“Numirea europeană va fi la fel de politică cum s-a dovedit numirea ei la DNA”

Editorial de Alina Mungiu Pippidi

Va ajunge LCK procuror european şi va curăţa România de corupţie din exterior, după ce nu i-a ieşit din interior? Întrebarea e greşit pusă, deşi explică pasiunea cu care lumea urmăreşte chestiunea. Românul e chibiţ şi în permanentă campanie electorală, ceea ce întunecă suplimentar judecata unora.

De asta, cinci fapte despre candidatura lui Kovesi, cine ştie, or fi şi oameni care vor să priceapă ce se întâmplă şi le-a ajuns de atâtea ştiri false sau mituri sau pur şi simplu ignoranţă. Să sperăm.

1. Se decide ceva azi?

NU. Numirea necesită consens între Parlament şi Consiliu, dar şi larg consens în Consiliu. Procedura de numire e nouă, nu are precedent, nu există în vreun tratat, de aici şi brambureala penibilă că ţările organizează separat un proces de nominalizare în vreme ce nominalizarea, prin procedură excepţională, a fost atribuită unei comisii externe (istoria, aici). Ca atare, dacă nici unul dintre cei trei candidaţi actuali nu reuneşte unanimitatea în Consiliu, care are codecizie cu Parlamentul, ne putem trezi că se reia procesul cu candidaţi noi.
La OLAF, unde nu sunt 22 de ţări membre, ca aici, şi ca procedură voluntară (enhanced cooperation), ci toate, sau la Avocatul Poporului, e o mare bătălie politică, inevitabil cîştigată de cine are mai puţină opoziţie. De aici şi slăbiciunea respectivelor poziţii, cînd e necesar ca toate ţările să fie de acord, numitorul comun ajunge foarte jos şi la persoane obscure şi necontroversate. Ca atare, voturile din Parlamentul European nu sunt decisive, iar isteria pe ele e absurdă şi contraproductivă, şi pro, şi contra, cu vărsatul de lături asupra lui LCK (care nu fac decît să discrediteze România; ce ţară e aceea în care un canal TV poate spune orice prostie şi de a doua zi să mai aibă vreo audienţă?). Nu se decide nimic în PE, deşi Parlamentul are un cuvînt de spus. Iar numirea finală va fi politică, nu de către experţi, din păcate, deci dacă vreo ţară mai tare vrea postul, o să îl aibă.

2. Va ancheta noul PPE Teldrum?

Instituţia procurorului european este o formă de cooperare avansată asumată de 22 de state europene. Cooperarea avansată (enhanced cooperation) e o formă voluntară de a avansa integrarea europeană, deci priveşte sfera de competenţă a UE, şi anume zona de coordonare dintre state. Argumentul este acela că e nevoie de o asemenea instituţie pentru că există interese ale Uniunii Europene care pot fi afectate în zone de jurisdicţie transnaţională, de exemplu un caz major de spălare de bani care implică bănci în mai multe ţări europene. Jurisdicţia noului procuror european vizează deci cazuri care implică un element transnaţional şi nu s-ar aplica la Teldrum şi fondurile lor europene în Teleorman. Nici dacă Teldrum s-ar duce la o licitaţie în Austria nu procurorul european ar interveni, ci cel austriac. Dacă însă face Teamnet un consorţiu european care licitează la Bruxelles şi ne mai avertizează vreun Guccifer că plănuiesc să ungă lumea prin angajaţii lor de pe acolo, ca în cazul semnalat de Lucian Davidescu, asta ar fi de competenţa Procurorului Public European (PPE). Problema delimitării competenţelor o să fie o bătălie politică permanentă, de la caz la caz, pentru că e o slăbiciune din start a procurorului european, dar cert acesta are nevoie de asentimentul autorităţilor din ţara unde se produce fapta ca să îi fie atribuite cazurile. PPE va trebui să fie diplomat ca să lupte cu interesele ţărilor, altfel de la prima bătălie va pierde sprijin şi unele ţări s-ar putea retrage. Un procuror şi activist, şi diplomat ar putea consolida instituţia, dar va fi greu. Să nu uităm că unul din motivele BREXIT a fost şi spaima de pierdere a suveranităţii legale prin instituţia mandatului comun european, deci există mare rezistenţă şi posibil efect contrar la nivelul unor ţări. Deja Consiliul a avut grijă ca noua instituţie să nu îşi poată tranşa bătăliile despre jurisdicţie la curtea de la Luxemburg.

