Wednesday, August 5, 2026
25.4 C
Bucharest

Gravissim : al 3 lea jurnalist de investigatii asasinat in UE !

Jurnalista bulgară de investigaţii Victoria Marinova, directoare şi prezentatoare a televiziunii regionale TVN, a fost asasinată ‘într-un mod deosebit de violent’ sâmbătă, în oraşul Ruse, transmite agenţiile EFE şi AFP.

Victoria Marinova, în vârstă de 30 de ani, este cel de-al treilea ziarist de investigaţii asasinat într-un stat membru al Uniunii Europene în mai puţin de un an, după Daphne Caruana Galizia în Malta şi Jan Kuciak în Slovacia, ale căror decese au provocat unde de şoc mediatic şi politic.

Trupul neînsufleţit al femeii, lovită în cap şi strangulată, a fost descoperit sâmbătă într-un parc din oraş, a anunţat duminică procurorul regional din Ruse, Gheorghi Gheorghiev.

‘Telefonul său mobil, cheile maşinii, ochelarii şi o parte din îmbrăcăminte au dispărut’, a indicat procurorul, precizând că anchetatorii examinează toate pistele legate atât de viaţa personală, cât şi de cea profesională a victimei.

Procurorul a explicat că un traumatism la cap a fost cauza decesului şi că până în prezent nu există date care să indice că asasinatul a fost comis de mai mult de o persoană.

Autorităţile nu au comunicat identitatea victimei, menţionându-i doar iniţialele şi profesia.

Agenţia privată de presă Dnevnik a relatat că jurnalista asasinată este Victoria Marinova, în vârstă de 30 de ani, director administrativ şi prezentatoare a canalului privat regional TVN.

Televiziunea respectivă nu a reacţionat deocamdată.

Surse de poliţie au declarat pentru AFP că asasinatul nu pare legat direct de profesia victimei.

Victoria Marinova prezenta pe canalul TVN o emisiune proprie, Detector, care a avut ultima ediţie pe 30 septembrie.

Cu acea ocazie, Marinova i-a intervievat pe jurnalistul bulgar Dimităr Stoianov, de la site-ul Bivol, afiliat WikiLeaks, precum şi pe jurnalistul român Attila Biro, membru al RISE România.

Stoianov şi Biro au fost arestaţi luna trecută de poliţia bulgară în timp ce investigau distrugerea unor documente care ar fi dezvăluit practici de corupţie din partea unei firme private de construcţii rutiere, suspectată de fraudă din fonduri europene.

Reprezentantul pentru libertatea presei al OSCE, Harlem Desir, s-a declarat duminică ‘şocat’ de moartea unei ‘jurnaliste de investigaţii’, cerând, într-un mesaj pe Twitter, o ‘anchetă completă şi riguroasă’.

În cel mai recent clasament mondial al libertăţii presei, realizat de Reporteri fără Frontiere (RfF), Bulgaria ocupă locul al 111-lea din 180, de departe cel mai slab dintre statele UE.

Potrivit RfF, jurnaliştii bulgari de investigaţii sunt expuşi ‘unor numeroase forme de presiune şi intimidare’ şi trebuie să facă faţă ‘oligarhilor care exercită un monopol mediatic şi unor autorităţi suspectate de corupţie şi de legături cu crima organizată’.

Frecvenţa cazurilor de violenţe împotriva femeilor constituie, de asemenea, un fenomen preocupant în Bulgaria, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img