Monday, June 9, 2025
22.5 C
Bucharest

Poate deveni uleiul de canabis – CBD oil – un tratament revolutionar pentru multe afectiuni?

Un tratament folosit într-un spital din Austria pe bază de canabidiol (CBD), component al canabisului care nu are efect psihoactiv, a permis pacienţilor de la ATI să depăşească boala COVID-19, graţie proprietăţilor sale antiinflamatorii, relatează EFE.

“Am administrat CBD la 50 de pacienţi şi am observat că nivelul de infecţie descreştea rapid”, a explicat Rudolf Likar, şeful Departamentului de Anestezie şi Medicină Intensivă de la Spitalul regional Klagenfurt.

Timp de trei săptămâni s-au administrat mai întâi 200 de miligrame iar apoi 300 de miligrame de CBD sub formă de ser acestui grup de pacienţi care că au depăşit mai repede boala, în timp ce la grupuri care primeau alte tratamente procesul de vindecare a fost mai îndelungat.

CBD ajută la întărirea sistemului imunitar

Potrivit lui Likar, printre alte beneficii, CBD întăreşte sistemul imunitar, are proprietăţi antiinflamatorii şi ajută la recuperarea nivelurilor de oxigen, astfel încât plămânii pacienţilor afectaţi de pneumonia provocată de noul coronavirus se recuperează mai repede.

Este vorba de primul spital din Austria care tratează bolnavii de COVID-19 internaţi la terapie intensivă cu canabidiol.

Studiile privind utilizarea medicinală a canabisului au demonstrat rezultate promiţătoare în tratamentul unor boli precum Parkinson, scleroză, epilepsie, durerea cronică şi inclusiv cancerul.

Utilizarea uleiului CBD s-a popularizat în ţările unde consumul său este legal ca paliativ la tratarea unor probleme precum anxietatea, depresie sau insomnia.

Un alt avantaj al CBD în tratarea bolii COVID-19 este faptul că nu are efecte secundare pentru pacienţi, iar utilizarea nu are contraindicaţie cu alte medicamente, potrivit lui Likar. Această lipsă de efecte negative sprijină utilizarea sa, deşi încă nu i-a fost demonstrată eficienţa sută la sută, a precizat medicul austriac.

Experţii avertizează însă că, deşi CBD poate avea efecte pozitive în tratamentul împotriva COVID-19, acest lucru nu înseamnă că a fuma marihuana sau a consuma canabidiol fără supraveghere medicală ajută la depăşirea bolii.

Potrivit Administraţiei SUA pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration, FDA), consumul acestor substanţe poate genera senzaţia falsă de securitate sau de protecţie, în condiţiile în care eficacitatea nu a fost total verificată.

ONU a recunoscut oficial în decembrie proprietăţile medicinale ale canabisului şi l-a scos de pe lista stupefiantelor periculoase, fapt ce va încuraja viitoarele cercetări cu această plantă, scrie Agerpres

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img