Monday, October 13, 2025
16.4 C
Bucharest

“PNL a legitimat denunțul ca politică de partid”

Senatorul Daniel Zamfir a acordat marți o declarație vehementă pentru PSnews.ro, după ce Biroul Executiv (BEx) al Partidului Național Liberal s-a solidarizat în aceeași zi cu liderul PNL, Ludovic Orban, în privința plângerii penale formulate de către acesta împotriva premierului Viorica Dăncilă.

Concret: în opinia lui Daniel Zamfir, prin mutarea de marți, BEx al PNL „a legitimat denunțul ca politică de partid”, întrucât după Ludovic Orban a ieșit public vicepreședintele Florin Cîțu, care a vorbit despre posibilitatea unui demers similar, dar pe tema Pilonului II de pensii.

E trist și în același timp rușinos ceea ce s-a întâmplat astăzi în Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, pentru că – din păcate – astăzi Biroul Executiv a legitimat denunțul ca politică de partid. Pentru că, așa cum știți, denunțul lui Orban a fost urmat de intenția domnului Cîțu de a face și el un denunț, o plângere penală în legătură cu Pilonul II de pensii.

Eu aștept pe 10 iunie acel Consiliu Național de Coordonare, să vedem dacă partidul – într-un for important – împărtășește opinia lui Orban și a lui Cîțu, și a celor care au renunțat la forța argumentelor, înlocuind-o cu forța instituțiilor de forță. Adică Partidul Național Liberal (actuala conducere – cei din jurul lui Orban) s-ajungă să legimiteze denunțul ca politică pentru mine este trist.

Mie lucrurile încep să mi se clarifice: eu văd că, din păcate, linia Partidului Național Liberal e una departe de ceea ce ar trebui să fie. Partidul Național Liberal este partidul care, în primul rând, ar trebui să apere drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor. Văd că s-a transformat într-un partid de denunțători – ceea ce pentru mine este o surpriză extrem de neplăcută”, a declarat Zamfir pentru PSnews.ro.

Chiar dacă a apreciat că nu vor exista implicații directe ale votului de marți din BEx, senatorul de Brașov a susținut că „lucrurile au luat-o profund razna” în urma plângerii penale formulate de Orban.

„Implicații directe nu vor fi, dincolo de lucrurile profund greșite care au apărut în acel denunț. S-a tot comentat public ce tip de acuzații a făcut… A invocat implicarea unor servicii secrete în relațiile cu statul Israel… Adică este o chestiune extrem de periculoasă ceea ce a făcut Ludovic Orban. Dar, dincolo de asta, situația e una fără sens: denunți penal când s-a făcut o faptă. Eu am înțeles că doar s-a decis un memorandum care să înceapă să analizeze în legătură cu mutarea ambasadei. Deci mutarea, practic, nu s-a produs. Ca atare, să faci plângere penală pentru înaltă trădare (cea mai gravă acuzație asupra unui demnitar al statului român) doar pentru că ți-ai propus să discuți cu Israelul – partenerul cel mai de încredere al Statelor Unite – mutarea unor ambasade dintr-o parte într-alta, asta să fie considerată înaltă trădare? Deja mi se pare că lucrurile au luat-o profund razna, a încheiat parlamentarul.

Hot this week

Administrația Prezidențială atacă SRI. Justificat?

În contextul dezbaterii despre eșecul instituțional de e preveni...

Neptun Deep va aduce 20 de miliarde de euro la bugetul de stat al României

Proiectul Neptun Deep este cel care va aduce independență...

Google, modul AI, disponibil și în România

Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română...

Cât vin franțuzesc se va produce anul acesta

Ministerul francez al Agriculturii și-a revizuit marți estimările referitoare...

Faimosul Boeing 737 a fost detronat

Constructorul aeronautic european Airbus a depășit marți o importantă...

Topics

Administrația Prezidențială atacă SRI. Justificat?

În contextul dezbaterii despre eșecul instituțional de e preveni...

Neptun Deep va aduce 20 de miliarde de euro la bugetul de stat al României

Proiectul Neptun Deep este cel care va aduce independență...

Google, modul AI, disponibil și în România

Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română...

Cât vin franțuzesc se va produce anul acesta

Ministerul francez al Agriculturii și-a revizuit marți estimările referitoare...

Faimosul Boeing 737 a fost detronat

Constructorul aeronautic european Airbus a depășit marți o importantă...

Parlamentul European : Nu trebuie să-i luăm pe consumatori de imbecili

Parlamentul European a adoptat miercuri un text care interzice...

După aur, explodează şi preţul argintului

Uncia (31,1 grame) de argint a depășit joi pragul...

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbatului

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbatului   Adenomul de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img