Saturday, June 27, 2026
27.8 C
Bucharest

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente asociate în valoare de peste un miliard de dolari către Finlanda, ţară membră a NATO care are o frontieră extinsă cu Rusia. Întâmplător sau nu, preşedintele finlandez Alexander Stubb a sosit, joi, la Kiev, scrie news.ro.

„Vânzarea propusă va îmbunătăţi capacitatea Finlandei de a face faţă ameninţărilor actuale şi viitoare, precum şi interoperabilitatea sa cu forţele americane şi alte forţe aliate”, a anunţat într-un comunicat Agenţia americană pentru cooperare în domeniul apărării şi securităţii (DSCA).

Această achiziţie „va sprijini, de asemenea, obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale Statelor Unite”, a adăugat agenţia.

Tranzacţia mai trebuie validată de Congresul american.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Finlanda a pus capăt deceniilor de nealiniere militară şi a aderat la NATO în 2023.

În aceste condiţii, preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, unul dintre interlocutorii europeni preferaţi ai lui Donald Trump, a sosit joi în vizită în Ucraina, după cum a anunţat pe X ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiha. El a precizat că împreună cu şeful cabinetului prezidenţial, Andrii Iermak, l-a întâmpinat pe liderul finlandez în gara din Kiev.

Potrivit ministrului de externe, Stubb va avea discuţii importante cu preşedintele Volodimir Zelenski despre securitatea şi integrarea europeană, presiunea transatlantică asupra Rusiei şi paşii spre o pace durabilă.

„Suntem recunoscători Finlandei pentru sprijinul său continuu, pentru poziţia sa de lider în cadrul OSCE şi pentru poziţia sa de principiu. Apreciem eforturile personale şi dedicarea preşedintelui Stubb”, a transmis şeful diplomaţiei ucrainene.

Biroul preşedintelui finlandez a informat, la rândul său, că Stubb va discuta cu Zelenski despre situaţia actuală din Ucraina, eforturile de a pune capăt războiului ilegal de agresiune al Rusiei şi sprijinul Finlandei pentru Ucraina. Finlanda s-a alăturat coaliţiei ţărilor care ajută Ucraina şi este implicată în pregătirea măsurilor de securitate care sunt în curs de elaborare.

Alexander Stubb este implicat personal în contactele dintre liderii europeni şi preşedintele american Donald Trump pentru soluţionarea războiului ruso-ucrainean. El a fost printre cei care au vizitat Washingtonul împreună cu Volodimir Zelenski la 18 august, după ce Trump se întâlnise cu trei zile mai înainte cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în Alaska.

Stubb a avertizat că Rusia foloseşte tacticile sale tipice în negocieri, cerând imposibilul. De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că răbdarea preşedintelui american Donald Trump cu Rusia se va termina, menţionează Ukrainskaia Pravda.

Dmitri Medvedev, fost președinte al Federației Ruse amenință Finlanda cu dispariția. Declarația a fost făcută luni pentru oficiosul Kremlinului. Actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse este cunoscut pentru declarațiile sale belicoase.

„Autoritățile finlandeze trebuie să conștientizeze că confruntarea cu Rusia poate duce la prăbușirea țării lor, și asta pentru totdeauna Moscova nu va mai face concesii, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, într-un articol publicat de TASS intitulat „Noua doctrină finlandeză: prostie, minciună, nerecunoștință”.

„Construind, într-un acces de revanșism, o nouă „linie Mannerheim” (adică pregătind infrastructura militară pentru o nouă agresiune împotriva Rusiei), establishmentul finlandez nu trebuie să uite că confruntarea cu noi poate duce la prăbușirea definitivă a statalității finlandeze”, a subliniat Medvedev.

Statul invadator rus a declanşat deja cel mai mare război în Europa după 1945, prin invadarea Ucrainei. Bilanţul oficial : 1 milion de morţi şi răniţi.

Hot this week

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Topics

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în România

Conflict Context : despre extremism, religie și politică în...

Bill Gates recunoaște legături compromițătoare cu Epstein

Bill Gates, declarații sub jurământ despre relația cu Jeffrey...

Fisuri în aripi la Airbus A380 !

Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane...

Ministrul belgian al apărării, sfat anticaniculă : piscină, bere, grătar

Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a provocat agitație politică...

Când este utilă imagistica cerebrală avansată

Când este utilă imagistica cerebrală avansată   În neurologie, unele întrebări...

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img