Friday, March 20, 2026
12.2 C
Bucharest

Afirmatie riscanta facuta de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că le doreşte succes celor care au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă şi consideră că ”au şanse bune de reuşită”, dar apreciază că nu putea să se implice mai mult. ”Această chestiune se tranşează în Parlament, prin procedurile prevăzute acolo”, a spus Iohannis, adăugând, însă, că-şi permite să aibă simpatie faţă de unii şi antipatie faţă de alţii.

Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, despre şansele moţiunii de cenzură şi le-a urat succes iniţiatorilor ei.

”Eu le doresc mult succes şi cred că au şanse bune de reuşită”, a spus Iohannis.

Întrebat dacă ar fi putut face mai mult pentru susţinerea acestui demers, Iohannis a spus că este strict treaba Parlamentului.

”Cred că trebuie să fim conştienţi că separarea puterilor în stat nu înseamnă să nu meargă preşedintele la Guvern, fiindcă sunt ambii din executiv. Deci, nu există separarea puterii între Guvern şi preşedinte, şi Guvernul şi preşedintele reprezintă latura executivă a puterii statului, dar Parlamentul este puterea legislativă şi în niciun caz nu este treaba preşedintelui să facă program Parlamentului. (…) Această chestiune se tranşează în Parlament prin procedurile prevăzute acolo” a mai spus Iohannis.

Şeful statului a adăugat, însă: ”Personal, îmi permit să am o simpatie faţă de o parte şi antipatie faţă de altă parte”.

Mai mulţi reprezentanţi ai partidelor din opoziţie au depus, vineri, moţiunea de cenzură “Ajunge! Guvernul Dragnea – Dăncilă, ruşinea României!”. Semnatarii documentului consideră că ”sunt oameni mult mai buni în absolut toate partidele care pot conduce ţara”.

PS : Cum ramane cu medierea, cu echilibrul ?! Daca iti asumi public ca-i simpatizezi pe unii si antipatizezi pe altii, n-ai cum sa fi acel presedinte echilibrat al tuturor romanilor, cum ai spus la juramant. Sau am eu pretentii exagerate? 

Hot this week

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Topics

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img