Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, a declarat joi, pentru AGERPRES, că accesul în arhiva SIPA, în anul 2013, s-a făcut pentru că ANP, depozitarul arhivei, sesizase Ministerul Justiției că se defectase un corp de iluminat.
Fostul ministru a spus că “membrii acestei comisii au avut acces exclusiv pe holul exterior camerelor sigilate în care era depozitată arhiva SIPA”.
“Au constatat că un bec se defectase, au procedat la înlocuirea lui, au constatat că toate sigiliile camerelor din holul respectiv erau intacte, au părăsit locația și au consemnat aceste operațiuni administrative într-un proces verbal, depus la compartimentul de specialitate. Așadar, membrii acestei comisii au avut un rol strict administrativ, nu au intrat în niciuna din încăperile în care se aflau documente ale arhivei SIPA, nu au intrat în contact cu niciun fel de document, dosar, hârtie, obiect din arhivă”, a subliniat Cazanciuc.
Aflat la Palatul Parlamentului, Robert Cazanciuc a detaliat faptul că acea comisie s-a aprobat prin ordin de ministru, pentru că așa cere legea, și a precizat că în timpul mandatului său nu a primit nicio informație referitoare la arhiva SIPA.
“S-a semnat un ordin pentru o comisie din patru persoane. (…) Era o comisie care a constatat o chestiune tehnică. Nu știau dinainte despre ce e vorba. (…) Membrii comisiei, care erau toți cu diverse funcții și responsabilități pe zona de documente clasificate, doar aceia au intrat într-un hol din zona în care se află depozitată arhiva SIPA. Au verificat instalația de iluminat, au schimbat un bec și au părăsit acea incintă constatând că toate sigiliile de la camerele în care erau depozitate efectiv documentele erau intacte. (…) Nu am primit niciodată nicio informație eu, direct la minister, oficial, neoficial, în afară de ce a apărut in spațiul public la un moment dat despre documente SIPA că ar fi fost sustrase în timpul mandatului meu. La momentul predării-primirii mandatului nu a avut informații despre faptul că s-ar fi întâmplat ceva în mandatul anterior legat de arhiva SIPA”, a precizat fostul ministru al Justiției, menționând că din comisie a făcut parte și un fost consilier de-al său.
El a adăugat că nu știe unde este arhiva SIPA, nici cum arată.
“Nici nu știu unde este arhiva SIPA efectiv, nu știu cum arată. Mi-au spus că este vorba de un hol unde se află această instalație de iluminat și documentele erau în birouri aflate pe acel hol, sigilate, închise, neumblate la ele, cel puțin nu în mandatul meu, cel puțin nu cu știrea mea’, a completat Robert Cazanciuc.
Senatorul PSD a reafirmat că avut o singură dată o discuție informală cu fostul președinte Traian Băsescu, “despre nevoia de a discuta în CSAT despre această arhivă” și a adăugat că în CSAT nu s-a discutat niciodată despre arhiva SIPA în perioada mandatului său de la ministerul Justiției.
Potrivit acestuia, ministrul Justiției trebuie să spună dacă publicarea listei celor care au vizitat arhiva SIPA “este un prim pas dintr-un șir de mai mulți pași”.
“Ca să înțelegem acest prim pas, ar trebui sa știm exact ce intenționează să facă mai departe — să desecretizeze la nivelul ministerului documente secret de serviciu, să meargă cu HG, în CSAT, în funcție de nivelul de clasificare”, a adăugat el.
Ministerul Justiției a publicat joi lista celor care au vizitat arhiva SIPA, printre numele care apar pe aceasta figurând cel al Laurei-Iulia Scântei, vicepreședinte al Senatului, și cel al lui Horia Georgescu, fost șef al ANI. Potrivit sursei citate, în 2013 s-a intrat o singură dată în arhivă, pe 13 decembrie, și au avut acces: consilierul ministrului, fost ofiter SRI Florian-Teodor Andronache, Marius Ștef, Adrian Oltenaș, Nicolae Tiliban.
Originea interlopă a expresiei „a călca pe bec“
Expresia „a călca pe bec“ îşi are originile în lumea interlopă franceză a secolului al XIX-lea. Când face referire la femeile nemăritate, expresia capătă o particularitate anume, scrie adevarul.ro
„A călca pe bec“ desemnează, de obicei, o greşeală şi existenţa unei situaţii delicate, dar şi o situaţie fără ieşire, o opoziţie puternică, o problemă insurmontabilă, un obstacol neprevăzut.
Potrivit lingviştilor, expresia şi-ar avea originile în Franţa secolului al XIX-lea, când iluminatul stradal se făcea prin intermediul lămpilor cu gaz, iar „becurile“ erau arzătoarele din lămpi, adică „bec du gaz“. O bună bucată de vreme, neobişnuiţi cu noua invenţie, oamenii se loveau de stâlpi, se împiedicau, iar mulţi dintre ei şi cădeau, de unde situaţia de „a călca pe bec“.
O altă explicaţie este aceea că, în lumina difuză, lămpile stradale semănau cu silueta jandarmilor care aveau grijă noaptea de liniştea oraşului, de unde şi porecla acestora de „felinare“ sau „bec du gaz“, în lumea interlopă a Parisului.
În limbajul de argou, atunci când dădeau pe neaşteptate peste un jandarm sau erau prinşi în flagrant de un caraliu, răufăcătorii „picau peste felinar“ sau „cădeau pe bec“, în original „tomber sur un bec de gaz“. George Volceanov, în „Dicţionar de argou al limbii române“, arată şi faptul că expresia are o particularitate anume în cazul femeilor nemăritate şi se foloseşte atunci când acestea rămân însărcinate.
„A călca pe bec“ are şi în acest caz o conotaţie negativă, starea de graviditate la o femeie nemăritată fiind considerată „o problemă” generată de faptul că „s-a lăsat“ prea uşor.
