Sunday, September 27, 2026
12 C
Bucharest

Pericolul fluxului de imigranti vine spre Romania?

Creşterea numărului de migranţi ilegali interceptaţi pe teritoriul României este un fenomen care necesită atenţie, a avertizat purtătoarea de cuvânt a agenţiei europene pentru apărarea graniţelor FRONTEX într-o declaraţie pentru News.ro.

“Nu aş vorbi de un curent, este puţin cam devreme, dar suntem la curent cu incidentele care au loc. Nu putem vorbi de o tendinţă, dar este nevoie de atenţie”, a subliniat purtătoarea de cuvânt al FRONTEX, Ewa Moncure.

Numărul migranţilor ilegali prinşi în timp ce încercau să treacă fraudulos vămile din Arad şi Bihor s-a triplat în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, cei mai mulţi fiind irakieni, potrivit unei statistici prezentate, miercuri, de către şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, chestorul de poliţie Marin Bondar.

Marin Bondar a precizat că anul trecut Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a identificat în primele cinci luni 240 de persoane care au încercat să treacă fraudulos frontiera, în timp ce în primele cinci luni din 2017 numărul acestora a ajuns la 716 persoane.

“Migranţii care se află în Grecia încearcă să plece în alte părţi şi caută diferite rute. Una dintre ele a fost Serbia, către Ungaria. În prezent este mai greu să treacă în Republica Macedonia, dar dacă reuşesc, încearcă să meargă pe diverse căi. Cei care ajung în Grecia mai pot încerca prin Bulgaria şi România”, a explicat oficialul.

În perioada ianuarie – aprilie 2017, FRONTEX a ajutat la salvarea a aproape 8.000 de persoane în mările Mediterana şi Egee.

În ceea ce priveşte riscul terorist reprezentat de valul de migranţi, FRONTEX a precizat că şi-a pregătit agenţii pentru a identifica eventuali suspecţi. Printre mijloacele folosite se numără analizarea documentelor de identitate, în cazul în care migranţii le au asupra lor, dar şi a telefoanelor mobile sau altor obiecte.

Criza migratorie cu care se confruntă Uniunea Europeană în ultimii ani este cea mai acută de după cel de-al Doilea Război Mondial şi a generat presiuni fără precedent asupra blocului comunitar.

Peste 800.000 de migranţi, care au fugit de război şi persecuţie, au ajuns pe insulele elene în 2015. De altfel, mii dintre ei sunt încă blocaţi pe teritoriul Greciei.

Agenţia europeană FRONTEX, care are un buget de 330 de milioane de euro, de trei ori mai mare decât în anii precedenţi, lucrează la identificarea lor cu certitudine şi la gestionarea situaţiei.

Turcia a încheiat anul trecut un acord cu Uniunea Europeană prin care se obligă să primească înapoi toţi migranţii şi refugiaţii care traversează Marea Egee şi pătrund în mod ilegal pe teritoriul Greciei.

Acordul a fost criticat de ONU şi organizaţii nonguvernamentale umanitare şi pentru apărarea drepturilor omului.

Printre altele, acest acord, combinat cu închiderea rutei balcanice, a dus la o creştere exponenţială a numărului de migranţi care încearcă să ajungă pe coasta italiană.

Astfel, peste 65.000 de migranţi au ajuns de la începutul anului pe coastele italiene, cu aproape 18% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, un număr record de 181.000 de migranţi au ajuns anul trecut pe ţărmul Italiei.


Problema refugiaților este una dintre “cele mai grave” cu care se confruntă Uniunea Europeană, a afirmat joi, la Parlament, Teodor Meleșcanu, propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, precizând că România trebuie să facă “dovadă de solidaritate” în această chestiune.

“Problema refugiaților este una din problemele cele mai grave cu care se confruntă Uniunea Europeană. Din acest punct de vedere, noi considerăm că trebuie să facem dovadă de solidaritate. Așa cum noi cerem solidaritate din partea celorlalte țări membre ale Uniunii Europene, atunci când e vorba de programele de coeziune, atunci când e vorba de politica agricolă comună, tot așa trebuie să facem dovada acestei solidarități și în materia refugiaților”, a declarat Meleșcanu.

El a făcut aceste afirmații după ce a fost audiat în Comisiile reunite de politică externă și pentru românii de pretutindeni din Senat și Camera Deputaților, fiind întrebat ce poziție are România față de intenția Comisiei Europene de a sancționa Polonia și Ungaria pentru refuzul de a primi refugiați.

“Nu suntem o țară care am fost de acord cu impunerea de cote obligatorii, dar întotdeauna ne-am manifestat disponibilitatea de a găsi modalități pentru a contribui și noi la această politică a țărilor din Uniunea Europeană. Mai mult, România este a doua contributoare în materie de operațiuni pe frontiera maritimă în zona Mediteranei, cu participarea de nave și personal (…) În legătură cu celelalte țări, însă, asta depinde de modul în care înțeleg ei să-și manifeste această solidaritate, că primesc un număr mai mare de oameni, că primesc un număr mai mic, asta e o chestiune pe care o decid țările respective”, a mai spus Meleșcanu.

Teodor Meleșcanu, propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, a primit joi aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de politică externă și pentru românii de pretutindeni din Senat și Camera Deputaților, scrie Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img