Un articol foarte interesant de pe www.playtech.ro
Facebook “a scăpat” multe informații despre tine celor de laCambridge Analytica, dar cele mai multe informații le pui de bună voie online, iar aceasta este soluția perfectă să afli dacă nu ai împărtășit prea multe dintre activitățile tale.
Vizavi de SMS-urile si apelurile monitorizate de-a alungul anilor, secretul este sa fii mult mai atent pe viitor la permisiunile pe care le acorzi aplicațiilor.
Petrecem o cantitate foarte mare de timp pe Facebook, iar numărul utilizatorilor pe platforma creată în urmă cu aproximativ 13 ani de către Mark Zuckerberg continuă să crească. Cele mai recente statistici confirmă aproximativ 2 miliarde de utilizatori care intră săptămânal pe Facebook. Cu cât petrecem mai multe timp online, postăm foarte mult conținut pe pagina de profil. Începând cu poze personale din vacanță și terminând cu discuțiile pe Messenger, toate sunt protejate cu parola pe care o aveți pe Facebook.
Pornind de la această premisă, securitatea contului de Facebook este foarte importantă. E bine să aveți o parolă complicată unică pe care nu o mai folosiți la nici un alt cont online, la nici o adresă de email sau rețea de socializre. Autentificarea în doi pași este o măsură de securitate suplimentară pe care ar fi bine să o aveți de asemenea în vedere. Ocazional, ar fi recomandabil să aruncați o privire și pe lista de aplicații și servicii online pe care v-ați autentificat cu contul de Facebook și să faceți curățenie. Dacă găsiți acolo un joc pe care nu l-ați mai jucat de mult, ar fi bine să-l deconectați de la Facebook.
Securitatea contului de Facebook – cele mai importante detalii
O parolă complexă pentru contul de Facebook reprezintă primul pas pe care îl puteți face pentru a preveni ca cineva să vă acceseze contul fără voia voastră. Am detaliat în mai multe materiale practicile pentru alegerea unei parole complicate și greu de dedus, dar principiile de bază sunt simple. Folosiți ca parolă o serie de 10 – 15 caractere, cifre, litere mari și litere mici. Evitați referințele la momente importante din viața voastră sau a copiilor și nu folosiți combinații cu nume proprii, de genul vasile1960. Faceți de asemenea un efort să nu folosiți aceeași parolă pe mai multe site-uri. În cel mai rău caz, folosiți o singură parolă urmată sau precedată de o referință către site-ul pe care vă autentificați. Un exemplu de parolă bună ar fi F1ncerc@reR3US1ta83B.
În momentul în care vă decideți să faceți mai multe modificări vizavi de modul în care funcționează Facebook, sfatul meu este să folosiți un laptop sau desktop. Interfața aplicației de mobil este perfectă pentru parcurs postări, dar există mai multe setări care lipsesc sau nu se pot modifica de pe smartphone sau tabletă. Vizavi de securitate, primul pas este un click pe vârful de săgeată în jos din colțul din dreapta sus al pagini de Facebook. Intrați la Settings sau Configurări și rămâneți pe pagina de opțiuni General. În dreapta, apăsați pe Edit din dreptul secțiunii Password sau Parolă. Cum era de așteptat, procesul definirii unei noi parole implică inițial tastarea vechii parole. Pe mobil, aceeași procedură poate fi urmată printr-un tap în dreapta jos pe cele trei linuțe, urmat de Settings – Account Settings și General.
Autentificarea în doi pași e cea mai importantă pentru securitatea contului de Facebook
Indiferent cât de complexă poate fi o parolă, prin diverse artificii sau tentative succesive, aceasta poate fi aflată. Soluția pe termen lung este adopția autentificării în doi pași. Aceasta implică folosirea unei parole și a unui cod primit pe telefon pentru completarea procesului de autentificare. La Facebook, acest sistem se ascunde în spatele denumirii de Login Approvals (Aprobări de autentificare). În funcție de soluția care vă este mai confortabilă, al doilea cod poate fi primit prin SMS pe mobil sau poate fi generat de o aplicație gen Google Authenticator. Eu am optat pentru a doua variantă.
Din Settings, la secțiunea Security activați Login Approvals prin butonul Enable. Eventual, apăsați pe Enable în dreptul numărului de telefon personal de la Text Message. Pentru a folosi un generator de coduri de iOS sau Android în același scop, apăsați pe Third Party App din paragraful Code Generator. Pe ecran va apărea un cod QR. Cu aplicația gratuită Google Authenticator deschisă pe mobil, apăsați pe + în dreapta sus și alegeți Scanați codul de bare. Poziționați telefonul în dreapta codului QR de pe ecran pentru a finaliza procesul de împerechere dintre aplicație și profilul personal de Facebook. La final, tastați codul din Authenticator în fereastra de pe ecran la secțiunea Login Code. Opțional, puteți opta pentru Salvarea Browseruluicurent, dacă vreți să nu vi se mai ceară codul suplimentar de autentificare pe PC-ul personal. Tot din Login Approvals puteți dezactiva autentificarea în doi pași dacă vă doriți.
