Saturday, June 7, 2025
30.7 C
Bucharest

Secretarul General al ONU lanseaza un avertisment ingrijorator

Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a îndemnat miercuri omenirea, într-un discurs susţinut la Universitatea Columbia din New York, să “repare” planeta în faţa încălzirii climatice, simultan cu reconstruirea post-COVID a unei “lumi noi”, informează AFP şi dpa.

“Echilibrul ecologic al planetei este distrus”, iar “umanitatea duce un război împotriva naturii, aceasta este sinucidere”, a denunţat Guterres, cerând ca summitul prevăzut pentru 12 decembrie, cu ocazia celei de-a cincea aniversări a Acordului de la Paris asupra climei, să permită declanşarea unei veritabile mişcări pozitive.

“Anul viitor, vom avea posibilitatea de a opri jaful (resurselor planetei) şi să începem o însănătoşire”, a adăugat el, pledând pentru o reducere substanţială a utilizării de energii fosile.

“Recuperarea post-COVID şi repararea planetei trebuie să fie două faţete ale aceleiaşi monede”, a spus secretarul general al ONU, potrivit căruia “o lume nouă este pe cale să prindă formă”.

Deocamdată, a atenţionat Antonio Guterres, traiectoria este rea. “Biodiversitatea se prăbuşeşte. Un milion de specii sunt ameninţate cu extincţia. Ecosistemele dispar sub ochii noştri. Ariile de deşert devin tot mai mari. Zonele umede se reduc. În fiecare an, pierdem 10 milioane de hectare de pădure”, a deplâns el.

“Oceanele sunt supraexploatate şi sufocate de deşeuri plastice. Dioxidul de carbon pe care ele îl absorb fac apele acide. Recifurile de corali mor. Poluarea aerului şi a apei ucide 9 milioane de persoane în fiecare an”, a mai spus Antonio Guterres, atenţionând în legătură cu posibilitatea ca pe viitor să apară tot mai multe virusuri.

Potrivit lui Antonio Guterres, “a face pace cu natura” trebuie să fie “prioritatea absolută pentru toată lumea, peste tot”. “În acest context, ieşirea din pandemie trebuie să fie o oportunitate. Putem vedea un licăr de speranţă sub forma unui vaccin. Însă nu există vaccin pentru planetă”, a avertizat el.

Salutând primele angajamente privind neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon asumate de China, UE, Japonia sau Coreea de Sud, Guterres şi-a exprimat speranţa ca această “mişcare” să capete o amploare mondială. “Fiecare ţară, oraş, instituţie financiară şi întreprindere ar trebui să adopte planuri pentru a ajunge la zero emisii de dioxid carbon până în 2050”, a cerut el, potrivit Agerpres.

 

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img