Sunday, December 22, 2024
4.1 C
Bucharest

Afirmatie exploziva a sefei UNJR despre actiunile SIPA in justitie

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) Dana Gârbovan defineşte SIPA drept un “serviciu secret militar din Ministerul Justiţiei”, “înţesta de securişti” şi prin care erau şantajaţi magistraţi şi apreciază că este necesar să se facă lumină în acest caz, pentru o justitţie independentă. Este o recunoastere fara precedent in Justitia romana !

“Se vorbeste, din nou, despre SIPA – serviciul secret militar din cadrul Ministerului Justiţiei, ce era înţesat de securişti şi prin care erau urmăriţi şi şantajaţi magistraţi. SIPA este o temă ce apare sistematic în spaţiul public, este dezbătută câteva zile şi apoi este iar îngropată, pentru a reveni recurent. E timpul să se facă lumină în acest caz. De 27 de ani, de la căderea comunismului, continuăm să activăm în diverse sectoare din societate, inclusiv în justiţie, cu instituţii şi mentalităţi moştenite din orânduirea comunistă”, scrie Gîrbovan pe Facebook citata de news.ro.

Ea aminteşte că UNJR a avut poziţii constante pentru clarificarea problemei SIPA, adresând numeroase cereri în acest sens instituţiilor abilitate.

 Dana Gîrbovan a făcut un apel la jurnalişti “să facă eforturi investigative vis a vis de acest serviciu şi arhiva sa, pentru a înţelege ce s-a intamplat cu acest serviciu, începând cu data înfiinţării acestuia şi până în prezent”.

Preşedintele UNJR precizează că fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună nu a dorit desecretizarea acelei arhive, ci ca informatiile “de interes operativ” culese de SIPA sa fie “transferate instituţiilor abilitate”.

“Adică şi acele informaţii compromiţătoare şi de şantaj la adresa magistraţilor să fie transmise, legal acum, “instituţiilor abilitate”, fără a se preciza cine ar fi acelea”, explică Gîrbovan.

“Pentru o justiţie cu adevarat independentă, avem nevoie inclusiv să facem lumina în cazul SIPA”, conchide ea.

Arhiva SIPA a redevenit temă de discuţie în spaţiul public după  ce Dan Andronic a scris că parte din arhivă – care ar conţine de la 10.000 de dosare până la 21.000 de documente, inclusiv 3.000 de dosare ale magistraţilor – a fost copiată, iar unele documente au fost sustrase şi chiar distruse.

Luni, oameni politici şi voci din Justiţie au comentat subiectul sau au oferit precizări.

Fostul ministru al Justiţiei din perioada 2008 – 2012, Cătălin Predoiu, susţine că, în mandatul său, nu s-a intrat în arhiva SIPA, care a rămas sigilată pe toată durata mandatului.

”În mandatul meu nu s-a intrat în arhiva SIPA. Arhiva a rămas sigilată pe toată durata mandatului. Legat de ceea ce s-a întâmplat până în 2008, am cerut comisiei Chiuariu un raport pe care l-am trimis la CSAT”, scrie Predoiu pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că, ulterior, a făcut o consultare scrisă interinstituţională, o dezbatere publică şi un proiect de lege, care prevedea preluarea arhivei SIPA de către Arhivele Statului şi pe care l-a trimis Secretariatului General al Guvernului.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a arătat că nu cunoaşte ca cineva să fi copiat dosare ale unor magistraţi din această arhivă, însă va verifica dacă s-a întâmplat acest lucru, iar în caz că vor fi găsiţi vinovaţii, aceştia ar trebui să răspundă.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că nu prim-ministrul este responsabil de arhiva fostului serviciu secret al Ministerului de Justiţiei (SIPA), ci ministrul, el spunând că nu îşi aminteşte dacă a existat un raport trimis CSAT în perioada în care el era premier, iar Cătălin Predoiu era ministru al Justiţiei. Tăriceanu a susţinut că Ministerul Justiţiei ar trebui să facă o comisie de anchetă pe acest subiect şi să vadă ce conţine această arhiva, pentru că este un subiect care trebuie rezolvat.

Senatoarea PNL Iuliana Scântei, fostă membră în comisia de verificare a arhivelor serviciului secret al Ministerului justiţiei (SIPA) în mandatul de ministru al lui Tudor Chiuariu, a declarat că niciun membru al comisiei nu avea acces singur în arhivă, ci trebuia mereu însoţit de un coleg, lucru care nu era însă valabil şi în cazul comisiei de verificare de pe vremea Monicăi Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a negat că ar fi benegficiat de copii din arhiva SIPA, calificând drept minciuni dezvăluirile din presă.

“Spun încă o dată foarte ferm: nu am primit niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am fotocopiat niciun dosar din arhiva SIPA. Nu am sustras şi distrus niciun dosar SIPA. Nu am avut nicio informaţie despre judecători sau procurori din dosarele SIPA”, a scris ea pe Facebook.

Macovei a precizat că ea a decis desfiinţarea acestui serviciu secret, “întrucât existau informaţii în spaţiul public că făcea abuzuri”.

“Justiţia nu avea nevoie de un serviciu secret. Am decis să desfiinţez SIPA, iar arhiva să fie inventariată şi predată Administraţiei Penitenciarelor. Am fost singurul ministru care a decis desfiinţarea unui serviciu secret”, susţine Macovei.

Fostul ministru Raluca Prună califică drept “fumigenă” informaţia referitoare la SIPA.

“Cu arhiva neinventariată de 10 ani, lucru care a generat mituri urbane întreţinute uneori chiar de asociaţii de magistraţi. Ca ministru nu am putut promova o hotărâre de guvern pentru a inventaria arhiva SIPA, deşi am pus în dezbatere publică un proiect, care relua o iniţiativă a ministrului Pivniceru. CSM nu a dat aviz, iar ICCJ nu vroia să prezideze comisia de inventariere. Mai mult, asociatiile de magistrati cu pricina au cerut public retragerea proiectului”, scrie Prună pe Facebook.

“Sub legislaţia actuală, fără inventarierea arhivei, şi peste 10 ani vom fi în acelaşi punct. Al speculaţiei şi invocării SIPA când ne împiedicăm cu urmărirea penală pe scări. Magistratura, prin asociaţiile care o reprezintă şi prin CSM, trebuie să se decidă ce vrea. Arhiva nu poate fi arsă aşa cum, spre stupoarea mea, cereau unii magistraţi, ci trebuie inventariată”, adaugă Raluca Prună, argumentând că, în caz contrar, “o dată pe an vreun andronic va ţipa că ceva e putred în Danemarca şi că de vină e SIPA”.

Preşedinta instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat marţi, înainte de şedinţa de plen a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că arhiva SIPA ar trebui desecretizată pentru a înlătura suspiciunile care planează asupra acestor documente de 15 ani. De asemenea, judecătoarea Gabriela Baltag a cerut, în plenul CSM, suplimentarea ordinii de zi a Consiliului cu propunerea de a formula o adresă către Ministerul Justiţiei în care să se ceară explicaţii privind situaţia arhivei SIPA.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi, pe tema informaţiilor apărute în presă privind arhiva SIPA, că există legi în vigoare care trebuie aplicate în acest caz şi “persoane îndreptăţite” care pot analiza dezvăluirile, iar legislaţia trebuie respectată în litera ei.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img