Pensia minimă garantată creşte, începând de miercuri, de la 400 la 520 de lei, de măsură beneficiind peste un milion de persoane, potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

“Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei”, prevede Ordonanţa de Urgenţă nr. 2/2017, adoptată de Guvern în 6 ianuarie.

De majorarea pensiei minime garantate, de la 400 la 520 de lei, care intră în vigoare începând cu 1 martie, beneficiază 1.022.168 de pensionari, potrivit datelor Ministerului Muncii.

Instituţia anunţa, de altfel, la sfârşitul lunii ianuarie, că a finalizat 15 măsuri din programul de guvernare.

Astfel, prin HG nr. 1/2017 a fost majorat salariul minim pe economie, de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, un număr de 1.269.259 de salariaţi beneficiind de o creştere de 200 lei, începând cu 1 februarie 2017.

Odată cu intrarea în vigoare a HG nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, au crescut şi salariile asistenţilor personali, respectiv cuantumul indemnizaţiilor lunare pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap grav.

În total, de măsură beneficiază 65.889 asistenţi personali şi 127.982 persoane cu handicap grav (pentru plata însoţitorului), potrivit Ministerului Muncii.

De asemenea, prin OUG nr. 2 /2017 s-a stabilit că plata însoţitorilor persoanelor cu handicap se va face integral de la bugetul de stat.

Tot de la 1 februarie, prin OUG nr. 2 /2017, salariile din administraţia publică locală s-au majorat cu 20 la sută, iar cele pentru personalul din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte au crescut cu 50 la sută.

Prin acelaşi act normativ s-a mai stabilit: un număr de 46.416 studenţi va beneficia de creşterea burselor sociale şi de merit prin creşterea fondului de burse de la 86 lei per student la 201 lei per student; studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a doua; majorarea punctului de pensie de la 917,5 lei la 1.000 de lei, de la 1 iulie, pentru un număr de 5.076.774 de pensionari.

Totodată, prin OUG nr. 3/2017 au fost eliminate: impozitul pe venit pentru angajaţii sezonieri, care sunt păstraţi activi pe piaţa muncii tot anul, precum şi plata contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veniturile obţinute din investiţii, de către salariaţi, pensionari şi de către cei cu activităţi independente, mai anunţa Ministerul Muncii.

De asemenea, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 2/2017, a fost eliminată CASS pentru pensionari, măsură de care beneficiază 2.252.562 de pensionari, iar venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 2.000 lei.

De neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei beneficiază un număr de 1.227.018 pensionari, care, prin această măsură, au o creştere a pensiei în medie cu 77 lei, preciza Ministerul Muncii.

Astfel, numărul pensionarilor care au rămas să plătească impozit după data de 1 februarie este de 229.231 persoane.

Totodată, prin OUG nr. 6/2017, a fost adoptat Programul Prima Chirie, prin care 75 la sută din cheltuielile cu chiria şi utilităţile pentru cei care îşi găsesc un loc de muncă, la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de domiciliu vor fi subvenţionate, dar nu mai mult de 900 de lei pe lună pentru fiecare angajat.

Tot prin OUG nr. 6/2017 a fost aprobată creşterea stimulentului de inserţie la 650 lei, scrie news.ro.

 

16 COMMENTS

    • Prin masura adoptata o sa se declanseze o puternica dezvoltare edilitara prin constructia a nenumarate cavouri.

    • Poate le spuneti celor de la psd sa renunte la pomana cu transportul gratuit pentru elevi si studenti!
      Eu sunt de acord ca tinerii sa fie ajutati si incurajati la studiu, dar cu calatorii gratuite, sigur nu creste nivelul de inteligenta.
      Sunt alte soluti mult mai bune.

  1. Oricine stie sa cheltuie bani. Sa munceasca si sa construiasca mult mai putini.
    De ce nu il suportati pe Liiceanu domnule Tudor ?

    • D-le Eugen,

      Te vad ca esti un tip mai inteligent! Imi pari mai rasarit!

      As dori sa te intreb, tu cand te-ai hotarat sa devii basist oparit “de dreapta” te-ai documentat mult inainte, sau ai bagat direct ramanad sa te documentezi dupa?

      Respekt deosebit

  2. Pai nu le-as creste eu pensiile astora, sa dea dracii in ma-sa! Pensiile, salariile, bursele si gratuitatile la transport pe tren pentru ghelbanii studenti care sa vina-n capitala sa imi ceara demisia in strada dupa aia! Curat-murdar, ce dreac!

    Le-as da numai pixelul albastru si lupta anti-coruptie, plus TVA si impozite maxime! De nu i-as tine numai cu mascatii si in imprumuturi de la FMI pana i-as baga in faliment pe ei cu toata tara lor de foarte mari suporteri pro-UE Bruxellezi “de dreapta”, f mari luptatori anti-sistem!

    P.S. PSD-istii astia sunt chiar fraieri, ei nu-si dau seama ca de fapt nu au absolut niciun interes sa creasca nivelul de trai al populatiei, pentru ca in Romania atata timp cat oamenii vor fi saraci ei vor vota constant majoritar “stanga” intotdeauna. Asa incat, PSD-ul n-are niciun motiv sa le ofere romanilor bunastare. Mai degraba ar avea interes cei “de dreapta” sa faca asta, fiind practic singura lor varianta ca lumea sa ajunga sa ii voteze vreodata. Dar dreapta romaneasca la ora asta e praf si pulbere si nici pe vremea lui Tapu’ Constantinescu nu statea mai bine, ca mai intai au promis ca daca ii voteaza lumea ei vor veni cu 15000 de specialisti cu care sa salveze tara, dupa care au venit cu comedii gen Ana Blandiana, Doina Cornea, Petre Mihai Bacanu si alte catastrofe umane pe parte administrativa.

  3. Radu,

    Nu intereseaza pe aproape nimeni ce face guvernul bun sau rau, daca nu are legatura cu Kovesi.

    Dovada, numarul “imens” de comentarii la postarea ta.

    • Dragnea il cheama urgent la sediul PSD pe ministrul de finante pentru indicatii pretioase.
      – Sa-mi scoti de unde stii 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor si asigurarea celor mai bune conditii de trai puscariasilor.
      – De unde, Sefu’? Daca am avea banii astia i-am da la invatamant.
      – Ba, tu crezi ca dupa terminarea mandatului eu ma duc la scoala?

      • Muoammm, au ajuns sa discute basistii opariti “de dreapta” intre ei, adica Alex si cu D4n asta. E maxim, sa ma arunc de la geam pe masinile din parcare daca va mint! Sa n-am aerosol!

  4. 100 de lei la pensie in timp ce ei fura miliarde de euro.

    Spuneti lumii si ca O TREIME din banii de pensie se imprumuta in fiecare an, pentru ca tineri/muncitori/locuri de munca nu mai sunt destule in Romania pentru acoperirea banilor doar din contributii !

Leave a Reply