Friday, July 4, 2025
35.7 C
Bucharest

Incident pe un submarin nuclear invechit al Rusiei

Un incident cu o rachetă s-a produs săptămâna trecută în cursul unor exerciţii strategice de comandament şi stat major ‘Grom-19’ ale forţelor Rusiei, a căror etapă finală a fost supervizată joi de însuşi preşedintele rus Vladimir Putin, informează luni cotidianul economic rusesc Vedomosti în pagina sa electronică, citând două surse apropiate Ministerului Apărării de la Moscova.

Submarinul nuclear rusesc K-44 ‘Riazan’, care face parte din Divizia 28-a de submarine a Flotei Rusiei din Pacific, a lansat la 17 octombrie o singură rachetă balistică intercontinentală de tipul R-29R asupra unei ţinte situate pe poligonul ‘Cija’ (Marele Nord rus) şi nu două, aşa cum a anunţat Evgheni Ilin, şeful interimar al Direcţiei principale pentru cooperare internaţională din cadrul Ministerului Apărării.

A doua rachetă de acelaşi tip nu a mai putut fi lansată, submarinul întorcându-se la bază cu ea la bord, potrivit Vedomosti.

Ministerul Apărării anunţase joi că submarine ale flotei ruse au lansat rachete balistice din Marea Barents, în Arctica, şi din Marea Ohoţk, în Extremul Orient rus. ‘Toate rachetele şi-au atins ţintele”, a dat asigurări ministerul, citat joi seara de AFP.

Deşi R-29R, de concepţie sovietică, este considerată o rachetă învechită, nu ea ar fi fost problema, ci unele mecanisme din sistemul de lansare al submarinului, care este la fel de uzat moral şi tehnic, conform surselor citate de Vedomosti.

O comisie de anchetă, din componenţa căreia fac parte reprezentanţi ai comandamentului Flotei ruse din Pacific, ai Statului Major al marinei ruse şi experţi din industria de apărare, a fost creată ad-hoc pentru a elucida cauzele pentru care racheta nu a putut fi lansată.

La solicitarea ‘Vedomosti’ în legătură cu acest incident, Ministerul rus al Apărării nu a răspuns vineri.

Submarinul ‘Riazan’ este ultimul submersibil de acest tip aflat încă în serviciu, după ce a fost dat în exploatare în 1977.

Potrivit ziarului citat, nici racheta balistică R-29R a cărei lansare a eşuat nu este una nouă, fiind în serviciu de 40 de ani. Lansarea de săptămâna trecută era destinată să demonstreze conducerii de la Moscova că durata de viaţă a acesteia poate fi prelungită.

Deşi se laudă cu un arsenal strategic de ultima oră, autorităţile ruse se bazează în cea mare parte pe vechiul armament, moştenit din epoca sovietică, acesta fiind în prezent adaptat şi îmbunătăţit, conform experţilor militari independenţi de la Moscova.

Conform mass-media ruse, la manevrele de săptămâna trecută au participat 12.000 de militari şi au fost lansate 16 rachete balistice şi de croazieră de triada nucleară rusă la sol, în aer şi pe mare.

În cadrul acestor manevre, conducerea militară rusă planificase să verifice nivelul de coordonare în utilizarea forţelor nucleare strategice, conform Vedomosti, scrie Agerpres.

Hot this week

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Topics

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Invadatorii ruși bombardează din nou lângă frontiera României

În contextul bombardamentelor permanente ale invadatorilor ruși în imediata...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img