Saturday, July 25, 2026
20.9 C
Bucharest

Revolta unui judecator asupra sfaturilor BNR

Madalina Afrasinie, judecator la Tribunalul Bucuresti :

Domnule Vasilescu, de la BNR…

Ma numesc Mădălina Afrasinie si sunt judecător de aproape 18 ani. De aproximativ 5 ani dețin si funcție de conducere.
Deși venitul meu este “nesimtit”, potrivit opiniei unora, eu nu-mi pot permite extravagante.
Am credite de achitat (30 de ani pt un apartament, la periferia capitalei)si copil de crescut.
Si, deși aș vrea să îmi mai iau un job, potrivit legii, nu am voie!
Si nici nu sunt atât de deșteaptă încât să lucrez de acasa, la calculator, asta, în ipoteza în care legea mi-ar permite să fac asta!
Dar da, lucrez acasa pentru că timpul la instanța nu imi ajunge pentru a finaliza ce mi-am propus!
Nu am fost “fata lui tata” si in profesie am intrat învățând zi-lumina, pentru că nu tata “m-a bagat”( în profesie), el fiind “un amărât” de muncitor! Ca si mama, ca si bunicii, ca si strabunicii…
Unii ar spune că am avut “ghinion”, dar eu, spre deosebire de multi(stim amândoi la ce ne referim), dorm liniștită!
Altfel, mai usor cu pianul sfidării pe scări pentru că mulți am ajuns in functii singuri, fără “propteaua” cuiva!

https://www.antena3.ro/actualitate/declaratie-socanta-facuta-de-un-oficial-bnr-romanii-care-si-doresc-un-credit-si-au-venituri-mici-sa-496391.html

Hot this week

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice

Grave provocări la frontiera NATO din ţările baltice Letonia se...

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE

Ce se va întâmpla cu banii cash în UE https://www.antena3.ro/economic/christine-lagarde-anunta-ce-se-va-intampla-cu-banii-cash-in-ue-dupa-introducerea-euro-digital-796607.html

Oboseala care anunța o boală de inimă

Oboseala care anunța o boală de inimă   La 70 de...

Topics

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img