Monday, December 15, 2025
2 C
Bucharest

Cioloş înhaţă USR

Un Congres al USR şi o Convenţie extraordinară a PLUS vor avea loc sâmbătă dimineaţă, iar după-amiază se va desfăşura un congres online reunit USR şi PLUS, în vederea fuzionării celor două partide, au declarat surse politice, pentru News.ro.

În principiu, Dan Barna şi Dacian Cioloş ar urma să fie co-preşedinţi ai noii formaţiuni, iar numele va fi USRPLUS, scris legat, însă va fi un proces de durată, având în vedere că noul partid va trebui înscris şi validat de tribunal, au precizat sursele citate.

Într-o primă etapă, cele două formaţiuni vor organiza câte un Congres separat, urmate de o reuniune comună, la care vor lua parte câte 1.600 de delegaţi din partea fiecărui partid, a precizat deputatul USR Ionuţ Moşteanu, potrivit Agerpres.

“Vor fi două Congrese. Fiecare partid va vota protocolul de fuziune, aşa cum este prevăzut în statut. Fiecare partid va face câte un Congres separat, după care va avea loc unul comun. (…) Congresul se va desfăşura online, procesul de votare – online, pe o platformă electronică. Dezbaterile vor avea loc pe acea platformă: cu program, cu luări de cuvânt, cu voturi şi aşa mai departe, ca la orice Congres, doar că va avea loc online, ţinând cont de condiţiile speciale în care ne desfăşurăm activitatea în perioada aceasta”, a explicat el.

Urmare a fuziunii, Birourile locale, judeţene, municipale şi cel naţional vor fi reunite. Conducerea va fi asigurată de doi copreşedinţi.

“Cele două partide, după fuziune, vor funcţiona ca un singur partid, USR PLUS, în care conducerile vor fi reunite, de la nivel central până la nivel local. Asta ca perioadă de tranziţie, până ce protocolul va rămâne definitiv în Tribunal. După rămânerea definitivă la Tribunal, va avea loc un Congres în care vom alege noua conducere a partidului şi se va desfăşura aceeaşi procedură în fiecare filială judeţeană şi locală”, a spus Moşteanu.

Potrivit acestuia, organizarea Congresului nu este motivată de apropierea alegerilor locale, fiind vorba despre un proces început în urmă cu doi ani.

“Nu are nicio legătură cu alegerile, este finalizarea unui proces care durează de aproape doi ani de zile, de un an şi jumătate, de când am decis că mergem ca alianţă. Am mers ca alianţă la europarlamentare, la prezidenţiale, acum la locale şi, practic, e finalul unui proces natural în care două partide care împărtăşesc acelaşi ADN, aceeaşi tipologie de oameni, cu aceleaşi obiective, vin împreună şi formează un partid mai mare”, a menţionat deputatul.

Hot this week

Zelensky aruncă bomba : facem referendum dacă cedăm teritorii Rusiei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, și-a declarat disponibilitatea de a...

Renunță UE la impunerea obligatorie a mașinilor electrice din 2035?

Uniunea Europeană amână cu o săptămână publicarea propunerilor pentru...

ONU denunţă luni ”apatia” lumii în epoca brutalităţii

ONU denunţă luni ”apatia” lumii faţă de suferinţele milioanelor...

China, excedent comercial de 1000 miliarde de dolari

Excedentul balanței comerciale a Chinei înregistrat în primele 11...

Vărul asiatic al celebrului T-Rex se întoarce în Mongolia

Un specimen excepțional de tarbosaurus bataar, cunoscut drept vărul...

Topics

Schimbare majoră în Arabia Saudită

Arabia Saudită a făcut noi pași în direcția relaxării...

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața

Tratament minim invaziv pentru boala care îi amenința viața   Ion,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img