre infinite…
(D-le Tudor, p-astia cu lozinci in loc de nume – multi, si in viata reala, s-a vazut – ar fi cazul sa ni-i devaluiti, domnule; sa stim, dracului, sa ne ferim pe trecerea de pietoni, astia sunt sintetici, artificiali : unde vad un zid, acolo intra; unde e o groapa, hop si ei ! macar sa stim ca-l cheama Dorel, sa ii luam tarnacopu’, ca ne lasa fara curent…)
Sustineti pe dracu’ sa va ia, ca dati bani din buzunare din cauza ca pentru ca vreti ca abuzul in serviciu sa ramana incadrat ambiguu nu mai semneaza nici dreac din municipalitati contractele de investitii/achizitii si fac toti primarii S.A.-uri care dubleaza serviciile primariei ca sa externalizeze serviciile pentru ca pe actuala incadrare “ambigua” a abuzului in serviciu repet, nu mai vrea sa semneze nici dracu’! Toate acestea se intampla pe banii vostri, voi iesind in strada si cerand ca abuzul in serviciu sa ramana in actuala forma, ca banii din buzunarul vostru pe care il cheltuiesc urbele ala nu mai conteaza, da-l dreacului ca voi si-asa sunteti plini full de bani! Era sa zic fir-ati ai dracului de spoitori, dar ma abtin ca nu vreau sa ma baneze! Pa
Zise Sustinem Kovesi, un tefelepit ce-o pupa cu drag si spor pe Luluta in partea dorsala.
Kovesi mai bine ar lupta cu coruptii din propria gradina..Dl Radu Tudor este un domn si nu v a raspuns pe masura…
bai “sustinem kovesi” asta face ceva pe “statul de drepti” pe care tot il invocati, calca in picioare legile, ne arata in fiecare zi cat de corupta e aceasta institutie stalinista, ce fel de personaje, procurori, isi fac veacul pe acolo, cum ii executa politic cu tot felul de dosare inventate, pe adversarii sefului suprem si tu ii acuzi pe aia de la ccr sunt pesedisti? scuza ma dar prostia te doboara. morar e pesedist? aia propusi de partidul basisto-penelisto-johannist in frunte cu mona pivnicieru sunt pesedisti? m-am saturat de prosti si pupincuristi ca tine pentru care “statul de drept” inseamna procurorii! habar nu aveti cum e cu marota asta dar epntru unii ca voi, pesedeul e de vina. mai bine treci si fa ce sti tu mai bine alaturi de restul lingailor, pupati fundul lui kovesi pana vi se strepezesc dintii. si mai repede ca s-ar putea sa nu mai aveti in curand obiectul muncii.
esti atat de mic incat trebuie sa te sui pe scaun ca sa putem sterge pe jos cu tine
aha! diseara piata victoriei va fi plina de tfl-istii trepanati si cretini care vor cere demisia lulutzei si gastii de procurori idioti de la dna in frunte cu sportivul uncheselu alt cretin de tipul procurorului portocala. sau nu. cum sa iasa trepanatii de la corutia ucide si a restului de idioti care murdaresc piata victoriei in fiecare seara? si apropo cine raspunde pentru magariile procurorilor? ce se intampla cu procurorul general care s-a luptat din greu cu ordonanta 13? ce se intampla cu lulutza aceeasi luptgatoare si anchetatoare a ordonantei 13? ce se intampla cu nevertebratele de la csm, niste pupincuristi jegosi care nu stiau cum sa pupe mai abitir curul prezidential si sa atace la ccr ordonata stiind ca nu au dreptate? cine conduce de fapt justitia ca nu vad din ce am enumerat vreun for de conducere care sa stie legea si constitutia! deci ccr a dat doua decizii care arata halul in care se afla justitia romaneasca pe un lucru extrem de simplu! si jigodiile alea de ambasadori in frunte cu comisarul sovietic stalinist, nkvdist, klemm care au sprijinit prin interventiile lor nemernicia varfurilor procurorilor! cat mai trebuie sa induram bunul plac al procurorilor in aceasta tara? cine raspunde pentru decapitarea conducerii unui intreg minister de mare importanta? sa-i vad pe trepanatii pupincuristi de pe acest blog cum mai sar in apararea statului de drept! care stat de drept? cine reprezinta statul de drepti? banditii care distrug vieti si cariere de la procuratura? si apropo cum dracu de singura care se opune calcand in picioare constitutia e tocmai reprezentanta presedintelui la ccr celebra ligia stanciu? si apropo cine ne reface imaginea in strainatate? cine raspunde pentru batjocorirea minsitrilor si secretarilor de stat chemati sa dea cu subsemnatul in fata unui cretin numit uncheseru? cine ii face sa raspunda inclusiv cu demisia pentru denigrarea guvernului romaniei? romaniei tfl-itilor trepanati! aici nu e vorba de “psd-ciuma rosie” idiotilor , aici e vorba de imaginia romaniei terfelita de niste mincinosi patentati, patologici, lazar si lulutza sprijiniti de niste trepanati idioti care-si pierd timpul protestand contra a ceva ce nu inteleg, dar oricum in prostia lor nici nu vor sa inteleaga. ps: limbajul e prea bland pentru trepanatii idioti si pupincuristi jegosi ai sistemului si ai ciorditorului de case dovedit din sibiu.
