Jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte, duminică seară, trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, după o acţiune care s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, dar şi din pricina vremii neprielnice. Cele două corpuri neînsufleţite au fost preluate de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală, scrie news.ro
Cele două trupuri au fost preluate de către Serviciul de Medicină Legală.
”Încă de la primele ore ale dimineţii de 23 aprilie 2017, de la 05.30, jandarmi montani şi salvamontişti au pornit în acţiunea de recuperare a trupurilor celor două persoane. La ora 11.18 echipele au ajuns la locul producerii avalanşei şi au desfăşurat activităţi specifice pentru transportarea trupurilor celor două persoane decedate. La 12.30, aceştia au început deplasarea către Cârnic”, se arată în comunicat.
Întreaga operaţiune s-a desfăşurat în condiţii dificile mai ales din cauza vremii nefavorabile.
”Acţiunea s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, cât şi din pricina condiţiilor meteorologice neprielnice (ceaţă, temperaturi sub 10°C, vânt în rafală până la 80 km/h). Echipele s-au deplasat pe traseul Pietrele – Cabana Genţiana – Bordu Tomi – Custura Bucura – Căldarea Berbecilor, iar la întoarcere, de la locul producerii avalanşei în sens invers către Cabana Genţiana – Cârnic”, arată sursa citată.
La acţiunile din Masivul Retezat care au avut loc pentru salvarea victimelor avalanşei, precum şi pentru recuperarea corpurilor celor două persoane decedate au participat 18 jandarmi montani şi 36 de salvamontişti.
Pentru prevenirea unor evenimente în zona montană jandarmii recomandă turiştilor să se informeze şi să ţină cont la planificarea deplasarilor pe traseeele montane de avertizările cu privire la starea şi gradul de accesibilitate al traseelor montane, emise de către autorităţile competente.
Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.
Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.
Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa cei doi copii alpinişti. Până duminică dimineaţă, poliţiştii audiaseră trei persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată.