Un editorial interesant semnat de Bedros Horasangian in prestigioasa publicatie Observator Cultural (www.observatorcultural.ro)
Interesul național
Nu sîntem siguri dacă situația internă a României se va îmbunătăți în 2018, dar în mod cert situația internațională se degradează vizibil. După incidentul diplomatic – cum să numim tentativa de asasinare a fostului agent FSB rus defectat în Marea Britanie? – iscat de expulzarea unor diplomați ruși din diverse țări ale Uniunii Europene și din Statele Unite, încordarea dintre Vest și Rusia se întețește. 60 de diplomați ruși acreditați în SUA – dintre care 12 la ONU – au la dispoziție șapte zile pentru a părăsi teritoriul american. Consulatul general rus din Seattle – oraș de pe coasta Pacificului unde se găsește și o mare bază de submarine americane – va fi închis. Alte țări au decis expulzarea unui număr variabil de diplomați ruși, de la Olanda și Estonia, cîte trei, pînă la România, unul. Bună și mutarea Ministerului de Externe din România pentru a fi solidari cu restul țărilor care dictează sancțiuni Rusiei. MAE rus protestează vehement împotriva acestor măsuri, dar atît UE, cît și SUA, de această dată, nu mai sînt dispuse să închidă ochii în cazul spionului rus Serghei Skripal și al fiicei sale, atacați cu un agent neurotoxic.
Așa cum s-a întîmplat în cazul asasinării jurnalistei – și vehementei militante anti-Putin – Ana Politkovskaia, așa cum s-a mușamalizat asasinarea altor jurnaliști și militanți ruși pentru drepturile omului – Natalia Estemirova, asasinată la Groznîi, sau avocatul Stanislav Markelov și jurnalista Anastasia Baburova, în plin centru al Moscovei. La fel de criminal ca și asasinarea cu poloniu a fostului agent rus Litvinenko, tot în Marea Britanaie, caz ce a făcut vîlvă, dar a fost dat, dacă nu uitării, cel puțin tăcerii. De data asta, comunitatea internațională nu mai vrea să treacă cu vederea astfel de comportamente ale Rusiei în materie de drepturile omului. Ce va urma, greu de precizat. Interesul ține fesul – Ungaria, ce depinde masiv de importurile de petrol și gaze naturale, nu s-a simțit obligată să se solidarizeze cu celelalte 13 state din UE, la care s‑au raliat Canada și Ucraina, și credem că s-a ajuns, deja tîrziu, la situația în care Rusia va trebui sancționată pentru toate abuzurile și intervențiile făcute în ultimii ani. Dincolo de amenințărie lui Putin.
Realegerea lui Putin nu anunță nimic bun. Nici în politica internă – mai pomenește cineva despre asasinarea liderului opoziției, Boris Nemțov, la doi pași de Kremlin? –, iar în politica externă, cu atît mai puţin. Anexarea Crimeei nu este recunoscută în plan juridic internațional, așa cum prezența, an de an mai masivă, în Siria a făcut din Rusia un actant în dosarul, complex și periculos, din Orientul Mijlociu. Visul lui Petru I de a ajunge la o mare caldă s-ar putea îndeplini prin prezența marinei și a aviației ruse pe țărmurile Mediteranei. Turcia este deja în ofensivă militară în nord-vestul Siriei, ocupînd zone întregi locuite de kurzi – și nu este imposibilă o anexare teritorială, pe model rusesc și prin justificarea trecutului Imperiului Otoman, Siria fiind o creație arbitrară, dictată de consecințele Primului Război Mondial, cînd s-au redefinit interesele zonale ale Marii Britanii și ale Franței – și desfășurînd intenții nu tocmai ortodoxe. Iranul este implicat și el în Siria, unde nici guvernul lui Bashar al-Assad, dar nici rebelii susținuți de SUA și Occident nu reușesc să găsească o soluție care să stabilizeze țara. Israelul, care așteaptă data de 14 mai pentru ca SUA să-și mute ambasada la Ierusalim, privește cu prudență mișcările din zonă. Și aprobă denunțarea tratatului nuclear dintre Iran și Occident, propusă de năbădăiosul președinte american, care are și el problemele lui la Casa Albă. Noul conflict dintre Rusia și Occident, precum și cel mai vechi din Orientul Mijlociu, pe fondul escaladării atentatelor teroriste, pot degenera.
