Pe prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu şi pe „părintele bugetului“ Gheorghe Gherghina, cum i se spunea în Ministerul Finanţelor, revenit din 2014 în familia Băncii Naţionale, nu i-am întrebat dacă au fost consultaţi în legătură cu modificările programului de guvernare înainte ca documentul să fie prezentat Parlamentului spre validare.

De ce să-i fi întrebat? Nu era un eveniment, nu era nimic ieşit din comun. Iar legea spune că Banca Naţională şi membrii conducerii instituţiei „nu vor solicita“ şi „nu vor primi“ instrucţiuni de la autorităţile publice. Nu şi invers!

Timp de două decenii, de când lucrez în Banca Naţională, au fost mii de împrejurări în care guvernele ori alte instituţii ale statului, Ministerul Finanţelor cu deosebire, au apelat la cunoştinţele şi la competenţa specialiştilor din Banca Naţională.

Două detalii au fost însă aiurea în toată această poveste: vâlva mediatică din jurul acestui caz şi „mărturia“ publică a unui senator, care ar fi văzut în parcarea Camerei Deputaţilor limuzine de la Banca Naţională. Care limuzine? În parcul auto al BNR nu mai există decât autoturisme cumpărate de la Piteşti. Guvernatorul merge cu Duster.

Nu ştiu dacă, în legătură cu modificările aduse programului de guvernare, au fost consultaţi şi alţi experţi. Probabil că da.

Dar cum să nu fi fost consultaţi specialişti de la BNR în legătură cu o strategie de care guvernul şi Banca Naţională răspund în comun – mixul politicilor monetară, fiscală, salarială şi de restructurare?

Ceea ce e firesc a devenit „nefiresc“ în ochii unora, căci tocmai cei doi veterani ai comunităţii economice, cu stagii îndelungate – încă de la începuturile anilor 1990 – la Ministerul Finanţelor, la Banca Naţională sau la catedrele din ASE – au avut deseori roluri importante în temperarea unor tendinţe ce forţau trecerea dincolo de graniţele sistemului legităţilor economice.

Or, este cunoscut faptul că în istorie, ori de câte ori au fost sfidate legităţile economice, a ieşit rău. Atât pentru ţările mici, cât şi pentru cele mari.

În ceea ce priveşte ţara noastră, avem destule exemple, fie din vremea planificării centralizate, fie din timpul pe care îl parcurgem din decembrie ’89 şi până în prezent, de încărcare a notei de plată a societăţii pentru nesocotirea legităţilor economice.

Fiindcă nimeni nu poate să sfideze nici legile naturii, nici pe cele ale economiei fără ca, apoi, întreaga societate să nu poarte povara unei astfel de nesăbuinţe.

Sigur, s-ar putea decreta că… de mâine nu mai acţionează legea cererii şi ofertei… Sau legea gravitaţiei… Multe ar putea să fie decretate, dar viaţa îşi urmează cursul.

A ignora legile naturii, ale societăţii, ale economiei înseamnă autocondamnare! Ce edict ar putea să desfiinţeze producţia de mărfuri? Sau banii, ca mijloc de schimb? Viaţa ar ieşi din matca normalităţii.

Economişti ca Florin Georgescu sau Gheorghe Gherghina au înfierbântat ani îndelungaţi microfoanele şi au produs angoase ori au dus la disperare politicieni şi guvernanţi ori au enervat opinia publică repetând întruna: macrostabilizare, macrostabilizare, macrostabilizare. Mesajul nu era şi nu este agreat.

Încă din anii ’90, în dezbaterile publice, se înmulţeau vocile care strigau: „Ne-am săturat de macrostabilizare!“… Fiindcă ideea ce a dominat în toţi aceşti ani este că macrostabilizarea fură timp, fură bani, în general fură resurse din fondul pentru bunăstare.

Or, e tocmai invers şi Şcoala de la Banca Naţională insistă de ani buni că trebuie să ne intre în cap ideea că dacă macrostabilizare nu e, nimic nu se leagă în economie: nu vin nici investiţii, nici finanţări, nu sunt şanse de creştere sănătoasă şi deci nu mai avem cum să ajungem unde vrem să ajungem – la bunăstare.

De sute de ori, în dezbaterile de la BNR, se tot spune că încercărilor primejdioase de a forţa creşterea economică şi bunăstarea pe căi care să ocolească macrostabilizarea nu poate să li se răspundă decât prin reactualizarea devizei de la Mărăşeşti, din 1917, că tot se împlinesc o sută de ani de la acele bătălii eroice: „Pe aici nu se trece!“… Poate că tocmai din acest motiv consultarea celor doi specialişti de la BNR a produs nervozitate!

Aşa cum banii slabi alungă din piaţă banii tari, tot aşa ştirile false, fiind „captivante“, le alungă din piaţa ştirilor pe cele adevărate. Şi iată cum –  „agăţate“ de momentul schimbării de  guvern – ştiri alarmante, ce au curs pe canalele media, multe pendulând din zona semnalelor către zona zgomotelor, au preluat, multiplicat şi deformat informaţia că doi specialişti din BNR au fost invitaţi să-şi spună opinia privind programul de guvernare.

De câte ori s-a întâmplat aşa, specialiştii de la BNR, care de regulă colaborează cu guvernul pe care ni-l dă ţara, au spus ce gândesc. Atât. Dacă au fost ascultaţi sau nu…