Pe urmaritul penal Tariceanu l-as scoate din ecuatie, opinia lui oricum nu conteaza.
Pe CCR ii scoatem din ecuatie ca sunt unsi politic pe acele posturi. Sa zicem ca raman ceilalti.
Domnule Tudor ati atacat decizia CCR in urma Referendumului din 2012 in care 7.4 il trimiteam in istorie pe marinar. I-ati acuzat de partizanat politic. Acum sunt impartiali si buni?
Marea tragedie in Romania este ca nu avem nici o institutie care sa nu fie politizata si ale carei decizii si opinii sa fie luate ca atare cu o valoare de neconstestat. Nici macar Academia Romana nu mai e ce a fost odata… Foarte trist.
‘Oaie, i-a atacat in 2012, da’ a ramas ca ei (si-acolo era c-o erata, cu una de era membru si spunea ca, dupa dumneaei, referendumul trebuia repetat… diferente, dar, la unii, cand scriu, n-au cum sa si gandeasca… nu sunt “napoleoni”, sa faca doua d-odata !)
Unsii politic sunt si : Morar, aia cu “cazul Rarinca” (mi-e lene sa caut pe net, si nu-mi umplu neuronii inutil).
Opinia urmaritului penal e, oricat iti sta tie in gat, importanta; scoate-l, deci, din ecuatie, da’ da jos si posteru’ cu Codrutza, ca ocupa nu doar peretele, ci si sinapsele…
Mare tragedie in Romania e ca netu’ gandeste in locul unora ca tine…Deci, fiecare “pre limba lui piere”…
Daca Romania ar fi un stat normal, Kovesi ar trebui deandata sa-si dea demisia, sau daca nu o face sa fie demisa. Cum bine au remarcat mai multi analisti, abuzul in serviciu l-a savarsit chiar Kovesi si slugile sale din DNA, prin modul insidios si arogant in care au deschis acest dosar. Mai are cineva dubii(poate tinerii frumosi si liberi), ca DNA face pe fata politie politica ?!
Asteptam pozitia CSM. Probabil asteptam degeaba!
care e institutia abilitata sa controleze activitatea guvernului si parlamentului vizavi de o presupusa incalcare a Constitutiei, DNA sigur nu estesi de ce nu s-a autosesizat vizavi de majoritatea propunerilor de lege care in mare parte, lasand la o parte lipsa de pertinenta financiar-bugetara, au un caracter anti-constitutional prin promovarea unor interese de partid, in dauna interesului statului/poporului roman?
