Saturday, May 2, 2026
11.9 C
Bucharest

Alistar acuza politizarea dezbaterilor pe legile Justitiei

Victor Alistar, membru CSM, a declarat, după intervenția șefului statului, că subiectul referitor la Legile Justiției este politizat chiar și de unii magistrați. 

Membrul CSM a dat de înțeles că tema Legilor Justiției au intrat într-o zonă destul de periculoasă. “Mi-aș dori ca Legile Justiției și tot ce este legat de sistemul judiciar să nu devină un subiect politic nici pentru actorii politici și nici pentru magistrații din sistem. Este foarte important ca justiția să funcționeze ca un garant al unei societăți funcționale, democratice(…) Nu trebuie uitilizate ca subiect politic de către absolut nimeni. Din păcate, dezbaterile pe această temă au fost destul de politizate și am văzut și magistrați din sistem care politizează subiectul”, a declarat Victor Alistar la Antena3.

Victor Alistar a dezbătut și problema creării unie structuri de investigare a magistraților la Parchetul General. “Legat de această secție au existat foarte multe discuții. În acest moment există competență de investigare la nivelul Direcției Naționale Anticorupție. Dacă se mută această competență tot în cadrul Parchetului General, ca o secție separată, atribuțiile rămân la fel. (…) Eu nu pot să spun dacă (n.r. deciaiza de înfiițare a secției) este bună sau rea. Deci strict tehnic, pot spune că nu există o diferență față de situația actuală. Atunci s-a putea putea merge pe concluzia că același cadru legislativ aplicabil ar conduce și astăzi la timorare (n.r. a magistraților) ceea ce nu cred că este cazul să discutăm fără probe concrete”, a mai spus Alistar.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img