Tuesday, August 25, 2026
32.6 C
Bucharest

Informatie bomba din PSD : jocuri dure in Parlament

Deputatul PSD de Botoşani Răzvan Rotaru spune că aproximativ 80 de deputaţi ai partidului susţin demersul celor trei lideri ai PSD care cer demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi a Camarei Deputaţilor, el afirmând că Liviu Dragnea ar trebui să facă un pas înapoi şi să lase loc unei echipe care vrea să construiască partidul.

“Dacă vrea binele partidului cu adevărat, să facă acel pas în spate şi să demonstreze că e bărbat”, spune deputatul social-democrat. Liderul PSD Boto;ani, Doina Federovici, susţine însă că organizaţia din Botoşani şi primarii PSD din judeţ se delimitează categoric de declaraţiile deputatului Rotaru.

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD Buzău, Constantin Toma, care este şi primarul oraşului Buzău, consideră că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, “şi-a confiscat propriul partid”, iar “ţara şi fiecare român au nevoie de altceva”, iar primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, afirmă că este nevoie de “o nouă abordare în PSD, iar cei care au evitat dialogul trebuie să plece pentru a nu ajunge să fie scoşi pe uşa din dos”.

În schimb, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, spune că a discutat cu toţi cei 29 de primari PSD din Bihor, iar aceştia nu sunt de acord cu solicitarea ca Liviu Dragnea să demisioneze de la şefia partidului. El menţionează că va primi un mandat în urma şedinţei BPJ de joi, “dar în principiu mandatul este de a nu fi de acord cu cererea de demisie şi de a discuta în partid. Filialele judeţene ale PSD se reunesc joi, pentru a decide mandatul cu care liderii acestora vor merge în şedinţa de vineri a Comitetului Executiv Naţional.

 

Hot this week

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Patru operații în patru ani: de ce contează un traseu medical bine coordonat

Patru operații în patru ani: de ce contează un...

Topics

01:12:50

Răspunsuri tranșante la o întrebare explozivă

Se apropie 23 august, o dată istorică pentru România. Ca...

O groapă comună sub cazarma Malmaison, în București?

Ansamblul Cazărmii Sf. Gheorghe - Malmaison şi imobilele din...

Canicula afectează puternic producția de parmezan în Italia

În urmă cu 50 de ani, fermierii din regiunea...

Northstar, primul robot umanoid european

Un fost cercetător al companiei Tesla, care a lucrat...

Trotinetele electrice dau mari dureri de cap și în Germania

Camera inferioară a Parlamentului german, Bundestagul, a adoptat joi...

Când va intra soarele în faza finală

Peste aproximativ 5 miliarde de ani, Soarele nostru va...

Sectorul energetic, supus unor șocuri mondiale permanente

Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img