Cunoscut drept părintele învăţământului medical superior din România şi reformatorul sistemului românesc de sănătate, Carol Davila a realizat în 1849 un medicament foarte eficient în combaterea holerei. Medicamentul a fost folosit cu succes pe zeci de mii de oameni, Carol Davila fiind premiat pentru realizarea sa atât de către Imperiul Otoman, cât şi de către statul francez, scrie adevarul.ro
Medic şi farmacist român de origine italiană, Carol Davila, pe numele de naştere italian, Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) s-a născut pe 8 aprilie 1828, la Parma, în Italia şi a decedat pe 24 august 1884 la Bucureşti. A absolvit Medicina în 1852 la Angers, în Franţa, fiind un student strălucit.
Pe 23 februarie 1853, după susţinerea tezei de doctorat, a fost declarat doctor în medicină şi chirurgie la Paris. Carol Davila a sosit pe 13 martie 1853, la Bucureşti, ca proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină din Paris şi al şcolilor de farmacie din Nantes şi Angers. Iniţial a fost chemat de către Barbu Ştirbei să reorganizeze serviciul sanitar al Armatei Române. Semnase un contract pntru trei ani. A rămas însă în ţara noastră până la sfârşitul vieţii. Carol Davila a creat medicamentul împotriva holerei în 1849, pe când se afla în Franţa.
Am stat de vorbă cu cercetătorul ştiinţific Camelia Călin de la Muzeul Goleşti pentru a afla mai multe despre medicamentul extrem de eficient realizat de către Carol Davila. Marele medic a stat o bună perioadă de timp în Conacul de la Goleşti, la 7 km de Piteşti, acolo unde se află şi acum camera în care a locuit familia doctorului Davila. Doctorul a fost căsătorit cu Ana Racoviţă, nepoata Zincăi Golescu. După cum spune Camelia Călin, în 1849 Davila era un tânăr doctor, de numai 21 de ani şi s-a distins în Franţa, în lupta contra epidemiei de holeră în departamentul Maine et Loire.
Ce ingrediente conţinea medicamentul
„Fiind şi un excepţional chimist, a realizat un medicament extrem de eficient în combaterea bolii, doctorie care a intrat în istoria medicinii şi a farmaciei cu denumirea de Picăturile lui Davila (sau tinctura antiholerică). Tot atunci a creat un sistem de încălzire cu aer cald a aşternutului bolnavilor intraţi în al doilea stadiu al evoluţiei bolii, în care apare deshidratarea şi hipotermie. Pentru meritele incontestabile din această perioadă, Carol Davila a fost medaliat şi a primit în dar cărţi de medicină. Tinctura realizată de către Carol Davila, pe lângă extracte naturale din câteva plante – are la bază un ingredient „vedetă” al secolului 19: laudanumul.
Recomandat pentru uşurarea durerilor încă din secolul 16 de către alchimistul Paracelsus, laudanumul – o tinctură de opiu – rămâne puţin utilizat până când, în a doua jumătate a secolului 17, medicul englez Thomas Sydenham (1624–1689) impune în atenţia lumii medicale şi a bolnavilor, o substanţă pe bază de opiu, pe care şi el o numeşte laudanum, dar care nu este aceeaşi cu cea a lui Paracelsus. În secolul 19, laudanumul intra în componenţa multor medicamente şi era folosit pe scară largă pentru combaterea holerei şi a dizenteriei”, precizează cercetătorul ştiinţific Camelia Călin. Iar medicamentul creat de Carol Davila se va dovedi extrem de eficient în anii următori în Europa.
Şi Carol Davila s-a îmbolnăvit de holeră
În 1853, în timpul ocupaţiei otomane din vremea Războiului Crimeei, Carol Davila a fost solicitat de comandamentul turcesc să combată holera apărută în rândul soldaţilor. A făcut acest lucru cu aceeaşi rigoare şi excelenţă care îl caracteriza, ceea ce i-a adus titlul de hechim bey/ hakîm/ Hakīm bey- medic şef, om înţelept, doctor şi medalia ordinului Medgidia/ Medjidie/ Mecidiye Nişanı (în turcă). Ordinul fusese instituit în 1851 de către sultanul Abdulmecid pentru a-i răsplăti pe străinii care veneau în ajutorul armatei otomane.
