Monday, September 28, 2026
22 C
Bucharest

Tragedie in Crimeea furata de Rusia : atentat terorist zeci de morti si raniti

Bilanţul exploziei produse miercuri la Colegiul Politehnic din Crimeea a ajuns la cel puţin 18 morţi şi 40 de răniţi, anunţă autorităţile ruse, care suspectează că este vorba de un atentat.

Conform informaţiilor iniţiale transmise de către medici, cel puţin 18 persoane au fost transportate la spital cu răni grave.

Autorităţile au anunţat că numărul persoanelor decedate şi rănite ar putea creşte.

„Explozia a avut loc în această dimineaţă. Sunt morţi şi răniţi. Serviciile de urgenţă sunt la locul incidentului”, a transmis o sursă din cadrul Serviciului.

“Presupusul atacator s-a împuşcat singur. Era student la acest colegiu”, a declarat Serghei Aksionov, un reprezentant al serviciilor de intervenţie din Crimeea.

 

Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General de la Moscova a declarat că un elev de 18 ani a deschis focul cu o armă în incinta colegiului politehnic din Kerci (oraş port în Crimeea), după care s-a sinucis, transmite agenţia de presă rusă (oficială) TASS, citând o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a comitetului, Svetlana Petrenko.

‘În mod operativ a fost stabilită identitatea tânărului care a intrat în colegiu chiar înainte de incident, care ţinea în mână o armă de foc, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere. S-a stabilit că acesta este Vladislav Rosliakov, de 18 ani, elev în anul patru la respectivul colegiu’, a indicat purtătoarea de cuvânt citată.

Comitetul de anchetă a specificat de asemenea că elevii ucişi au fost împuşcaţi, după ce iniţial autorităţile ruse evocaseră doar explozia unui ‘dispozitiv neidentificat’. Dacă iniţial s-a comunicat că a fost explozie din cauza unei scurgeri de gaze, ulterior a fost avansată varianta detonării unui dispozitiv exploziv în cantina şcolii.

‘În baza datelor preliminare, anchetatorii consideră că tânărul (Vladislav Rosliakov) a deschis focul asupra elevilor colegiului, după care s-a sinucis’, a reiterat Comitetul de anchetă rus, actualizând bilanţul morţilor în scădere, la 17 persoane ucise. ‘Examenul preliminar al corpurilor demonstrează că acestea au fost împuşcate’, precizează într-un comunicat acest organism însărcinat cu principalele dosare criminale în Rusia, citat de AFP.

Corpul neînsufleţit al presupusului autor al măcelului a fost descoperit în bibliotecă, la etajul doi al colegiului, cu ‘răni de gloanţe’, a anunţat Comitetul, fără a preciza dacă acesta face parte din bilanţul de 18 morţi anunţat anterior.

De asemenea, Comitetul de anchetă a recalificat cazul atacului de la colegiul din Kerci din ‘atac terorist’ în ‘crimă cu moartea a două sau mai multe persoane’.

Totodată, Comitetul antiterorist din Rusia, a subliniat că o bombă nedetonată a fost descoperită la colegiul din Kerci, unde s-a produs şi o explozie, conform postului de televiziune rusesc RBK.

Administraţia din peninsulă a anunţat trei zile de doliu în peninsulă şi a trimis armata şi blindate în acest oraş port la Marea Neagră.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img