Bravo, oaie, inventezi termeni (auzi la el, “pertinenta financiar bugetara”:)))
Cam are e, prietene, “interesul de partid” in ce face PSD-ul ?! Ca mi-e-mi care ca-si dau ceva in barbatie; aia cu “gratuitate pe tren” nu e pentru tinerii pesedisti, e si pentru aia ai lu’ Nicusor Dan…
Auzi, da’ tu intelegi ceva din ce scrii ?! sau doar mesteci cuvinte ?!Auzi la el, “statului / poporului”… da’ el nu stie ce cauta in viata proprie, daramite sa stie ce e ala “stat” si ce e ala “popor”…. (in notiunea de stat intra si puterea executiva, din care face parte si guvernul; cum ar veni, aia promoveaza ceva in dauna lor, sau cumva… tare, ce sa zic, irefutabil:)))
DNA este fructul unui copac otrăvit ! Așa se întâmplă când un președinte înființează DNA pentru a-și acoperi fărădelegile evidente. Acuz DNA-ul de participare la jocuri politice pentru a destrăma o putere guvernamentală și parlamentară validată de cetățeni prin vot , și înlocuirea ei cu o putere artificială impusă de un grup de oameni servilă unor lideri europeni cu agende ascunse
Ca părere personală , din punct de vedere al Karmei , PSD își merită soarta pentru că nu a făcut chiar tot posibilul să-l DEMITĂ pe Băsescu Traian și ne-a anulat nouă votul.Astăzi PSD repetă istoria deși o cunoaște !
Ăsta e motiv de Revoluție exact ca în 89 dar de data asta să câștigăm noi !
Puteti prezenta niste instututii care nu sunt de fapt PSD ?
Perturbarea activitatii guvernului e neconstitutionala sau cum ? Cat tupeu pe Dorneanu PSDist la fel cum Zegrean era PDist sa-si dea cu parerea asa ! Auzi la el, Guvernul poate sa faca orice vrea el, sa fure in liniste neperturbat de nimeni !
Romania a scapat de Basescu si s-a intors inapoi in epoca lui Nastase.
Nu e, bre, e in “epoca iohannis”…mai rau !
“Decat ca”tu, tizule, n-ai inteles nimic; daca taceai, ramaneai intelept pentru cititorii d-aici; manifestandu-te, esti altfel decat “intelept”… (pune tu pe linia punctata, sa fie cu autocritica).
PSD a castigat alegerile, daniele… conduce, deci… stiu, e naspa (te doare ?! ma bucur; nu pentru ei, pentru tine : durerea desteapta… daca are pe cine !). Ce-ai vrea, sa-l numeasca aia pe Nicusor Dan premier ?? Pe Ciolos ?!
(institutia de zici e aia cu “parchet” in denumire… o mare putere a zilelor noastre, meritu’ bassescului in asta…da’ nu ne mai luam de la atat…si nici iohannis n-am auzit sa fi aderat la PSD; poate stii tu ceva ce noi nu stim ?! Ca si-ala e “institutie”… bine, in curand, in vacante, multe vacante !)
Ca sa nu te mai miri atata , si sa-ti pui singur intrebari , citeste bre Constitutia ,si vezi acolo care sunt atributiile guvernului , CCR , Parlamentului . Curtea prietene , nu-si da cu parerea , ci ia decizii care sunt OBLIGATORII pentru toata lumea . Si pentru Kovesi si acolitii ei .
Traian Băsescu a creat condițiile sociale necesare ca Iohannis să ajungă președintele României , acest aducător de haos și război . Nu ult i-a trebuit lui Băsescu să îl demonizeze pe Ponta.A făcut-o fain frumos cu mâna lui.Am urmărit pas cu pas campania electorală și între Iohannis și P0onta era o diferență de imagine ca de la cer la Pământ.În Ponta am văzut un scandalagiu , încă are apucăturile astea , în Iohannis am văzut greșit evident , un om care nu dorește conflicte , un om păciuitor care nu știa cum dar dorea stabilizarea României , România Lucrului bine făcut.Inițiial mi-a fost frică , mi s-a dovedit , e un slogan a cuva care vrea ordine și disciplină.Abia în al doilea tur , după ce oamenii n-au fost lăsați să voteze și nu exista nici o reacție din partea lui Ponta , după ce am primit un telefon de la o prietenă în străinătate care a fost bătută de jandarmi că vroia să voteze , am cedat și la aproximativ orele 18 36 am fost prezent la secția de votare și i-am dat un vot lui Iohannis , anti Ponta
De ce Domnule Iohannis , de ce m-ați făcut să regret alegerea făcută prin constrângere emoțională ?
