Friday, July 4, 2025
36.4 C
Bucharest

Oamenii de ştiinţă : un mare pericol asupra Europei

Boli transmise prin insecte, precum febra Dengue sau leishmanioza, s-au extins periculos în mai multe zone ale Europei, avertizează oamenii de ştiinţă, potrivit The Guardian.

Expansiunea acestor boli este determinată, într-o proporţie semnificativă, de schimbările climatice şi de libertatea de circulaţie. Este una dintre concluziile trase de experţii reuniţi la Congresul European de Microbiologie Clinică şi Boli Infecţioase, care s-a desfăşurat duminică la Amsterdam.

Chiar şi zonele din Europa situate la altitudini înalte, care nu sunt de obicei predispuse riscului de transmitere a acestor viruşi, s-ar putea confrunta în curând cu astfel de focare de boli cu transmitere vectorială, pe fondul încălzirii globale, avertizează cercetătorii citati de Mediafax.

Însă nu doar schimbările climatice determină creşterea bolilor cu transmitere vectorială în Europa. Este doar unul dintre multele determinisme – alături de globalizare, dezvoltarea socio-economică sau urbanizarea – care trebuie confruntate pentru a împiedica importul şi răspândirea bolilor”, a atras atenţia profesorul Jan Semenza, membru al Centrului European de Controlul şi Prevenirea Boililor din Stockholm.

Punctul său de vedere este întărit şi de Giovanni Rezza, de la Institutul Superior de Sănătate din Roma: „Lecţiile din recentele focare ale virusului West Nile în America de Nord şi a bolii Chikungunya în Caraibe şi Italia subliniază importanţa evaluării riscurilor legate de bolile vectoriale”.

Încălzirea globală le-a permis ţânţarilor şi căpuşelor să prolifereze şi să se adapteze la diversitatea climatică a Europei. Astfel, aceste insecte au reuşit în ultimul deceniu să „invadeze” noi teritorii europene, creând focare de febră Dengue în Franţa şi Croaţia sau de malarie în Grecia.

ŢÂNŢARUL-TIGRU

Însă acesta ar putea fi doar vârful aisbergului, se tem oamenii de ştiinţă. „Europa mediteraneană este acum o regiune tropicală cu «jumătate de normă», în care un vector precum ţânţarul-tigru asiatic este deja o insectă stabilită permanent”, este de părere Rezza.

Ţânţarul-tigru asiatic împrăştie virusul cauzator de febră Dengue şi Chikungunya. Aceste boli sunt caracteristice regiunilor tropicale şi subtropicale, deoarece în zonele reci larvele şi ouăle acestor insecte nu pot supravieţui. Dar anotimpurile calde prelungite i-ar putea permite ţânţarului-tigru, în deceniile următoare, să se răspândească în întreaga Europă, au mai avertizat cercetătorii.

Virusul Dengue face parte din familia Flaviviridae, genul Flavivirus. În prezent, nu există un vaccin împotriva acestui virus. Măsurile care se pot lua pentru a împiedica contractarea bolii constau doar în protecţia individuală faţă de înţepăturile de ţânţari.

Simptomele apar la 4-10 zile de la expunerea la virusul Dengue şi includ: febră (41 grade Celsius sau mai mult), dureri musculare, dureri de cap, dureri de oase şi articulare, erupţii cutanate generalizate, vărsături. Cele mai multe persoane se recuperează în circa o săptămână, dar în unele cazuri, simptomele se pot agrava şi pot pune în pericol viaţa pacientului.

Împotriva bolii Chikungunya nu există tratament. Virusul a apărut subit în noiembrie 2013 în insulele franceze Saint-Martin şi Saint-Barthélemy, răspândindu-se apoi progresiv în regiunea Antile. Cele mai frecvente simptome ale infecţiei cu virusul Chikungunya sunt febra şi durerile articulare. Alte simptome pot include dureri de cap, dureri musculare, umflarea articulaţiilor sau erupţii cutanate.

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img