Monday, December 23, 2024
1.1 C
Bucharest

Ce spune OMS despre piata de animale salbatice din Wuhan, China

Deja celebra piaţă din oraşul Wuhan (centrul Chinei) a jucat cu certitudine un rol în propagarea acestei pandemii cu noul coronavirus, probabil ca sursă sau ca “element de amplificare”, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că este nevoie de mai multe studii pentru a stabili cu precizie care a fost acest rol, transmite Reuters.

Autorităţile chineze au închis această piaţă din Wuhan în luna ianuarie, în cadrul eforturilor pentru a opri răspândirea noului coronavirus. De asemenea, în cadrul acestei strategii, autorităţile chineze au interzis comercializarea şi consumul de carne de animale sălbatice.

“Piaţa a jucat un rol în acest eveniment, acest lucru este clar. Dar despre ce rol a fost vorba nu ştim, dacă a fost sursa sau un element de amplificare sau pur şi simplu o coincidenţă că unele cazuri au fost identificate în această piaţă sau în jurul ei”, a declarat Dr. Peter Ben Embarek, expert al OMS în siguranţă alimentară şi virusuri zoonotice (care trec bariera interspecii de la animale la oameni).

Nu este clar dacă animalele vii, comercianţi infectaţi sau clienţii pieţei au adus virusul în piaţa din Wuhan, a mai precizat el într-o conferinţă de presă organizată de la Geneva.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a susţinut recent că “există dovezi semnificative” că acest virus provine de fapt de la laboratorul din Wuhan, dar şi el a precizat că încă nici acest lucru nu este cunoscut cu certitudine.

Deocamdată nu există dovezi publice care să lege această pandemie de laboratorul din Wuhan iar unii oameni de ştiinţă susţin că acest coronavirus pare să aibă origine naturală. Un raport al serviciilor secrete germane pune sub îndoială afirmaţia lui Pompeo, consemna Der Spiegel.

Dr. Ben Embarek nu s-a referit la aceste acuzaţii. El a subliniat că oamenii de ştiinţă au avut nevoie de un an pentru a afla cu certitudine că originea virusul care produce MERS (Middle East Respiratory Syndrome) îşi are originea în cămile. Acest coronavirus a apărut în Arabia Saudită în 2012 şi s-a răspândit în Orientul Mijlociu. “Nu este prea târziu”, a adăugat el.

“Ceea ce este important şi ne-ar ajuta foarte mult, este să identificăm virusul aşa cum era înainte să se adapteze la oameni, înainte de versiunea cu care ne confruntăm acum. Pentru că aşa am înţelege mai bine cum s-a adaptat la oameni, cum a evoluat”, a completat el.

“În ceea ce priveşte investigaţiile, China dispune probabil de toată expertiza necesară pentru a realiza aceste investigaţii. Ei dispun de foarte mulţi cercetători calificaţi pentru acest lucru”, a mai spus reprezentantul OMS citat de Agerpres.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img