De fiecare data cand regreti decizia fa un exercitiu de imaginatie: cum ar fi aratat Romania astazi cu Ponta la carma.
Ce legi ar fi fost promulgate pe nerasuflate de Ponta si acolitii.
Si mai important. Imagineaza-ti cum ar fi reactionat ce-i peste juma de milion de oameni (prezenti saptamanile astea in strada) stiind ca si presedintele e cu coruptii si ca nu au pe nimeni in sistem sa le sustina cauza.
Fa un exercitiu de imaginatie si vezi cum ar fi aratat astazi Romania cu buzoianca Elena Urdea presedinte, “Buna pentru Romania!” (SEFA’ statului)
P.S. Ba basistule oparit, voua chiar nu va e rusine sa veniti cu tot felul de inverse si golanii din astea? Mai bine ziceti ca de fapt singura voastra convingere “de dreapta” e ca trebuie sa moara “stanga”, adica sa va eliminati adversarul indiferent pe ce cai si prin ce mijloace. Sifonarilor ce sunteti, voi nu aveti nicio treaba cu logica, cu adevarul si dreptatea.
Ba obsedatule nu totul pe lumea asta se raporteza la basescu-antibasescu.
Domnule Radu Tudor mai permiteti mult unora cu grave si evidente probleme mentale sa scrie pe blogul asta? Sau asa va place, cu injurii pe aici, dupa care brusc va ultragiati ca ce-i cu debandada asta.
cate observatii i-am facut? nu ati vazut?!
pai cum ar fi sa nu mai publicati astfel de comentarii? zic si eu.
dam asa avertismente la infinit?
D-le Tudor,
Acest suporter “de dreapta” exagereaza. El nu intelege cum arata niste jigniri autentice. Se pretinde iritat doar pe baza unor argumente la care el nu are replica si atunci incearca sa obtina blocarea comentatorilor respectivi facand apel la dvs.
Eu m-am rezumat doar la postarea unor comentarii logice stiind ca daca dau drumul la jigniri birjaresti o sa fiu blocat instantaneu, pentru ca stiu regulile.
P.S. Nu am pretentia ca personajul sa inteleaga ceva din ceva adica din raspunsul meu, va dati seama! In concluzie ma rezum la a va multumi pentru intelegere! Respekt
va rog sa va pastrati un limbaj civilizat, am facut-o de multe ori
Ba ” ultrasul basist ” e super in comentarii , umorul lui e nevinovat pe langa zoaiele improscate de unii iohannisti aici . Asa ca D4n daca nu-ti convine ghinion .
Cand incerc (civilizat) sa evidentiez exemple de ipocrizie ale PSDului, sau sa comentez anumite masuri care mi se par gresite ma trezesc ca sunt injurat facut “oparit basist” si alte invective. Si asta tie ti se pare umor? Asta e nivelul discutiei pe aici, in loc de argumente trecem la apelative? sau ne batem joc de firul narativ? Eu zic una si brusc ma trezesc cu o dicutie despre basescu asa… fara ici o legatura. Spuneti-mmi sa stiu, asta se vrea, bascalie?
A si inca ceva. asta cu “umorul” cu invective e pe sistemul “mama ce i-a zis-o/ce i-a dat-o”. Fix asa se judeca si in 2004. “mama ce i-a dat-o basescu lu’ nastase”, “mama cum i-a zis-o”. Da-le draq de argumente, il alegem pe ala care le zice mai bine si dupaia ne trezim cu basescu presedinte. Cu sistemul asta de gandire nu o sa dam inainte.
