Saturday, January 18, 2025
-3 C
Bucharest

Peste 1000 de militari NATO intaresc apararea la Marea Neagra in Fall Storm 2019

Peste 1.000 de militari şi nouă bastimente ale Forţelor Navale Române (FNR) şi ale unor aliaţi NATO participă, în perioada 21-27 octombrie, la FALL STORM 19, unul dintre cele mai importante exerciţii organizate pe teritoriul Dobrogei şi pe Marea Neagră, informează un comunicat de presă al SMFN.

Potrivit sursei citate, Gruparea Navală Permanentă a NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group 2) la care participă România cu DM25 – Lt. Lupu Dinescu alături de Bulgaria Spania şi Italia, va lua parte, în perioada 21 octombrie-6 noiembrie, alături de militarii români, la exerciţiului major NATO, cu indicativul FALL STORM 19, ce se desfăşoară la Centrul Naţional de instruire pentru Apărare Antiaeriană (CNIApAA) de la Capu Midia şi în apele teritoriale şi internaţionale ale Mării Negre.

‘Exerciţiul FALL STORM 19 urmăreşte creşterea interoperabilităţii, perfecţionarea capacităţii de planificare şi conducere a forţelor de nivel întrunit, multinaţional şi interinstituţional şi vor fi implicate toate categoriile de forţe ale Armatei României, ce vor colabora cu elemente ale unor structuri din Sistemul Naţional de Apărare (Garda de Coastă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă)’ – se arată în comunicatul Statului Major al Forţelor Navale (SMFN).

În cadrul FALL STORM 19, Forţele Navale Române participă cu corvetele Amiral Petre Bărbuneanu, Contraamiral Horia Macelariu, Nava Rapidă de Scafandri (NRS) Venus şi două remorchere de radă şi port, o companie din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină şi un detaşament de scafandri.

La rândul lor, Forţele Aeriene Române (FAR) se alătură exerciţiului cu două avioane de vânătoare MiG-21 Lancer, un elicopter IAR-330 şi o aeronavă Spartan C-27 J (pentru secvenţele de evacuare medicală) iar Forţele Terestre Române vor fi reprezentate de două plutoane de infanterie din Batalionul 341 din Brigada 9 Mecanizată, Garda de Coastă urmând a fi prezentă cu o navă de patrulare.

Scenariul exerciţiului are la bază elementele unei operaţii de apărare colectivă, conform Articolului 5 NATO, iar cadrul tactic presupune un raid amfibiu, desfăşurat în condiţiile unei ameninţări hibride cu forţe convenţionale şi paramilitare.

Exerciţiul multinaţional FALL STORM 2019 este planificat, organizat şi condus de Componenta Operaţională Navală din subordinea Statului Major al Forţelor Navale şi se înscrie în sfera planului de măsuri de asigurare imediată al NATO, adoptat la Summit-ul Alianţei de la Varşovia în anul 2016, scrie Agerpres.

Dragorul maritim (DM) 25 Lt. Lupu Dinescu s-a integrat luni în Gruparea Navală Permanentă NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), ce operează în Marea Neagră, în perioada 21 octombrie – 6 noiembrie, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Conform sursei citate, misiunile SNMCMG-2 în Marea Neagră vizează creşterea nivelului de interoperabilitate, între forţele participante, în domeniul debarcării trupelor de desant şi a luptei contra minelor marine, fiind prevăzute şi escale ale vânătorului de mine ESPS SELLA (Spania), dragorului maritim BGS SHKVAL (Bulgaria) şi dragorului maritim Lt. Lupu Dinescu în porturile Constanţa şi Odesa (Ucraina).

‘Contribuţiile aliaţilor NATO pentru flancul estic, în mediile terestru, aerian şi maritim, sunt manifestarea concretă a solidarităţii aliate, iar aceste măsuri vizează atât dimensiunea de consolidare a posturii de descurajare şi de apărare, precum şi proiectarea stabilităţii dincolo de graniţele aliate’ – se arată în comunicatul SMFN.

Dragorul maritim Lt. Lupu Dinescu este comandat de către locotenent-comandorul Ionuţ Diaconu şi are un echipaj alcătuit din 70 de militari.

Hot this week

SRI a dejucat atentate puse la cale de Rusia în România prin proxy

SRI a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de...

Justiţia americană : TikTok poate fi interzis

TikTok poate fi interzisă în Statele Unite, începând de...

Semnalul comandanților militari NATO. Pentru ce trebuie să ne pregătim

La conferința de presă comună susținută de către Președintele...

Cu se seamănă portretul oficial al lui Trump

Echipa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a publicat...

O rachetă a companiei lui Elon Musk a explodat în zbor

O rachetă Starship a companiei SpaceX s-a făcut bucăţi...

Topics

SRI a dejucat atentate puse la cale de Rusia în România prin proxy

SRI a dejucat o operațiune de sabotaj instrumentată de...

Justiţia americană : TikTok poate fi interzis

TikTok poate fi interzisă în Statele Unite, începând de...

Semnalul comandanților militari NATO. Pentru ce trebuie să ne pregătim

La conferința de presă comună susținută de către Președintele...

Cu se seamănă portretul oficial al lui Trump

Echipa preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a publicat...

O rachetă a companiei lui Elon Musk a explodat în zbor

O rachetă Starship a companiei SpaceX s-a făcut bucăţi...

Rușii au lovit cu drone portul Chilia Nouă, lângă granița României

Rușii au lovit cu drone portul Chilia Nouă, lângă...

Joe Biden : Sunt foarte îngrijorat de nivelul de fragilitate al democrației în SUA

Președintele democrat Joe Biden și-a exprimat joi seara îngrijorarea...

Risca să paralizeze la ambele picioare. Ce a făcut o femeie

Risca să paralizeze la ambele picioare. Ce a făcut...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img