Saturday, July 18, 2026
29 C
Bucharest

Mesajul Olgutei Vasilescu despre pensiile private

Nu există riscul de a se renunța la Pilonul II de pensii, care, chiar dacă are management privat, este al statului, a explicat vineri Lia Olguța Vasilescu, întrebată dacă într-un final se va renunța la Pilonul II de pensii.

 

“Nu există așa ceva. Nu. Până la urmă Pilonul II e al statului, chiar dacă are management privat. Cum să renunțăm, e o legislație, sunt foarte mulți oameni care aparțin de acest pilon. Cum să renunțăm”, a declarat Lia Olguța Vasilescu citata de Agerpres.

Întrebată dacă va mai avea loc creșterea transferului contribuției individuale datorată la sistemul public de pensii, de la Pilonul I la Pilonul II, pentru a se ajunge la 6%, cât era prevăzut pentru anul 2016, acesta a afirmat că acel procent a fost stabilit într-o perioadă în care Pilonul II avea nevoie de resurse, dar că acum nu crede că mai este cazul ca procentul să fie urcat în fiecare an.

De asemenea, acesta a spus că s-a discutat cu administratorii fondurilor de pensii de pe Pilonul II.

Lia Olguța Vasilescu declarat că, în ceea ce privește Pilonul II de Pensii, nu este vorba de o reducere a contribuțiilor, iar diminuarea procentului de la 5,1% la 3,75% a fost realizată din cauza întoarcerii sarcinii fiscale, în condițiile în care salariile pe brut cresc cu 20%, dar în sumă nominală, cât a fost virat anul acesta către Pilonul II de pensii, respectiv 7 miliarde de lei, va fi virat și anul viitor.

În prezent, contribuția virată către fondurile de pensii private este 5,1% din salariul brut, nivel nemodificat în ultimii doi ani.

Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Iulius Postolache, arăta, recent, că orice modificare a arhitecturii sistemului de pensii pe Pilonul II va fi în detrimentul milioanelor de participanți care vor beneficia de pensie din acest sistem.

Pilonul II de pensii a făcut obiectul unor declarații politice în ultima perioadă, care au avansat atât ideea desființării cât și posibilitatea ca acesta să devină opțional.

Fondurile participante la Pilonul II aveau în septembrie active nete de 38,16 miliarde de lei, 7 milioane de participanți și 7 miliarde de lei câștig net pentru participanți.

Hot this week

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Topics

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img