Prietene, fara sa fac exercitii d-alea, am realitatea; e naspa ! Deci, decat sa judecam pe “ce-ar fi fost daca…”, zic una, poate cadem la intelegere : ambii sunt naspa; da’ unu’ a fost prim-ministru, si a luat, “de stanga” fiind, niste masuri de dreapta de crapau mitzele peneliste de invidie; altu’ e presedinte, acum, in viata reala (nu cu “ce-ar fi fost daca…”), si o tine din conflict in conflict (mai intai cu Ponta-premier, acum cu Dragnea si alti “penali”), chit ca in fisa postului spune ceva de “mediator”…
Cand unu’ nu-si face treaba, si am posibilitatea, il dau afara, nene ! P-asta o s-o fac (e drept, doar cu un vot) cand va fi cazul…
Da’ daca tu esti multumit de “vremi”, zic sa iti pastrezi opiniile; sa nu vii sa te plangi, dupa, ca te contrazici (apropo : banuiesc ca tie ti-a priit guvernarea Ciolos..care a luat niste masuri economice, numai una si una : a luat-o si p-aia, si p-ailalta….da’ chiar, a luat ?! Enumera doua, ca la mine memoria recenta a intrat intr-o odihna meritata:)))
Comentariul a plecat de la comparatia Ponta-Iohannis in alegeri. Sunt de acord, Iohannis e departe de a fi perfect, e doar (ca de obicei) raul cel mai mic. Asta am vrut sa arat. Sigur e dreptul tau sa-l “dai afara”. In cazul asta intotdeauna risti sa n-ai pe cine pune in loc mai bun. Depinde de apetitul fiecaruia pentru acest risc..
Ma intrebi daca mie personal mi-a primit guvernarea Ciolos, daca am avut de castigat in mod direct. Nu. Nu mai mult decat oricare alt cetatean din tara asta. Masuri economice de substanta nu ai cum sa iei intr-un an cand jumate din buget e deja facut cand ajungi (de unde si “gaura”). Dar iti enumar catve care cred ca au fost bune:
1. GovITHub
2. Eliminarea copiei legalizate, a copiei de pe buletin, si a altor masuri de debirocratizare.
3. Schimbari in organizarea alegerilor sa elimina din frauda.
4. Aplicatia prin care pot fi raportate transporturile ilegale de lemn
5. Transparentizarea bilanturilor institutiilor de stat si a firmelor private de stat.
Si inca vreo cateva. Fiecare decide cat de importante i se par.
e clar! singura solutie, inc-o revolutie! pur si simplu nu se poate trai in tara asta! nu-i nimic, continuam rezistenta si chiar vom deveni mai puternici. vine primavara, se incalzeste, numai bine pentru o revolutie adevarata!
Scrie cu diacritice, fato ! Sa vada lumea, sa te citeasca:)))
E plin de coana Mitza-biciclista, cu revolutia de la Ploiesti in suflet…
(Am vazut una nereprductibila la ciutacu – redau cu beep, ca se supara dl. Tudor : “inainte sa ne (beeep), puteati macar sa ne scoateti la o cafea”. Da’ daca nimeni nu vroia s-o scoata ?! Poate d-aia era suparata !? O fi “Cristina mirica”, cea d-acolo ?!)
http://www.brailei.ro/stiri-nationale/curtea-constitutionala-a-romaniei-dna-si-a-depasit-competentele/
numai strada mai poate salva Romania!
ccr a decis ca guvernul poate da ordonante pentru hoti!
consider ca guvernul mi-a perturbat prin actiunile lui viata si traiul de zi cu zi!
drept urmare, consider ca Romania este neguvernata in acest moment, din moment ce la carma tarii sunt niste hoti ordinari!
de acum va incepe cu adevarat razboiul!
hotii si coruptii vor fi maturati de poporul roman!
@Cristina mirica, lărgeşte-ţi orizontul privind analiza şi vei constata cu totul altceva. Vezi ce se întâmplă de prin 2006 cu tot ce înseamnă anchete-hoţi-manipulare-evitarea escrocilor adevăraţi, şi nu numai!
Care stradă poate salva România?
– Strada ”SRI”?
– Strada ”Sfânta icoană DNA” care încalcă Constituţia de ani de zile?
– Strada manipulaţilor?
– Strada celor care înghit pe nemestecate ce li se spune?
– Strada celor care au ca viziune o procuroare cu vechime în era comunistoidă?
– Strada care ucide nevinovaţi?
– Strada care urăşte din ficaţi?
– Strada care îşi urăşte neamul/familia?
Wow! Câte străzi sunt!
@ Cristina mirica
La tine e mai mult decat noaptea mintii fatuco, este un abis cosmic!