Decoratia de la Imperiul Otoman
În 1865, Carol Davila a combătut cu medicamentul său tifosul la închisoarea Telega şi holera la Brăila. A contractat ambele boli. Îmbolnăvit de holeră, la scurt timp după contagiunea cu tifos, a fost adus la Goleşti inconştient, în stare algidă (deshidratat şi hipotermic). „Casa de la Goleşti devenise al doilea cămin pentru el şi familia sa. Carol Davila se căsătorise cu Ana Racoviţă, nepoata de fiică a Zincăi Golescu. Mai ales în perioada caldă a anului, când Goleştii veneau la conac, Carol şi Ana Davila, împreună cu cei 4 copii erau nelipsiţi, aşa cum ne arată amintirile Elenei Perticari Davila”, mai spune Camelia Călin.
În 1867, pe când se afla în suita domnitorului Carol I, aflat într-o vizită în Moldova, Davila a fost avertizat că, la Ştefăneşti (judeţul Botoşani), a izbucnit holera. A părăsit suita oficială, s-a îndreptat către locul molipsit unde a organizat carantina şi a oferit asistenţă medicală bolnavilor. În perioada 1877-1878 – în timpul Războiului de independenţă, este neostenit pe câmpul de luptă unde organizează asistenţa sanitară din cadrul armatei române. Acordă ajutor medical atât aliaţilor ruşi, dar şi inamicilor otomani. Nu uită de populaţia civilă – bulgari şi turci – afectată de foamete, tifos şi holeră.
Carantina, obligatorie pentru săraci şi bogaţi
În faţa forţelor combinate ale ciumei şi holerei, prima şi cea mai importantă măsură adoptată a fost instituirea zonelor de carantină (lazarete) în zonele de graniţă, atât cele de uscat, cât şi în cele zonele portuare. Carantina era obligatorie şi pentru bogaţi şi pentru săraci, inclusiv mărfurile erau oprite un număr de zile şi fumegate. A doua măsură era cea a izolării individuale sau a grupului familial în zone mai ferite, în special zone rurale, şi evitarea ieşirii în societate. Meritele lui Carol Davila sunt multiple. A fost cel care a oficializat denumirea de farmacist şi farmacie. Printre altele a fost chiar medic consultant, în 1872, in suburbia Oţelari din Bucureşti.
Tot el a fost unul dintre primii medici care au practicat transfuzia, atunci când mai existau rezerve faţă de această manevră medicală. A fost cel care a introdus în armata română asepsia şi antisepsia, proaspăt create de către dr. Josep Lister. Tot Carol Davila a fost cel care a constatat că era necesară înfiinţarea cel puţin a unei şcoli autohtone de medicină, care să susţină reorganizarea serviciului sanitar al armatei.
Nu dupa multa vreme, reformele sale s-au extins si asupra sistemului sanitar civil. Carol Davila a creat în 1855 Şcoala de Mică Chirurgie sau de Felceri, la Spitalul Oştirii de la Mihai Vodă, care după un an a devenit Şcoala de Chirurgie. În 1857 aceasta s-a transformat în instituţie de învăţământ universitar, sub denumirea de Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. În 1857, şcoala a fost recunoscută de guvernul francez, iar în 1858 de cel italian. Această recunoaşterea dădea dreptul absolvenţilor să îşi continue studiile, respectiv să îşi obţină doctoratul peste hotare, scrie Denis Grigorescu pe adevarul.ro
Wikipedia :
Carol Davila, pe numele de naștere Carlo Antonio Francesco d’Avila (în franceză Charles d’Avila) (n. 1828,[1] Parma, Ducatul Parmei[*] – d. , București, România) a fost un medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române (2003).
A urmat cursurile Facultatea de Medicină din Paris, pe care o absolvă în februarie 1853. A sosit în Țara Românească în data de 13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Țara Românească doar 3 ani, dar a rămas până la sfârșitul vieții sale. A venit încă din 1853 în București, invitat fiind de domnul Barbu Știrbei pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învățământului medical din România. A fost profesor de chimie la Universitatea din București. În 1860 a fost ridicat la rangul de general. A organizat serviciul românesc de ambulanțe, care s-a distins apoi în timpul Războiului de Independență. A modelat viața medicală sub patru domni, dintre care trei i-au devin prieteni. În București, la sosire, l-a impresionat pe domnitorul Barbu Știrbei când s-a prezentat după trei zile cu rezultatele unei prime inspecții sanitare și cu proiecte de reformă. Al doilea domn pe care l-a câștigat Davila de partea lui a fost Alexandru Ioan Cuza. Azilului său de orfane, întemeiat la București, i-a dat numele de Elena Doamna, după soția lui Cuza. De acest azil s-a ocupat îndeaproape și Regina Elisabeta. Al treilea domn a fost Carol, sub a cărui protecție și-a desăvârșit în cea mai mare măsură opera.
