Saturday, September 26, 2026
16.7 C
Bucharest

Veste mare din Israel despre noul coronavirus

O stire foarte importanta difuzata de Maria Toghina pe Facebook, din sursa RADOR :

Un nou test de salivă, dezvoltat în Israel, poate determina în mai puţin de o secundă dacă o persoană este sau nu infectată cu coronavirus, a anunţat joi cel mai mare centru medical din Israel. Pacienţii îşi clătesc gura cu o soluţie salină, pe care o scuipă apoi într-o eprubetă care urmează să fie examinată cu un mic dispozitiv spectral care, în termeni simpli, luminează mostra şi analizează reacţia, constatând dacă conţine sau nu COVID-19. Eli Schwartz, de la Centrul pentru Medicină Geografică şi Boli Tropicale din cadrul Centrului Medical Sheba, a declarat că testul este cu mult mai uşor de făcut decât obişnuitul test PCR utilizat până acum pentru detectarea infecţiei cu coronavirus. “Până acum, avem rezultate promiţătoare cu noua metodă, care va fi mult mai convenabilă şi mult mai ieftină”, a precizat Eli Schwartz.

Centrul medical a declarat că în testele clinice iniţiale, în care au fost implicaţi sute de pacienţi, dispozitivul spectral, bazat pe inteligenţă artificială, a detectat coronavirusul cu o rată de succes de 95%. Expertul în virusologie moleculară de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Amos Panet, a declarat că ar dori să analizeze mai multe informaţii şi studii comparative cu testele existente înainte de a ajunge la o concluzie finală. “Cantitatea de virus prezentă in salivă creşte pe măsură ce pacientul devine din ce în ce mai bolnav, iar marea provocare este detectarea bolii în pacienţii care sunt la graniţă (borderline). Noua metodă va putea deveni un înlocuitor valid al testelor actuale numai atunci când îşi va dovedi superioritatea asupra tehnologiei actuale”, a declarat Amos Panet.

Centrul Medical Sheba, situat în afara Tel Avivului, a dezvoltat noua metodă împreună cu firma israeliană Newsight Imaging şi este în plin proces de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare. Fiecare test costă mai puţin de 25 de cenţi, iar dispozitivul spectral ar putea să coste mai puţin de 200 de dolari

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img