Cristina mirica este o tefelepita pe care numai trecerea in eternitate o va scapa de a mai fi t..pita. De tinere si frumusete se vor alege praful la batranete, dar din t..pita va deveni si mai t..pita odata cu inaintarea in varsta.
@ gelu
Ai perfecta dreptate, tineretea si frumusetea trec, prostia este vesnica.
Carmen, tu esti ?! Sau Eba ?! uatevar !
Tu esti tulburata din start, fato, nu te tulbura nimeni (o fi de la “netulburare” ?! pai incearca la “poporu’ ala roman” de zici, s-o gasi cineva…)
Raman la parerea ca e Carmen, totusi; nu pot fi atatea p-aici, nu cred sa scoata deja clone reale, la cateva zile de la disparitie p-aici; clone internaute, poate, ca inmultirea e ca-n versurile Parazitilor, la unele : “pe care artificiala”…
Atat timp cat majoritatea celor numiti POLITIC la CCR este alcatuita din oamenii numiti de PSD si de Basescu(tovarasi de drum impotriva DNA) nici nu ma asteptam sa iasa alta decizie.Bun,asa a iesit decizia dar asta nu inseamna ca DNA are vreo vina.Daca un guvern scoate niste legi cu iz mafiot chiar este imun la orice verificare a oricaror alte institutii ? Nu se poate asa ceva.Chiar nu plateste nimeni scoaterea acelei ordonante criminale care ne-a dat in urma cu vreo 20 ani in ochii lumii civilizate ? Orice politician se poate juca cu imaginea tarii cum ii cade lui bine si nu poate raspunde penal ? Bravo fratilor.
Care, bre, ca p-aia de era “prima judecatoare a tarii” (aia cu “parteneriatu’ strategic”) a numit-o iohannis, recent !
Esti cu lozinci, nene; irefutabil ! desi, cu d-alea putem toti. Nu trebuie sa fii Eminescu, pentru rime d-alea simple, pentru mononeuronati !
cam multi tfl-isti trepanati au invadat si blogul asta. se vede ca it-istii lui ciolos nu mai sunt la guvern si au inceput sa infesteze blogul cu rahaturile lor. se remarca prostia, lipsa unei minime cunoasteri a constitutiei, a legilor si un partizanat politic care le-a atrofiat rau singurul neuron din dotare.institutii politice pesediste? ccr pesedist? bai dobitocilor stiti macar din cine e alcatuit ccr – ul? da, numirile sunt politice dar ce sa vezi pana si ciorditorul de case din sibiu, dovedit de instanta ca a facut falsuri in acte publice pentru a pune mana pe niste case, are un reprezentant la ccr. si pe cine? taman pe ligia stanciu, aia cu onoarea nereperata dupa inscenarea facuta impreuna cu penala lulutza in cazul rarinca, aia care l-a scapat, in mod miraculos si aiuritor, de “draga ” ani.idiotii trepanati nu inteleg inca un fapt care se petrece in orice tara din lume, cat de cat democratica, ce sa mai zic de tarile din ue: culmea nesimtirii, orice guvern sau parlament au voie legala sa dea legi, ordonante, ordonante de urgenta, hg etc etc fara sa ceara voie de la procurori. sa spui ca orice astfel de hotarare are iz mafiot inseamna ca ai probleme grave la mansarda. chiar si pentru un trepanat pupincurist recunoasterea din comunicatul dna ar trebui sa-l faca sa nu mai manace rahat cu treaba asta. dar nu pupincuristii trepanati nu se lasa. ei il au pe “nasul” luluta in suflet si gandire.bai trepa tu chiar nu intelegi cele doua decizii ale ccr legate de ordonanta”criminala” prost sa fi tot ar trebui sa intelegi si asta doar daca iti pui neuronul din dotare in functiune.
Cad vezi ce parereri au unii despre statul de drep si separatia puterilor in stat ai impresia ca esti in germania prin anii ’27.
Poate ca e de bine. cumva trebuie resetata treaba asta ! Sa aiba si tefeleu’ un “27, cativa ani, sa mai creasca !
