Monday, December 23, 2024
2.2 C
Bucharest

2 vesti foarte bune pentru Romania de la Jean Claude Juncker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, joi, la recepţia oferită la Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, că vrea ca MCV să fie ridicat şi ca România să fie primită în Spaţiul Schengen înainte de a prelua preşedinţia Consiliului European, în primul semestru al anului 2019, scrie news.ro

“Aş vrea ca până atunci, iar aceasta este o promisiune pe care am făcut-o la începutul mandatului meu, aş vrea ca până atunci MCV să fie anulat. Nu se poate s[ prezidezi UE când ai impresia că eşti controlat, observat de alţii”, a subliniat el.

“Vreau ca până la preşedinţia română România să facă parte din Spaţiul Schengen. România a îndeplinit toate criteriile, va trebui să recunoaştem acest lucru şi să acordăm statutul de membru al Spaţiului Schengen României. Nu vreau, pe măsură ce se apropie momentul să facem acest lucru, în condiţiile în care s-a întâmplat deja acest lucru în urmă cu câţiva ani, să fie adăugate noi criterii si noi conditii celor existente deja”, a adăugat preşedintele CE.

El a pledat din nou pentru proiectul Europei cu mai multe grade de integrare, care să permită o cooperare mai bună în UE – unul dintre scenariile promovate de el pentru viitorul blocului comunitar după Brexit.

“UE se construieşte în armonie, uneori cu ritmuri diferite, dar nu îmi place expresia stângace de Europă cu mai multe viteze”, a afirmat Juncker, explicând că o astfel de expresie poate să le dea românilor impresia că Bruxelles-ul “vrea să ridice o nouă Cortină de Fier”.

“România are un viitor frumos în faţa sa, datorită (…) şi curajului, inteligenţei românilor, care, după aderarea la UE, au dovedit că sunt parteneri fiabili (…) şi că sunt respectaţi în Europa”, a apreciat Juncker.

“Cred că România şi Uniunea Europeană (…) pot face multe lucruri împreună”, a adăugat oficialul european.

Preşedintele Executivului UE a declarat că este fericit să sărbătorească “ziua Europei cu voi, într-un oraş, într-o ţară care îmi sunt deosebit de dragi”

“Este o ţară care îmi este dragă pentru că am putut parcurge alături de România şi de români toate etapele importante din istoria recentă Europei”, a mărturisit el, amintind că era preşedinte al CoE, când, în decembrie 1997, România a primit statutul de candidat la UE şi că era premier al Luxemburgului când România a aderat la UE, 10 ani mai târziu.

“Am fost convins mereu că locul natural al României este în familia europeană”, a dat asigurări el.

“Primind România în familia europeană, am pus capăt acelui decret funest de după război care prevedea ca Europa să fie împărţită întotdeauna în două  blocuri ireconciliabile. În mod paşnic am făcut în aşa fel încât acest decret să fie anulat de istorie”, a adăugat Juncker la recepţia oferită la Cotroceni cu ocazia Zilei Europei, felicitând poporul român pentru parcursul european.

“Noi, europenii, suntem îmbogăţiţi de prezenţa România, care a dat o nouă dimensiune Europei. Avem acces la Marea Neagra, pe care nu îl aveam înainte înţelegem mai bine vecinii apropiaţi ai României, datorită eforturilor voastre de a oferi explicaţii”, consideră preşedintele CE, exprimând recunoştina blocului comunitar.

În încheiere, Juncker a multumit în limba română.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img