Thursday, December 26, 2024
2.5 C
Bucharest

Descoperire importanta a medicilor americani despre soare si o vitamina

Razele de soare care intră în contact cu pielea în timpul desfăşurării activităţilor de zi cu zi pot oferi protecţie contra cancerului de colon, conform unui studiu efectuat recent în Statele Unite ale Americii, citat de UPI.

Razele de soare stimulează producţia de vitamina D, iar persoanele incluse în studiu cu un nivel optim al acestei vitamine aveau un risc cu 22% mai mic de a dezvolta cancer de colon, a indicat cercetătoarea Marjorie McCullough, specialistă în epidemiologie şi director ştiinţific în cadrul Societăţii Americane pentru Cancer.

Acest risc pare că se diminuează pe măsură ce creşte nivelul de vitamina D, deşi studiul nu a dovedit în mod direct faptul că lumina solară cauzează o scădere a riscului de cancer de colon, precizează sursa citată.

Riscul de a dezvolta cancer de colon a fost cu circa 19% mai mic în cazul femeilor şi cu 7% la bărbaţi pentru fiecare creştere graduală a nivelurilor de vitamina D, au descoperit cercetătorii.

Cancerul de colon este a treia cea mai comună cauză de cancer şi a treia cauză principală de deces asociat cancerului, atât la bărbaţii cât şi la femeile din SUA, pentru 2018 fiind estimate circa 140.250 de cazuri noi şi 50.630 de decese, au notat cercetătorii. Circa una din fiecare 24 de femei şi unul din douăzeci şi doi de bărbaţi va dezvolta cancer de colon, au adăugat ei.

“Mult timp s-a postulat că deficienţa de vitamina D poate cauza şi alte probleme pe lângă osteoporoză şi tulburări ale sistemului imunitar”, a declarat doctor Len Horovitz, internist la Spitalul Lenox Hill din New York City care nu a fost implicat în acest studiu.

“Supoziţia conform căreia deficienţa de vitamina D ar putea fi responsabilă de apariţia cancerului este coroborată în acest studiu care prezintă o asociere între deficienţa de vitamina D şi cancerul colorectal”, a mai spus Horovitz.

Însă, doar 7% din populaţia Statelor Unite prezintă o deficienţă a vitaminei D care le pune pe aceste persoane în pericol de a dezvolta cancer de colon, a precizat McCullough.

“Nu recomandăm oamenilor să caute să se expună la soare pentru a-şi creşte nivelul de vitamina D deoarece radiaţiile ultraviolete reprezintă un factor de risc pentru cancer de piele”, a avertizat ea adăugând că majoritatea persoanelor obţin o cantitate suficientă de vitamina D în timpul desfăşurării activităţilor de zi cu zi în mediul exterior.

McCullough şi colegii săi au coroborat date de la 17 studii diferite în care au fost implicate 5.706 persoane diagnosticate cu cancer de colon şi 7.107 participanţi sănătoşi din SUA, Europa şi Asia. Potrivit concluziilor, vitamina D pare să ofere într-adevăr protecţie împotriva cancerului de colon, în special în cazul femeilor.

Nu se cunoaşte exact cauza pentru care vitamina D oferă această protecţie, însă cercetătorii bănuiesc faptul că aceasta joacă un rol important în controlarea dezvoltării şi evoluţiei celulelor, a mai spus McCullough.

“Cancerul apare în cazul unei creşteri necontrolate şi a răspândirii celulelor anormale. Studiile experimentale au dovedit că vitamina D poate ajuta la limitarea proliferării celulelor anormale”, a adăugat specialista.

Studiul a fost publicat în Journal of the National Cancer Institute, scrie AGERPRES.

 

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img