Pentru noi, astilalti, d-am prins, nu anii “27, da’ p-aia din “80 incoa’, nu e prea greu : am mai avut fiecare securistu’ de casa-scarii, nu e ceva nou ! Am ascultat Europa Libera langa calorifer, cu plapuma pe cap (si de frig, si de frica); tefelistu’, insa, s-ar putea sa aiba niste surprize, cand o fi cu “n-ai voie aia, aia si aia….”; si nu pentru ca scrie la o lege, pentru c-asa vrea unu’, d-are pixu’ potrivit… si pixu’ lui vrea sa n-ai voie !
Deci, ca veni vorba : ar fi cazul, o intoarcere d-aia,ba chiar e necesara : am vazut mai sus una de viseaza revolutii; s-o aiba, zic; da’ daca se plange dupa, s-o plange degeaba…eeee, las’asa : o sa povesteasca nepotilor, in soapta, c-a fost la “revolutie”…
ca sa incheiem subiectul pe ziua de azi e interesant de vazut daca cei din pesede au cojones. ce ar fi mai interesant si corect decat ca cei plimbati pe la dna de catre uncheselu, un melescanu-ministrul de externe, carmen dan – ministrul de interne sau gavrileasca- ministrul cu parlamentul sa dea in judecata dna ul si pe uncheselu pentru vestitul abuz in serviciu atat de drag lulutzei? dar ce sa vezi, pesedeul arata de atata timp e fricos. ce sa mai zic de ciolanis hotul de case din sibiu? ce moment mai bun decat cel de azi e sa o revoce din functie? dar frica si un viitor imprevizibil il face pe santajatul de la cotroceni sa inghete si sa faca pe el de frica.
Cele trei voci sunt …patru?! Trebuie să corectați textul
Daca nici dupa aceasta incalcare a Constitutiei, Laura Codruta Kovesi nu-si da demisia sau nu va fi demisa, se va crea un precedent mai periculos decat manipularea a mii de oameni carora “Geaca Rosie” le-a dat girul ca prin manifestatii fac un lucru benefic democratiei! Si anume, se va “legifera” ca puterile institutionale din Romania nu sunt separate si ca, si mai grav, DNA este Stat in Stat!
… dar daca ordonanta favorizeaza niste infractori?… daca, de exemplu faciliteaza scutirea de taxe vamale, cu dedicatie, in schimbul unor favoruri materiale?… daca ofera niste avantaje in schimbul burdusirii cu lovele a unor conturi? daca… atunci DNA-ul ce-ar trebui sa faca? sa inchida ochii si sa vaneze gainari?
Una-i una, alta-i alta, bre !
Tu esti ca-n aia a lu’ Creanga : ne vaitam, in loc sa mutam copilul, cand e cu drobul de sare !
La mintea ta, zic ca n-ar mai trebui sa existe legislativ, sa nu mai fie executiv : le facem dracu’, denea-u’ pe toate ! Sa inchidem Parlamentul, Guvernul, face economie de spatiu si de salarii ! Iar p-aia de sunt prin institutiile respective, vorba cuiva : la puscarie !
(tu ai citit niste lucruri, ionute, da’ nu le-ai inteles : se numeste controlul reciproc al puterilor din stat; reciproc, bre, nu unisens ! Deocamdata, una dintre puteri (aia de n-ar trebui sa fie, ca procurorii nu sunt “judecatoreasca”, pe tot mapamondu’ cu pretentii) le calareste p-alelalte (ii cheama la audieri, ii acuza, ii terfeleste… daca tie iti convine, bine; da’ cand vei ramane doar c-o putere in stat – ca pe Iohannis doar de “putere” d-aia nu-l putem banui – zic sa citesti cate ceva pe politologie… asta, daca mai ai de unde citi; ca un “Omagiu” (model Ceasca) pentru “lumina denea” se poate incropi oricand, s-a vazut ca laudatori exista:))
Ce-i f..e grija pe astia din DNA de activitarea Guvernului? Exista control constituțional si legal pentru guvern, CCR și Parlament. Sunt instituții democratice ale căror atribuții nu pot fi subminate de DNA. Cum spui, chiar dacă guvernul emite o ordonanță “cu dedicație” DNA nu are ce-i face. Fiecare ministru însă poate fi cercetat separat pentru infracțiuni de corupție (dacă ia mita, de exemplu). La fel și procurorul DNA, e un funcționar care poate fi cercetat, condamnat… La fel și șefa DNA, nu are nici ea imunitate. În cazul OUG 13/2017 deși nu a fost sesizată nicio fapta de corupție și nici nu a existat vreo fapta de competenta DNA pentru care un procuror sa se autosesizeze, s-a deschis abuziv, ilegal un dosar de cercetare penala de către DNA fata de o infracțiune de coruptie imaginară. Au comis-o, atunci sa plece penalii din DNA. Instituția în sine sa rămână în limita ei de competenta. Sa vedem acum dacă în tara asta avem CSM sau tot DNA îl controlează? Vreau sa văd Inspecția Judiciara la treabă! Au de constatat niste infracțiuni comise de niște procurori DNA.
