Monday, April 13, 2026
14.6 C
Bucharest

Ce gafa a facut Vladimir Putin la intalnirea cu Papa Francisc

Vladimir Putin a întârziat joi, a treia oară, la o întâlnire cu Papa Francisc, relatează Reuters. Limuzina preşedintelui rus a intrat la Vatican cu peste 50 de minute după ora prevăzută.

La prima întâlnire cu suveranul pontif, în 2013, Putin a sosit cu 50 de minute mai târziu decât trebuia, iar în 2015 a întârziat mai mult de o oră, reaminteşte agenţia.

Liderul de la Kremlin a fost primit de Papă la începutul unei vizite de 10 ore în Italia, unde are programat şi un dialog cu omologul său, Sergio Mattarella, şi cu premierul Giuseppe Conte, alături de care va susţine şi o conferinţă de presă comună. În cursul serii, după un dineu în onoarea sa, Putin urmează să se întoarcă la Moscova.

Vineri, la Vatican vor sosi liderii catolici ucraineni. Ei se vor întâlni timp de două zile cu oficiali ai Bisericii Catolice, pentru a dezbate problemele ţării lor. Anul trecut, între creştinii ucraineni s-au creat tensiuni, după ce Biserica Ortodoxă naţională, controlată tradiţional de Biserica Ortodoxă rusă, şi-a proclamat independenţa; Rusia se opune autocefaliei bisericii ucrainene, reaminteşte Reuters.

Se aştepta ca situaţia Ucrainei să constituie şi subiectul principal al discuţiilor preşedintelui rus cu suveranul pontif, găzduite în biblioteca papală oficială din Palatul Apostolic.

Se vehiculează şi posibilitatea ca a treia întâlnire cu Putin să constituie preambulul unei premiere istorice – o vizită a Papei în Rusia.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost invitat la Moscova atât de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, cât şi de primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS, Boris Elţin, însă vizita nu a fost posibilă din cauza tensiunilor dintre Vatican şi Biserica Ortodoxă Rusă.

Papa Francisc s-a întâlnit deja cu patriarhul Chiril al Rusiei în urmă cu trei ani, în Cuba; evenimentul a fost considerat un pas important în reconcilierea creştinilor, după aproape 1000 de ani de schismă între ortodoxie şi catolicism. Sfântul Părinte a vizitat mai multe ţări unde ortodocşii sunt majoritari; chiar anul acesta, el a călătorit în România, Bulgaria şi Macedonia de Nord.

Ucraina constituie un subiect sensibil în relaţiile Moscovei cu Vaticanul. În 2015, la a doua întâlnire cu Putin, Papa Francisc l-a rugat pe preşedinte să facă ‘un efort sincer şi puternic’ pentru pace şi să contribuie la încheierea conflictului între guvernul de la Kiev şi rebelii separatişti pro-ruşi din estul Ucrainei. Preşedintele Rusiei este alături de Biserica Ortodoxă din ţara sa şi a acuzat statul ucrainean de amestec făţiş în treburile ortodoxiei, scrie Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img