3. Era necesar PPE?

Mai degrabă nu. În realitate, jurisdicţia poate fi extinsă peste frontiere şi prin alte căi de către un stat cu capacitate mare şi voinţă, cum ne arată activismul judiciar american pe bază de Foreign Corrupt Practice Act, prin care firme europene – din Suedia, Olanda, Franţa – au fost inculpate în SUA pe baza unei legi care la început viza doar firmele americane şi au ajuns să plătească daune enorme (un miliard suedezii de la Telia, pentru mită în Uzbekistan). Americanii folosesc orice mică legătură cu America pentru a extinde jurisdicţia lor, la FIFA se puneau mitele într-o bancă americană, la Petrobras- Brazilia firma era listată la bursa din New York, în alte cazuri existenţa unei adrese pe hotmail, înregistrată în America a fost suficientă. Şi dacă ar exista voinţă politică în Europa, demult puteam face şi noi la fel, nu era nevoie de instituţii noi. Americanilor le ajung două, Departamentul de Justiţie şi SEC (Securities Exchange Commission). Dar în vreme ce americanii se ţin de treabă, chiar după ce s-a ales Trump, care era un duşman al FCPA, europenii nu implementează actul echivalent, adică Convenţia OECD de interzicere a mituirii în alte ţări. Numai Anglia mai face cîte ceva, în rest sunt zero cazuri, şi nu că ar fi zero mită (ce mai e cu Veolia/Apa Nova, îngropată de DNA Ploieşti, după ce au făcut titluri că au mituit un întreg consiliu local ca să crească preţul la apă?). Sau, echivalentul european, de ce sunt îngropate de ani de zile anchetele privitoare la EADS? Pentru că firma e prea importantă pentru două ţări cheie din Europa ca să fie vreodată serios anchetată, deşi plîngeri au tot fost? Or, unde voinţă politică nu e, nimic nu e şi nu are rost să tot faci alte instituţii, avem ce face cu banii şi poţi avea chiar consecinţe nedorite colaterale.

4. De ce nu a mers OLAF?

Aceleaşi motive care au împiedicat OLAF se vor manifesta şi aici. OLAF a fost reorganizat de vreo trei ori masiv, că tot apăreau rapoarte că nu merge, cum e ultimul al Curţii Europene de Audit care îl face praf, dar exprimă scepticismul că va fi altfel cu EPP. În noua mea carte de la Cambridge University Press, urmăresc OLAF în Italia, Grecia şi Austria ca să constat că a fost totdeauna slab, în urma evenimentelor, temător politic (pe bună dreptate, era mereu chemat la ordine în Parlamentul European de unii sau alţii, ori la Comisie sau Consiliu). Oameni competenţi au avut, dar deciziile de investigare au fost totdeauna politice. În România, OLAF a fost ceva mai activ din cauză că noi am făcut multe plîngeri, dar ce să spui de o instituţie pe care o sesizezi că SRI ia bani necuveniţi dintr-un call de digitalizare a faptelor de viaţă şi care trimite dosarul spre anchetă la DLAF România, adică direct la SRI, care avea oameni la vîrf detaşati acolo, deci li se cerea să se ancheteze pe ei înşişi. Nuli şi neaveniţi, dar mare sursă de venituri pentru ai noştri care cooperează la diferite anchete, toată ziua primesc mesaje pe un telefon SAR fost al cuiva, relaţionat cu OLAF şi DG Home, de la oameni care vor să fie parte dintr-un proiect sau altul (românii, chiar cei numiţi la DG Home au un mare talent să aducă sfera lor de prieteni în zona de granturi). Aceleaşi păcate se vor reproduce probabil şi la EPP, mai ales că – tipic european – s-a hotărît să se cheltuiască de două ori, nu s-a închis OLAF, nici nu s-a extins, ci s-a mai făcut o instituţie (PPE) pe lîngă, din cauza activismului Monicăi Macovei, la care multe ţări s-au ferit să se opună ca să nu pară corupte. Curtea de Audit nu găsise însă în raportul său critic că de vină erau procurorii sesizaţi de OLAF, ci mai ales faptul că anchetele administrative ale OLAF durau prea mult, şi atunci cînd OLAF le trimitea la procurori în ţara respectivă, aceia evaluau că e prea tîrziu faţă de termenele de prescripţie. Acestea din urmă nu se schimbă, deci oare era nevoie de PPE?

5. E în interesul României să ajungă Kovesi PPE?

Fiind o instituţie creată prin activism românesc (Macovei), chiar dacă nu întemeiat pe dovezi că ar funcţiona mai bine decât ce avem deja, era bine dacă o puteam ocupa noi, că spre deosebire de bulgari nu avem deloc oameni în poziţii internaţionale, fiind cronic incapabili să promovăm valori. Kovesi e competentă, la fel şi alţi procurori români mai puţin celebri. E normal să fie susţinută Kovesi de Comisie, că în fond a făcut politica lor, şi e normal să se opună coaliţia de guvernare, că în fond s-au găsit destule greşeli ale lui Kovesi (cea mai mare, lipsa de cenzură internă a unor comportamente ca la DNA Ploieşti sau Oradea). Kovesi nu e lipsită de talent politic, la referendum nu a vrut să bage Parchetul, unde era şefă, pe o anchetă cu miză clar politică (Morar a făcut asta şi ea doar a moştenit ancheta), a ajuns din nou în situaţia asta forţată după ce Iohannis a ajuns preşedinte şi a vrut guvernul său. Ponta şi Gabi Oprea pot zice mai multe, dacă ne-am putea baza pe ei că zic vreodată tot adevărul.

Numirea europeană va fi la fel de politică cum s-a dovedit numirea ei la DNA (indiferent cine e numit) şi e trist pentru noi că la cum s-au tras cărţile nu se poate petrece altfel decît ca un nou episod de război civil românesc, fără vreo miză reală în rezolvarea corupţiei la noi sau în Europa.

P.S.: Felicit vigilenta presă română că nu a băgat de seamă că trei distinşi membri ai Parlamentului European au susţinut pe faţă partidul lui Ilan Shor, un penal care a furat miliardul din Republica Moldova, condamnat în primă instanţă, iar alţii trag sfori zilele astea să predea iarăşi partidele proeuropene încă necorupte celor din crima organizată care au guvernat pănă acum. Super management al alegerilor din Moldova de care PSD şi SIE nu sunt străini!