Este momentul plecarii Laurei K. de la conducerea DNA cu tinicheaua de coada. Nu ma astept sa demisioneze ci sa fie demisa. Procurorii care i-au chemat la audieri pe ministrii cabinetului Grindeanu vor fi cercetati pentru infractiunea de CERCETARE ABUZIVA iar Codruta pentru instigare la aceasta infractiune. Probele video sunt nenumarate. Am mai spus-o si o repet: DNA a fost infiintata cert cu scopul obscur de a decide cine si cum conduce Romania (Macovei era si este o pedelisto-basista si o tradatoare de tara inraita, a se vedea alocutiunile sale in PE) dar anul acesta, 2017 s-ar putea ca DNA sa sufere o mutatie…in bine. Toata lumea asteapta de la DNA sa scuture praful de pe dosarele lui Blejnar, Videanu, Berceanu, Blaga, Boc (“nevinovatul” Boc), Basescu, Anastase, Udrea si multi altii. L-am bagat la mijloc pe Base pentru ca el tot e in vazul lumii, ailalti s-au dat la fund…Dar apropo..o fi arat Base tarlaua de la Nana, ca ar fi pacat de asa pamant sa nu produca…
Dupa plecarea lui Kovesi acest lucru va fi posibil, veti vedea. Sunt tone de materiale audio-video, sunt convins. Hartii, la fel, cat nu poti arde intr-o centrala termica de cartier intr-un an. Un singur om trebuie sa plece, L.C.Kovesi, Acum s-a vazut cat este de “competenta” si potrivita functiei sale, Adio! 1 Martie ar putea sa fie chiar inceputul primaverii pentru DNA!
Well, e clar ca nimănui nu-i place sa recunoască faptul ca s-a lasat împins in strada pentru motive idioate; asa cum nici lui Johannis si acoliților nu le place sa fie tratati de bezmetici care nici măcar o lovitura de stat nu sunt in stare sa dea, cu toate ca au mare parte din aparatul de represiune la dispoziție. Deci, frustrare pe tot frontul. După mine exista o singura soluție: sa se reinventeze carnavalul, acea perioada de Răsturnare a stăpânilor, bine regulata si cu multe posibilități pt industria artistica, in care omul simplu sa-si verse ura fata de mai marii zilei cu cântec, dans si dezmățului felurite, la adăpostul măștilor si-al costumelor de epocă. Si demonstrațiile, ieșirile in strada, revoltele, “controlul civic” vor deveni ceea ce sunt la modul esential: mișcări pentru libertate, pentru cauze majore, nu distracții de masa cu aer de carnaval.
Dacă CCR au dat verdictul ”anulare sau nu aveau dreptul să facă/neconstituţional”, se pune întrebarea:
– Ce au disjuns dacă acţiunea a fost ilegalitate?
Se pare că vor să continuie ilegalităţile pentru a menţine înţelegerile între sri şi dna/neconstituţional!
si cum raspunde cine incalca constitutia?
https://www.facebook.com/events/1402927786446098/ :)))) Asa ceva??!!!! Astia sunt intregi la cap?!!! S-a speriat Luluta si ce-o fi zis “Baai s-au pus astia pe mine, hmm, pai sa scoatem niste oameni in strada sa ma apere!!” pfff