Saturday, October 31, 2026
10.7 C
Bucharest

Ce gafa a facut Vladimir Putin la intalnirea cu Papa Francisc

Vladimir Putin a întârziat joi, a treia oară, la o întâlnire cu Papa Francisc, relatează Reuters. Limuzina preşedintelui rus a intrat la Vatican cu peste 50 de minute după ora prevăzută.

La prima întâlnire cu suveranul pontif, în 2013, Putin a sosit cu 50 de minute mai târziu decât trebuia, iar în 2015 a întârziat mai mult de o oră, reaminteşte agenţia.

Liderul de la Kremlin a fost primit de Papă la începutul unei vizite de 10 ore în Italia, unde are programat şi un dialog cu omologul său, Sergio Mattarella, şi cu premierul Giuseppe Conte, alături de care va susţine şi o conferinţă de presă comună. În cursul serii, după un dineu în onoarea sa, Putin urmează să se întoarcă la Moscova.

Vineri, la Vatican vor sosi liderii catolici ucraineni. Ei se vor întâlni timp de două zile cu oficiali ai Bisericii Catolice, pentru a dezbate problemele ţării lor. Anul trecut, între creştinii ucraineni s-au creat tensiuni, după ce Biserica Ortodoxă naţională, controlată tradiţional de Biserica Ortodoxă rusă, şi-a proclamat independenţa; Rusia se opune autocefaliei bisericii ucrainene, reaminteşte Reuters.

Se aştepta ca situaţia Ucrainei să constituie şi subiectul principal al discuţiilor preşedintelui rus cu suveranul pontif, găzduite în biblioteca papală oficială din Palatul Apostolic.

Se vehiculează şi posibilitatea ca a treia întâlnire cu Putin să constituie preambulul unei premiere istorice – o vizită a Papei în Rusia.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost invitat la Moscova atât de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, cât şi de primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS, Boris Elţin, însă vizita nu a fost posibilă din cauza tensiunilor dintre Vatican şi Biserica Ortodoxă Rusă.

Papa Francisc s-a întâlnit deja cu patriarhul Chiril al Rusiei în urmă cu trei ani, în Cuba; evenimentul a fost considerat un pas important în reconcilierea creştinilor, după aproape 1000 de ani de schismă între ortodoxie şi catolicism. Sfântul Părinte a vizitat mai multe ţări unde ortodocşii sunt majoritari; chiar anul acesta, el a călătorit în România, Bulgaria şi Macedonia de Nord.

Ucraina constituie un subiect sensibil în relaţiile Moscovei cu Vaticanul. În 2015, la a doua întâlnire cu Putin, Papa Francisc l-a rugat pe preşedinte să facă ‘un efort sincer şi puternic’ pentru pace şi să contribuie la încheierea conflictului între guvernul de la Kiev şi rebelii separatişti pro-ruşi din estul Ucrainei. Preşedintele Rusiei este alături de Biserica Ortodoxă din ţara sa şi a acuzat statul ucrainean de amestec făţiş în treburile ortodoxiei, scrie Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img