Președintele Klaus Iohannis a tras un semnal de alarmă către coaliția de guvernare și a avertizat că în cazul în care statul de drept ar fi pus sub semnul întrebării în România, acest lucru ar fi o catastrofă.

”Eu nu cred că România nu va fi afectată de această condiționare, nu am motive să cred așa ceva, chiar dacă în politica internă apar contradicții, apar atacuri și foarte mulți oameni sunt nemulțumiți de modul în care s-a lucrat la legile justiției, inclusiv eu, dar, în ansamblu, nu cred că cineva pune sub semnul întrebării existența statului de drept în România. Eu sper să nu ajungem vreodată în această situație, ar fi o catastrofă”, a spus Klaus Iohannis.

Presedintele mai anunță că a rupt orice legătură cu Liviu Dragnea, iar singura lor relație va fi una instituțională. Cei doi se vor întâlni pe 9 mai, de Ziua Europei, la Palatul Cotroceni.
”Din moment ce i-am invitat, sunt bine veniți. Discuția instituțională…noi nu ne întâlnim pentru că suntem prieteni sau ne simpatizăm. Nu putem să nu vorbim pentru că avem divergențe politice. Asta nu înseamnă că trebuie să cădeam într-o altă extremă. Discuțiile mele vor fi instituționale cu Guvernul. Discuții informale nu vor mai există. PSD, Dragnea mai ales, prin felul în care s-a purtat, nu mai reprezintă un partener de discuție decât strict instituțional.”, a spus Klaus Iohannis.

 

10 COMMENTS

  1. Da’ protocoalele secrete, nedemocratice si ilegale, da’ amestecul serviciilor secrete in justitie, da’ o sefa DNA cu atitea bube in cap, dar de care esti atit de multumit, toate astea nu pun in pericol, sub obladuirea si protectia ta, statul de drept, tovarasu’ politruc profesoras de provincie? Tu vorbesti? TOCMAI TU?

    • In afara unor greseli infantile de asociere cu cine nu trebuie, a-ti vazut vreo acuzatie de coruptie sau inavutire suspecta la sefa DNA? spre deosebire de cei pe care-i ancheteaza? Abuzuri? poate…. dar a iesit vreo data fum fara sa fie facut foc? Sunt un simpatizant al doctrinei social democrate, dar dupa ce am asistat si asist la modul si grija prin care PSD apara infractorii, mai ales pe cei de drept comun in detrimentul victimelor acestora incercand sa lege de maini pe cei indrituiti sa aplice legea instituind un climat generalizat de ne-siguranta publica care se vede din cer, deci si de catre omul de rand votant constant al PSD…….i-i prevad o soarta asemanatoare PNTCD….

  2. “Statul de drept pus sub semnul intrebarii”?
    Ba nene,parca s-a demonstrat ce inseamna statul de drept in romanica:securitatea si sri-ul care controleaza,coordoneaza si lucreaza in defavoarea cetateanului! Nu mai spun de afacerile cu banii bugetului de stat:mitinguri,prostitutie,droguri,etc. Daca analizati si ganditi obiectiv,cu sangele rece al unui elvetian,veti vedea adevarul ascuns din toata aceasta manevra la vedere! Ca de obicei,escrocii se sustin dar cand se impedica unii de altii,vai si amar de ei!
    Citii pe dcnews.ro careva declaratii ale noricai nicolai in care spunea destule si anterior ale balacaritului muresan cu fondurile europene conditionate sau votul europenilor,cum vrea el. Vedeti spre ce cale suntem dusi,nu e in avantajul tarii noastre! E exact metoda shengen! La sfantul asteapta si niciodata dar contributiile sunt deja pierdute! Sa nu credeti ca e singurul hop sau unica impunere,asta e doar inceputul!

  3. Are dreptate președintele. Nu a lasat-o dragnea pe duamna sa meargă la Cotroceni sa aiba discuții cu Isărescu și cu președintele. De fapt singura nici nu se descurcă. Dragnea conduce tot

  4. Johannis, ca și Coldea, anunța apocalipsa oridecateori se înfunda in propriile Inepții și/sau minciuni—nici nu merita sa mai plecam urechea la fanteziile lor escatologice. De altfel, întreaga politica a PPE-ului se dovedește catastrofala pentru UE și nu e de mirare ca Johannis se face ecoul lui Juncker și al colegilor săi din partidul european “cel mai puternic”, cel care va fi grăbit, dacă nu și provocat, temuta catastrofa a Uniunii. Desigur, in cazul României, retragerea fondurilor de dezvoltare, solidaritate, coeziune, etc pe motivul neîndeplinirii condițiilor unui “stat de drept” croit pe tiparul “european” (o gogorița, ca multe alte asemenea generalizări) ar fi un dezastru pentru președintele actual și clica de “dreapta” care-l susține—de aceea se și grăbește Johannis sa arunce totul in cârca PSD, măcar sa aibă un țap ispășitor când va veni vremea bilanțului. Așa e când oameni mici ajung la putere in epoci care cer măreție; Apocalipsa “lor” nu intereseaza pe nimeni, ba chiar cum ar zice Macron, plantatorul de stejari, bon debarras! și let’s move on (ca sa amintim și pe celălalt plantator de peste ocean, sa nu se supere).

  5. Ce cinică este istoria! Pe 9 mai sărbătorim Ziua Europei în frunte cu Germania, iar noi, românii, cu un neamț pe post de președinte! Să nu-mi spună cineva că nu este perversitate și diversiune la mijloc! Cum oare să se dilueze memoria colectivă a ororilor și atrocităților petrecute în timpul celui de-al doilea război mondial!
    Cât despre independența de la 1877 nici nu mai are sens vreo evocare! Tot cinism ar fi și dacă o colonie își amintește că a fost cândva independentă!

Leave a Reply