Vicepreşedintele PDL Theodor Paleologu se declară ‘neplăcut surprins’ de votul colegilor săi în cazul organizării unei şedinţe solemne a Parlamentului dedicată Regelui Mihai, punctând că acest subiect trebuia discutat în Biroul Permanent al partidului, înainte de a se lua o decizie, şi că este vorba despre ‘ghiolbănii FSN-iste’ din partea parlamentarilor democrat-liberali.
‘Sunt foarte neplăcut surprins de votul colegilor democrat-liberali din Birourile Parlamentului. Au fost mai multe voturi în favoarea invitării Regelui pe 25 octombrie, din păcate au fost şi două abţineri care explică rezultatul acesta absolut decepţionant. Motivul invocat, că nu ar fi şef de stat în funcţie, este greşit, pentru că a fost Dominique Strauss-Kahn care a vorbit în plenul Parlamentului, iar, pe de altă parte, este vorba despre o întâlnire cu istoria pe care o merităm cu toţii. Tocmai declaraţiile din luna iunie ale preşedintelui Traian Băsescu ar obliga majoritatea actuală să aibă obraz şi să ne delimităm de ghiolbăniile republicane ale unor colegi care au spus că ‘băiatul care a fost decorat de Stalin’. Aşa ceva este inacceptabil!’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, Paleologu.
‘Asta nu este o criticare a partidului, ci a mojiciei unora. Este vorba aici despre ghiolbăniile FSN-iste ale unor colegi de partid. În plus, fiind vorba despre o chestiune atât de importantă, votul nu trebuia dat înainte de discutarea în BPN. Trebuia mai întâi discutat în BPN şi apoi dat votul, pentru că discutăm în Biroul Permanent tot felul de lucruri insignifiante, în schimb ceva cu adevărat important nu discutăm. Iar acest lucru este cu adevărat important pentru partid’, a completat Paleologu.
‘Pornind de la principiul că nu vorbim despre un şef de stat în funcţie, propunerea făcută de PDL a vizat un eveniment care să aibă solemnitatea necesară, dar să nu vizeze plenul, dar în care să se implice toate grupurile parlamentare. Nu a fost acceptată această idee şi nici evenimentul propus de grupurile parlamentare PNL. (…) În momentul în care am venit cu o propunere alternativă, am susţinut acea propunere cu toată dorinţa de a respecta acest eveniment şi de a-i da solemnitatea necesară, dar respectând şi cadrul constituţional în sensul că noi am invitat şefi de stat să se adreseze plenului şi am avut o singură excepţie, în momentul în care era perceput ca rang de şef de stat şi în funcţie’, a spus Anastase.
PS 1 : Nu vi se pare ca Roberta Anastase, pe zi ce trece, seamana din ce in ce mai mult cu Ana Pauker?
PS 2 : Dupa mojiciile PDL, Regele Mihai a fost in cele din urma invitat în plenul reunit al Parlamentului pe data de 25 octombrie. Deputaţii şi senatorii au aprobat, marţi, propunerea liberalilor de a-l invita pe 25 octombrie pe Regele Mihai în cadrul unei şedinte solemne, decizia fiind luată cu 203 voturi ”pentru” , trei ”împotrivă” şi 46 de abţineri. ‘Cu o largă majoritate, propunerea a fost aprobată, pe 25 octombrie vom avea acest moment solemn în Parlamentul României’, a afirmat preşedintele de şedinţă, Mircea Geoană.