Alte detalii legate de securitatea contului de Facebook
Tot în meniul de configurare al Facebook la secțiunea Security mai există câteva picanterii ce nu trebuie neglijate. Cu Login Alerts (Alerte de Autentificare) puteți activa recepționarea unui Email sau SMS în momentul în care cineva se autentifică pe contul personal de Facebook. Dacă încercați să vă autentificați cu contul de Facebook pe un site terț sau într-o aplicație de mobil și nu suportă autentificarea în doi pași, cu App Passwords puteți genera parole specifice de unică folosință folosind butonul marcat Generate app passwords. Introduceți un nume pentru dispozitivul pe care vreți să vă autentificați și în câteva momente veți avea pe ecran o parolă cât se poate de complexă.
Cu ajutorul Your Trusted Contacts (Contactele Tale de Încredere), poți defini câteva persoane care te pot ajuta să-ți recuperezi parola de Facebook sau să o schimbi în momentul în care ți-ai uitat-o. Respectivii nu îți pot accesa contul fără voia ta, decât dacă îți schimbă parola. Folosind butonul Edit din dreptul secțiunii Recognized Devices, poți încheia sesiuni de Facebook cu butonul Remove, în cazul în care nu îți aduci aminte să te fi autentificat de pe un aparat sau altul.
Mai multe detalii despre sesiunile de Facebook deschise în ultima perioadă găsești la Where You`re Logged In. Extinde respectiva listă și apasă pe End Activity în dreptul sesiunilor de Facebook necunoscute. Legacy Contact îți permite să alegi ce se înâmplă cu datele contului tău de Facebook după deces definind o persoană de încredere care va prelua controlul profilului tău când nu mai ești. Cu Deactivate Your Account îți poți dezactiva contul de Facebook temporar. Ștergerea permanentăse realizează altfel.
Analizează aplicațiile conectate la contul de Facebook
Accesând secțiunea Apps din Settings, în meniul din partea stângă, găsiți toate aplicațiile și serviciile online la care v-ați conectat folosind contul de Facebook. Acestea au acces la un amalgam de informații mai mult sau mai puțin personale. Cel mai bine ar fi să poziționați cursorul pe cele care vă sunt necunoscute și să apăsați pe X în partea din dreapta pentru a le șterge din listă. Programele și jocurile pe care nu le-ați mai folosit de mult timp merită aceeași soartă. Pentru a vedea toate aplicațiile din acea listă nu uitați să apăsați pe Show All de sub tabel.
Sub lista de programe și servicii conectate prin intermediul Facebook mai există patru butoane pe care ar fi bine să le aveți în vedere dacă vă interesează securitatea contului de Facebook. Primul Edit din dreptul Apps, Websites and Plugins dezactivează complet autentificarea cu Facebook pe orice alt serviciu online, joc, rețea de socializare și nu numai. Astfel, veți folosi Facebook doar ca o rețea de socializare. Atât.
Pentru situația în care v-ați săturat de notificări legate de multitudinea de jocuri de pe Facebook și de invitații din partea prietenilor apăsați pe Edit din dreptul Game and App Notifications și confirmați dezactivarea acelor notificări cu Turn Off. Această bifă nu implică imposibilitatea de a vă mai juca vreun joc pe Facebook.
La Apps Other Use, cu un click pe Edit definiți informațiile la care au accces programele și serviciile online la care se autentifică prietenii voștri virtuali folosind Facebook. În noua fereastră, puteți debifa toate detaliile personale sau le puteți lăsa pe cele care nu înseamnă atât de mult pentru voi.
Posesorii unor smartphone-uri foarte vechi își definesc audiența implicită pentru postările viitoare din secțiunea Old Versions of Facebook for Mobile. În mare parte, acelea sunt realizate prin intermediul versiunilor simpliste de Facebook pentru BlackBerry sau Symbian.
Mai simplu este să n-ai cont de feisbuc. N-am. Nici nu mă tentează. Am scăpat de multe griji.
Stai linistit, exista “goagal”-u’, care obtine la fel de multe informatii, la fel de usor.
Si, ca neutilizator “feisbuc”, tot am “strabateri” :
– “cultura” si “informarea” contemporane se fac cu motoru’ respectiv; d-aia cam suntem unde suntem, ca facem lectura exclusiv pe net; cum ar veni, pe ce ni se da !
– caut ceva pe net, si dupa, vine “nucleara” de “informatii” pe tema aia; cum ar veni, vreau despre “papadie”, si aflu si despre basssescu. Am cautat ceva turistic, si am, d-atunci (vreo cateva luni in urma) link dupa link, link dupa link.
Stiu, neinteresant pentru altii faptul ca imi place branza cu mucegai; dar daca m-as trezi si c-o branza cu mucegai in cutia postala (aia reala, nu in cea virtuala), chiar ca nu m-ar mai surprinde. Singura nedumerire ar fi de ce n-au pus si vinul alb, aferent:))
Autentificarea in doi pasi e ok dar tineti cont ca dati facebook si nr vostru de telefon. Asta in cazul in care nu erati fanul impartirii unei asemenea informatii, nu aveati fb mess si intrati doar de pe laptop
Nu va mai osteniti cu informarea.
Utilizatorii oricum spun tot ce au mancat , ce au facut, unde sunt, ce si au cumparat, ce impresii au despre…Spun tot !
N au nevoie sa sparga contul.Obtin informatiile, fara efort de la utilizator !
pai nu le-a furat nimeni, FB le-a dat acces; cam ca protocoalele DNAului…
deci nu parolele sunt problema ci google, facebook, microsoft, apple, amazon….
https://www.popsugar.com/news/Mark-Zuckerberg-Facebook-Privacy-Interview-BBC-News-2009-44690274