A construit, din aproape în aproape, un sistem medical pe care l-a implementat cu succes în serviciul sanitar militar și civil. În 1855 a înființat o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal și sanitar-militar. Când adversarii filoruși au făcut demersuri pentru închiderea școlii, Davila s-a adresat guvernului francez, care s-a obligat să o mențină pe cheltuiala lui. Abia atunci caimacamul Alexandru Dimitrie Ghica a dat un opis domnesc pentru menținerea tinerei instituții, pe care Davila a transformat-o curând în “Școala națională de medicină și farmacie”.
După 10 ani, în 1869, a înființat Facultatea de Medicină. Între timp, Davila a întemeiat învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, a fondat numeroase societăți și reviste de specialitate (între care Asociația medicilor români, Monitorul medical, Gazeta spitalelor), a organizat conferințe medicale și a ținut prelegeri cu demonstrații experimentale la Sfântu Sava. A înființat împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București și a introdus concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale.
În 1861 a creat primul azil de orfane, în care a adus 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp a înființat și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila, a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, a pus bazele farmaciei române. Tot ideea lui a fost introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. A eradicat în diferite regiuni ale țării epidemii grave, a călătorit și a inspectat spitale, a participat la Expoziția universală de la Viena din 1873 cu un compartiment medical al României, a avut grijă de copiii orfani. Pe cheltuiala lui s-a editat culegerea de poezii populare a lui Alecsandri, pe care Davila, mare iubitor de folclor, a dat-o premiu elevilor și elevelor din școliile sale.
La 4 iunie 1864, s-a făcut un prim pas în recunoașterea oficială a patriotismului “străinului” față de noua lui țară și, la Camera Deputaților, s-a propus acordarea cetățeniei române. Totuși, faptul s-a împlinit abia după venirea lui Carol I printr-un decret-lege semnat chiar de el, la 31 mai 1868. Datorită lui, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare a fost pregătit din timp și sute de vieți au fost salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți au primit îngrijiri. A primit decorații și de la români și de la turci. Principele Carol i-a telegrafiat Reginei Elisabeta : Davila e pretutindeni unde ai nevoie de el. Colegii l-au invidiat și, a spus dr. Zaharia Petrescu, fost elev al Școlii de Medicină, i-au iartat cu greu “extrema distincție, eleganța și naturalul manierelor, farmecul conversației, felul spiritual, vesel și plin de duh în care istorisea, ca și bogăția instrucției”. În 1870, în timpul războiului franco-prusac a plecat în Franța cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.
La 5 mai 1874 a fost propus pentru inițiere în francmasonerie, în loja bucureșteană “Înțelepții din Heliopolis”, devenind astfel un “frate” multor personalități din cultura și politica României de atunci.
La 13 ianuarie 1874, soția sa moare după ce un confrate i-a dat stricnină în loc de chinină. Rămas văduv, cu patru copii, Davila a continuat să muncească cu și mai multă îndârjire, până la moarte, adică până la 24 august 1884. A făcut parte din caracterele mari ale secolului și a încearcat să formeze caracter și la elevii săi. Elevii săi au fost trimiși la marile facultăți din Europa: Paris, Roma, Berlin și Viena și s-au întors doctori în medicină. Ulterior, au devenit profesori la facultatea înființată la București. “Ne recomanda să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți.” spuneau foștii săi elevi. Pe cartea sa de vizită nu era scris decât un singur cuvânt: DAVILA. Era suficient pentru toată lumea.
La solicitarea Ministerului de Război, Constantin Brâncuși a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasată în curtea Spitalului Militar Central.
La inițiativa dr Mioara Mincu și a Confederației Naționale a Femeilor din România, generalul a fost numit membru post mortem al Academiei Române [6].
Importanța meritelor generalului în punerea bazelor medicinei moderne din România, este recunoscută și prin faptul că unele dintre cele mai importante instituții de sănătate îi poartă numele, precum Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, Spitalul Universitar de Urgențe Militar Central “Dr. Carol Davila”, Școala Postliceală Sanitară “Carol Davila”