Situația economică și politică din Europa oricum e delicată, așa că va fi nevoie de multă prudență și de abilitate în a gestiona ceva ce poate scăpa de sub control. Și noi? Noi, aici, în România, nu reușim să găsim o poziționare coerentă și pragmatică a partidelor politice pentru a formula soluții economico-financiare la chestiunile urgente. Am ieșit din iarnă, cum-necum, să zicem bine, și, în loc să antamăm proiecte cu rezultate viabile pe termen scurt – turism, agricultură, energie, comerț etc. –, care să aducă beneficii rapide ce ar putea relansa economia, o ținem într-o interminabilă gîlceavă. Pînă și comemorarea Marii Uniri din 1918 a devenit subiect de dispută. Nu există nici un fel de sistematizare a proiectelor legate de centenar – aprobarea prin ordonanță de urgență de fonduri pentru relansarea Festivalului „Cerbul de Aur“ de la Brașov, ca obiectiv major al comemorării, ni se pare o glumă proastă!
Unirea Basarabiei cu România, comemorată la București în mod solemn, dar imposibilă în acest context internațional, l-a scos pe Traian Băsescu în prim-plan la Chișinău. De parcă nu ar exista și alte forțe politice care să militeze pentru o eventuală reunificare a României. După ce a compromis Procesul Comunismului, acum Traian Băsescu se autopropune stindardul Unirii României cu Basarabia. Jenant. Mai ales cînd fratele lui abia a ieșit din pușcăria, unde a intrat recent nepotul. Ca la noi, la nimeni. Și totuși, ceva trebuie făcut, urnit din loc, pentru a mișca, măcar puțin și ce e posibil, atît în plan intern, cît și, mai ales, extern.
Un rol major în 2018 îl va avea președintele Klaus Iohannis, care, de la statura funcției sale, a calmului și prudenței de care a dat dovadă, poate – și e obligat de situație – să coaguleze forțele întregii națiuni. Este singurul politician român rămas în jocul politic care poate acoperi tot spectrul de interese majore ale națiunii. Nu legile Justiției – bune sau mai puțin bune – sînt cele care pot să reunifice poporul român în jurul unei idei sau al unui proiect major. Nu băgatul la pușcărie și scosul/spălatul rufelor murdare din jocurile politice la vedere sînt soluția. Serviciile, oricîte mizerii au făcut, pot fi retrase din jocul politic și să-și vadă de atribuțiile lor curente și pentru care sînt plătite. Cele trei componente ale puterii dintr-o democrație consolidată să fie realmente independente și să se sprijine reciproc. În folosul cetățenilor, și nu al unui partid politic sau al unui lider de conjunctură. Astfel ca votul cetățenilor să fie cel care să dicteze politica țării, și nu aranjamentele de culise – sinistru tot ceea ce iese la iveală în ultimele luni, și n-avem cum să nu ajungem la matrapazlîcurile lui Traian Băsescu pentru a se menține la putere, cu ciracii lui cu tot – sau manifestațiile stradale.
Militantismul ONG-urilor care promovează democrația, statul de drept și legile Justiției va trebui să fie concretizat la alegeri. Că este vorba despre alegeri parlamentare, locale sau prezidențiale. Altfel asistăm la o interminabilă stare de conflict intern, care nu folosește la nimic. Ca și comportamentul iredentist al unor lideri maghiari și secui, ca și lipsa de orizont politic egocentric de care dau dovadă politicienii noștri. De toate culorile și orientările. Ceva trebuie urnit din loc. Situația internațională, pe zi ce trece mai gravă, o impune. Dar și cea internă, încă rezonabilă, ar trebui să coaguleze interesul național general. E posibil? Este.
