Monday, May 5, 2025
27.4 C
Bucharest

De unde vin si cine aduce migranti ilegali in Romania

Poliţiştii au stabilit că cei 96 de cetăţeni din Irak şi Iran, depistaţi sâmbătă pe o ambarcaţiune în Marea Neagră, au fost călăuziţi de către un cetăţean turc, acesta fiind arestat pentru 30 de zile sub acuzaţia de trafic de migranţi şi trecerea ilegală a frontierei.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră au continuat cercetările în cazul ambarcaţiunii interceptate, sâmbătă, în Marea Neagră.

“După declanşarea procedurilor specifice de escortare a ambarcaţiunii la sediul Grupului de Nave Mangalia, unde au fost desfăşurate activităţi de debarcare, triere şi evaluare medicală a celor 97 de persoane, alături de celelalte instituţii implicate, au fost demarate cercetările la sediul Gărzii de Coastă”, se arată în comunicat.

Anchetatorii au stabilit că ambarcaţiunea “Dardanelles 2” era condusă de un cetăţean turc în vârstă de 50 de ani, acesta plecând cu grupul de migranţi pe data de 8 septembrie dintr-un port situat pe coastele Turciei.

În cadrul audierilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că la bordul ambarcaţiunii se aflau 96 de cetăţeni irakieni şi iranieni, dintre care 39 de bărbaţi, 21 femei şi 36 de copii, care intenţionau să ajungă ilegal în ţara noastră.

Cetăţeanul turc este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător şi punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă.

El a fost prezentat, marţi, magistraţilor Tribunalului Constanţa, instanţa dispunând arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Totodată, întregul grup de migranţi a intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

Nava cu migranţi a fost interceptată, sâmbătă, în jurul orei 7.10, de către poliţiştii de frontieră la aproximativ o milă marină de frontiera comună româno-bulgară şi de litoralul bulgăresc, în timp ce naviga spre ţărmul României.

Conform reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, o a doua navă a fost interceptată pe Marea Neagră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la aproximativ 24 de mile marine, în dreptul localităţii Sabla din Bulgaria, şi la aproximativ 17 mile marine faţă de frontiera româno-bulgară.

La bordul ambarcaţiunii se aflau aproximativ 120 de persoanece transmiteau mesaje de ajutor recepţionate de către MRCC Varna, care a declanşat operaţiunile de căutare şi salvare.

Garda de Coastă a blocat cu trei nave ambarcaţiunea, până la sosirea navelor Gărzii de Coastă din Turcia, care au preluat pescadorul şi migranţii.

Hot this week

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL susţine unanim

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL îl susţine...

Simion anunţă planul : îl punem pe Călin în fruntea țării

Candidatul AUR George Simion în alegerile prezidențiale a revenit,...

Ciolacu demisionează. Alt premier, alt Guvern

Marcel Ciolacu va demisiona din funcția de premier, potrivit...

Dacă mâine dimineață nu avem premier și Guvern nou, totul e pa

Dacă mâine dimineață nu avem premier și Guvern nou,...

Cine e responsabil pentru situația de azi din România

În urmă cu 11 luni, pe 9 iunie 2024,...

Topics

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL susţine unanim

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL îl susţine...

Simion anunţă planul : îl punem pe Călin în fruntea țării

Candidatul AUR George Simion în alegerile prezidențiale a revenit,...

Ciolacu demisionează. Alt premier, alt Guvern

Marcel Ciolacu va demisiona din funcția de premier, potrivit...

Dacă mâine dimineață nu avem premier și Guvern nou, totul e pa

Dacă mâine dimineață nu avem premier și Guvern nou,...

Cine e responsabil pentru situația de azi din România

În urmă cu 11 luni, pe 9 iunie 2024,...

Nicușor Dan revine în fruntea USR

Nicușor Dan revine în fruntea USR. Aceasta este, potrivit unor...

Cine intră în turul 2

Cine intră în turul 2 Potrivit estimărilor sociologice în ziua...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img